Cultivarea dragostei pentru jurnalism

Având drept suport faptul că demersurile educative vizând dezvoltarea personalității elevilor impun participarea activă, conștientă și responsabilă a acestora în propria lor formare, la CASA FAMILIALĂ „MARANATHA” din Hunedoara (coordonată de GLIGOR HADA), cu sprijinul U.Z.P. România și U.Z.P. Filiala Caraș-Severin s-au desfășurat două concursuri de jurnalism. Unul dintre acestea a avut temă religioasă, iar în celălalt s-a urmărit exprimarea spiritului patriotic, a dragostei de pământul românesc și mândria identității naționale.2

Sub „bagheta” educatoarei OTILIA DAVID, participanții, pe fondul unui climat educativ, au reliefat prin lucrările semnate sensibilitate față de problematica umană, disponibilități afective și abilități în asimilarea de cunoștințe religioase, umaniste și estetice.

Printre elevii detașați se pot aminti MARIA CEUCĂ, AVRAM CICALĂU, ELENA BURDA și DANIEL CEUCĂ, cu toții primind diplome și premii în cărți din partea Asociației Române pentru patrimoniu – Fundația ARTUR SILVESTRI.

În finalul activității am solicitat opinia, în exclusivitate, a domnului Gligor Hada care a punctat: „întrecerea literară, de jurnalism, cu un real efect educativ, a contribuit la dezvoltarea capacității de autocunoaștere a elevilor, a abilității acestora, la descoperirea și cultivarea dragostei și credinței în Dumnezeu, a respectului pentru literatură, dar și la formarea conduitei participative a elevilor la viața comunității și formarea de sentimente moral-civice și religioase”.

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s