Gabriela Șerban: Simpozionul internațional „Oameni de seamă ai Banatului”, ediția a XXII-a. Uzdin (Voivodina, Serbia), 20 – 21 aprilie 2018

În perioada 20-21 aprilie 2018 s-a desfășurat la Uzdin (Voivodina, Republica Serbia) un eveniment emblematic pentru viața culturală a românilor din Voivodina, Simpozionul internațional „Oameni de seamă ai Banatului” organizat „în folosul apărării și dezvoltării spiritualității românești”, după cum specifica organizatorul, sufletul evenimentului, scriitorul, poetul și publicistul Vasile Barbu, președintele Societății Literar-Artistică Tibiscus din Uzdin.

Aflat la cea de-a XXII-a ediție, simpozionul a întrunit și de această dată oameni de cultură din tot Banatul istoric și nu numai. Scriitori și publiciști din Timișoara, Lugoj, Reșița, Bocșa, Anina, Săcălaz, Bozovici, Baia Mare, Arad, Mesici, Uzdin, Scopie, Novi Sad, Sărcia, Șopotu Vechi, Satu Mare, Panciova, Vârșeț s-au întâlnit într-o minunată și însorită zi de primăvară pentru a pune pentru a XXII-a oară pe  harta culturală a Banatului istoric oameni de seamă și faptele lor.2018-04-24_163018

Prima zi a Simpozionului a fost dedicată memoriei unor oameni ai locului. A fost dezvelită și sfințită o placă comemorativă dedicată omului de cultură și important promotor cultural Pavel Herendici-Pamela (1954-2017), a avut loc un „remember sportiv” și urmărirea ultimului meci de tenis de masă a redutabilului jucător Vasile Stoia, meci disputat cu Irinel Dalea; de asemenea au fost vernisate două expoziții: una de sculptură a profesorului Alexandru Oprici și o expoziție de cărți, afișe, invitații de la edițiile anterioare ale Simpozionului Internațional „Oameni de seamă ai Banatului”. Despre toate acestea s-au exprimat Gheorghe Rancu, Vasile Barbu, Florian Copcea, Daniel Susa, Florian Țăran, Ioța Bulic, pr. Moisă Lința și Adam Onciu.

>>>>>>>>>>>> articol întreg

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s