Resetarea presei, extremă urgență

 

Din clipa în care încrederea publicului în presă intră în declin, nu mai există, practic, șansa unui guvern de a se sprijini pe un pilon care să-i propage politica și să asigure implementarea în societate a unor măsuri sau a altora. A nu avea încredere în mass-media generează apelul la sursele îndoielnice, la mediul virtual cu rețelele de socializare unde sunt vrute și nevrute, multe neprofesioniste, un spațiu al zvonurilor și al informațiilor nedocumentate care nu poate deveni pilon al informării într-o țară care are presă profesionistă. Niciun Guvern responabil nu poate pune umărul la partizanatul presei și să se aștepte apoi ca opinia publică să-l mai asculte și să-i mai înțeleagă mesajul, pentru că publicul, cetățenii, guvernații, nu pot fi păcăliți. 

Și dacă tot este crucială presa profesionistă, poate a venit momentul ca societatea românească să-și pună problema de ce în această breaslă este voie „fără reguli”; nu oricine poate fi medic, nu oricine poate fi arhitect sau constructor. Și dacă un instalator este ageamiu, sunt inundați vecinii. De ce a fi ziarist nu cere în atâtea cazuri decât să cunoști pe cine trebuie? De ce s-a ajuns până acolo încât oameni care nu au nicio aplecare spre documentare, spre imparțialitate și neutralitate, spre a realiza o anchetă în interesul general fără teama de consecințe, spre verticalitate și dorința de a învăța ajung să furnizeze informații după care trăiesc și judecă milioane de oameni? Cum de permitem, ca societate, în numele libertății de exprimare care este suficient de liberă încât să permită fenomenul fake-news, să păzească democrația oameni care nu au cunoștințe, calificare, și mai ales dorința de a le dobândi? De ce ne mai miră că s-a pierdut încrederea în mass-media și, în context, în actul de guvernare, în autorități și politicieni, care nici bine intenționați dacă sunt nu mai ajung la cetățeni pentru că aceia care le relatează actul de guvernare o fac trunchiat, neprofesionist, partizan, cu excese lamentabile, acoperind cu zgomot goluri profesionale de nepermis?

Acestea sunt întrebările, de la un punct încolo, retorice. Pentru că, de fapt, știm cum și de ce s-a ajuns aici. Dezarmată financiar, presa – jurnaliștii, de fapt – s-a(u) degradat moral. A ajuns instrument de PR la comandă politică sau de bussiness. Sau, din proprie inițiativă, mercenariat în sensul cel mai strict al cuvântului. Discursul lui John Swinton din 12 aprilie 1883 revine în actualitate cu o nimicitoare cruzime: „Treaba jurnalistului e să distrugă adevărul; să mintă sfruntat; să pervertească; să denigreze; să lingă cizmele lui Mamona şi să-şi vândă ţara şi neamul pentru pâinea cea de toate zilele. O ştiţi şi voi, o ştiu şi eu. Şi atunci de ce să închinăm pentru presa independentă? Suntem uneltele supuse şi slugile bogătaşilor din culise. Suntem Hopa-Mitică; ei trag sforile şi noi dansăm. Talentele, posibilităţile şi vieţile noastre aparţin altor oameni. Suntem doar nişte prostituate intelectuale”. Statistic, o asemenea ipostază a presei este, astăzi, covârșitoare în România. Există, din păcate, puțini ziariști care nu se încadrează acestui profil. Vestea bună este că ei, totuși, există. Așa cum, și la vremea aceea, dincoace de ocean, în România, exista un ziarist teribil pe nume Eminescu. Și, în același an în care John Swinton rostea acele cuvinte necruțătoare, la 28 iunie 1883, ziaristul Eminescu plătea cu libertatea pentru curajul de a clama adevărul. Acesta e modelul. Aceasta este soluția. Nu mai avem timp de pertractări, căci suntem într-un fel de război pe viață și pe moarte pentru a salva ce a mai rămas din România. La 28 iunie 1883, Eminescu știa că regele României, Carol I, pregătea tratatul secret cu Austro-Ungaria, prin care Transilvania era vândută, teoretic, pe veci. Și așa ar fi rămas, dacă Imperiul Austro-Ungar nu s-ar fi spulberat în 1920, când s-a întors roata istoriei. Suntem acum într-un moment similar, în care miza jocului politic este tot Transilvania iar roata istoriei se învârte iarăși într-o direcție fatală. Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România încearcă să reseteze conștiința și demnitatea profesiei de jurnalist. Este condiția preliminară a faptei de presă, căci, fără demnitate și conștiință, meseria noastră e nu doar inutilă, ci și nocivă, căci jurnalistul e formator de opinie. Nu știm dacă vom reuși, dar ne concentrăm toată energia și eforturile în această direcție. Ne stau mărturie faptele.

