-SFATUL MEDICULUI VETERINAR

La cererea cititorului nostru T. Traian din Hunedoara, am solicitat sfatul medicului veterinar, dr. RĂZVAN GIURGIU, privind râia capului la pisică (Notoedrica).

Fiindcă este perioada de împerechere a pisicilor, în orașul nostru, Hunedoara, dar și în împrejurimile acestuia, ne confruntăm cu o epidemie de râie la pisici. Încep prin a vă prezenta una dintre principalele afecțiuni dobândite în această perioadă de către pisica dumneavoastră reprezentată de „râia capului” sau râia notoedrică la pisici. Este o boală contagioasă, răspândită în special în perioadele de împerechere la pisici și cu o frecvență mare printre motani, agentul patologic fiind reprezentat de către Notoedres cati, o varietate de acarian care se găsește răspândit în stratul superficial al pielii pisicii. Boala se transmite prin contact direct între pisici (împerechere, zgârieturi, obiceiul de a se freca unele de altele) răspândindu-se repede printre populația de pisici și având o evoluție gravă, în special la pisicile imunosupresate. Această boală, în unele cazuri, poate afecta inclusiv câinele, iepurele sau chiar și omul (cu un astfel de caz confruntându-mă acum câțiva ani, proprietarul venind cu pisicul la cabinet, acuzând în zona pieptului, acolo unde ținea cu predilecție pisica, că ar prezenta niște pete roșii foarte pruriginoase; deși a fost la dermatolog nu a aflat cauza, legătura a aflat-o abia după ce i-am dat date despre această boală). Evoluția bolii este cronică, putând duce chiar la moartea pisicii, dacă nu este tratată din timp.

Simptomatologie – din punct de vedere al simtomatologiei, se constată în faza de debut o cădere accentuată și pierdere a părului la baza urechilor, cu extindere pe pavilionul urechii și ulterior extinzându-se pe frunte, gât, omoplați, în final cuprinzând chiar și întreg corpul (membre anterioare, posterioare, regiunea anală, unde pisica ajunge și se linge). Pe zonele fără păr se observă frecvent o îngroșare accentuată a pielii, apariția și prezența de cruste care la îndepărtare duc la sângerarea zonei, miros dezagreabil al pisicii, lipsa toaletării, pierdere în greutate, de multe ori pleoapele sunt închise și prezintă secreții mucopurulente. Apetitul este prezent pe toată durata bolii. Leziunile sunt foarte pruriginoase (prezintă mâncărime), doar atingând acele zone se creează un disconfort și o mâncărime marcantă. Confirmarea bolii se face printr-un examen parazitologic al pielii de către medicul veterinar.

Tratamentul este de durată și se face prin injectarea unor substanțe antiparazitare sub pielea pisicii. Local tratamentul se poate face prin administrarea sub formă de pipete antiparazitare, folosind loțiuni antiparazitare, dar care întotdeauna necesită stricta supraveghere a medicului veterinar. În cazul contaminării bacteriene a plăgilor, medicul curant are să vă recomande și un antibiotic cu spectru larg pentru a modula infecțiile secundare. Oral se pot administra și suplimente nutritive, cu scopul de a ameliora pruritul și a stimula regenerarea pilozității, sub formă de capsule sau sirop. Unul dintre aceste produse de succes este folosit și în clinica noastră, e reprezentat de un supliment bogat în Omega 3 și 6, vitamine A și D3.

Prevenția se face în primul rând prin controlul montei la pisică, acceptând doar parteneri vaccinați, deparazitați, clinic sănătoși; de asemenea, sterilizarea este o modalitate de a preveni contaminarea sau limitând accesul în afara casei a pisicii.

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

Anunțuri