Suntem conștienți că, printre membrii Uniunii, există oameni care nu au ce căuta în UZPR, ziariști care se încadrează în profilul descris de John Swinton. E firesc să fie așa, pentru că noi doar am preluat Uniunea, nu am inventat-o. Dar, odată creată o linie de conduită definitorie, raportul de forțe între jurnaliști și impostori se va schimba în favoarea celor dintâi iar profesia noastră, a cărei reprezentativitate națională o constituie, indubitabil, UZPR, își va redobândi prestigiul de dinainte de 1920 și din perioada interbelică.

Acesta este răspunsul nostru la întrebările, până la un punct retorice, pe care le-am formulat la început. Să nu uităm că suntem, practic, într-un război decisiv cu coronavirusul politic, să nu uităm că Transilvania e în pericol, să nu uităm că noi, ca ziariști, suntem în linia întâi și că se trage. În tranșee nu e nici timp, nici loc, de ceartă. Avem tot timpul să ne certăm după… Și să nu uităm, de asemenea, că toate trădările, vânzările și lașitățile noastre vor fi decontate de copiii și nepoții noștri. Nu „în veacul vecilor”, ci aici și acum.

DORU DINU GLĂVAN

Președinte

Posted On 30 mai 2020

Expoziție Natalia Georgia Pojar

 

În prezent se lucrează la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” la panotarea unei miniexpoziții de Ziua Copilului, cu lucrări realizate de Natalia Georgia Pojar, elevă în clasa a III-a, secția germană, Colegiul „Diaconovici – Tietz”. Bineînțeles, nu va fi organizat un vernisaj tradițional, dar dacă situația pandemică se va înbunătății, expoziția va putea fi vizitată după 15 iunie, în cazul în care vor fi ridicate restricțiile privind activitățile culturale.

Natalia Georgia Pojar este membă a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”, câștigând două premii până în prezent: în martie 2015, Premiul de originalitate la concursul „Arte Mici” – categoria 3 – 6 ani, iar anul acesta, în luna martie, a câștigat Premiul al II-lea la același concurs – categoria 7-10 ani, ambele concursuri fiind organizate la Motru. Până la posibilitatea vizitării  expozitiei, lucrările expuse vor putea fi vizualizate pe paginile de facebook ale Bibliotecii Județene PAUL IORGOVICI Caraș-Severin și ale Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin începând cu 1 iunie.

În atașament, câteva gânduri despre expoziția Nataliei, scrise de criticul de artă reșițean Ada D. Cruceanu.

Erwin Josef Tigla

Uluitoarea explozie cromatică din lucrările Nataliei ar fi fost, poate, doar un joc „de-a culorile”, dacă în expoziție nu ar fi prezente compozițiile și peisajele denotând o gândire plastică și o „tehnicitate” cu totul aparte, de întâlnit numai în cazurile adevăraților plasticieni, indiferent de vârsta sau pregătirea lor în domeniu. Prin intermediul acestora, revenim la lucrările „joc de culoare” și înțelegem că și acestea sunt, în fapt, rodul unei „viziuni” tematice în care culoarea este supusă, punctual, cu o fluiditate matur stăpânită, fiecărei secvențe din „gândul creator” al foarte tinerei artiste.

Personal, sper ca în expoziția „live” să pot descoperi și multe alte detalii ale plasticii Nataliei, la primul ei deceniu de viață și jumătate de deceniu de creație plastică, între altele (ca o mare curiozitate), dacă a lucrat / lucrează „la cuțit” sau, de pildă, ce gândește despre perspectivă și cum o impune în lucrările ei.

La acest moment, al PERSONALEI „on line”, nu aș putea decât să îmi exprim o deplină încredere în talentul, forța și educația artistică a unui deja și viitor convingător pictor, Natalia Georgia Pojar.

 Ada D. Cruceanu

In memorian MIHAI VINTILA

Octavian Doclin

Piglaisul

 

A rămas în memoria

ochilor lui de copil

piglaisul

care purtat cu măiestrie

aşa cum numai ea ştia

de mîna mamei sale

îi netezea gulerul alb al cămăşii

jarul dinlăuntrul lui

cu cît dura mai mult

alunecarea piglaisului cu atît parcă

se aprindea mai tare

împrăştiind scîntei nemaivăzute

i-luminînd mai puternic

şi ochii lui fragezi

albul gulerului cămăşii de atunci

vrea să-l umple el acum şi aici

tînjind după măiestria şi puterea

mîinii mamei de pe vremuri.

23 nov. 2018

PS

Astăzi, alături de cărţile lui dragi / tot aşa de nedespărţit păstrate, / stau piglaisurile copilăriei / pictate cu o altă măiestrie, / de mîna minunată / a naivului, ca şi el, Mihai Vintilă.

O coincidență dureroasă… 

Astăzi, 28 mai, primeam de la Timișoara cartea lui Tavi, pe copertă cu una din Iernile de basm ale lui Mișu Vintilă (carte – Gordian, 2020), o coincidență dureroasă! Primul poem din primul ciclu al cărții (Privirea peste umăr): parcă anume scris pentru ceva ce trebuia sa vină…

Un gând de rămas bun pentru „cel mai doctor dintre pictori și cel mai pictor dintre doctori”,

Ada D. Cruceanu

Scrisoare dureroasă deschisă către toţi românii. Citeşte şi dă mai departe!

Aici m-am născut, mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut studiile şi am muncit până când am ieşit la pensie. Am muncit 42 de ani din care 22 pentru propăşirea socialismului şi 20 pentru revenirea capitalismului.

Acum sunt la pensie.
Să nu credeţi cumva că m-am pricopsit. Chivernisesc banii în primul rînd pentru plata facturilor, curentul electric, gaze, apa curentă, cablu tv, internet, telefon şi câte altele.

– Tot uitându-mă prin facturi am observat că eu, ca şi dumneavoastră, plătesc apa la o companie numită Apa Nova, care e o companie franţuzească, dar îmi vinde apă românească pentru că, cu siguranţă, nu o aduce din Franţa. Deci eu, atunci când fac duş sau când îmi fac un ceai, îl fac cu apă românească, dar banii mei pleacă în Franţa.

– Curentul electric îl plătesc la o companie italiană numită Enel. Deci, cum am aprins un bec, am deschis o supapă prin care banii mei se scurg în Italia. Sunt convins că nici Enelul nu-mi vinde curent italian.

– Gazul metan îl plătesc la GDF Suez (Gaz de France Suez ), firmă tot franţuzească ce îmi vinde mie şi multor altora gaz metan românesc, dar banii noştri pleacă să se integreze în UE.

– Telefonul, indiferent că-l plătesc la Telecom, Vodafone, Orange sau Cosmote, îmi mai zboară din portofel nişte bani către zări străine.

– Cablul TV şi internetul le plătesc la RCS & RDS. Patronul lor, pe nume Zoltan Teszary, locuieşte la Budapesta şi nu ştie nici el dacă e român sau nu.

– Ce să vă mai spun că, dacă bag benzină în rezervor, m-am integrat şi cu maşina în Europa sau în Rusia.

– Ferească Dumnezeu de vreun împrumut la bancă, pe care mărturisesc că nu l-am făcut, dar sunt sigur că mulţi au fost nevoiţi să-l facă şi acum plătesc dobânzi grele şi comisioane către bănci străine fiindcă, în afară de CEC, nu mai e nici o bancă românească.

– Dacă umplem coşul cu merinde la supermarket, iarăşi aruncăm cu banii peste mări şi ţări fiindcă marfa e aproape 90% de import.
Deci…… toată lumea consumă şi nimeni nu mai produce nimic, iar banii românilor se scurg în afara ţării. Recordul de a creşte datoria publică la 30 miliarde de euro…ne aparţine!

Cât mai poate dura o asemenea situaţie?
Dumnezeu să ne lumineze mintea!….
Cât timp vom mai putea trage apa la Bucureşti ca să facem plata la Paris, ca şi până acum?

Fă un bine ţării tale! Citeşte şi dă mai departe! Aşa, poate, Dumnezeu va lumina mintea unora şi altora!!!
Cu drag,

Ilie Şerbănescu

superclipuri.com

NOI RECOMANDĂRI PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII NOULUI CORONAVIRUS

Având la bază liniile directoare emise de Institutul de Sănătate Publică din Marea Britanie (https://www.gov.uk/government/publications/covid-19-decontamination-in-non-healthcare-settings/covid-19-decontamination-in-non-healthcare-settings) – după cum ne informa Sorin Gabriel ISTRATE (în foto), consilier – ITM Hunedoara vine cu noi recomandări ce se adresează angajatorilor din sectoarele non medicale, care trebuie să asigure servicii de curăţenie în unităţi. Scopul vine în sprijinul angajatorilor pentru luarea unor măsuri de prevenire şi protecţie, acestea necesitând a fi adaptate la unicitatea și specificitatea fiecărei întreprinderi/unități.

Potrivit Legii nr. 319/2006, actualizată, angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă. De asemenea, lucrătorii trebuie să-şi îndeplinească sarcinile de muncă în conformitate cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu se expună la pericol de infecție cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2) şi să prevină expunerea altor persoane care ar putea fi afectate de acţiunile/omisiunile lor.

La reluarea activităţilor din sectoarele non medicale trebuie respectate măsurile pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi a altor participanţi la procesul de muncă şi trebuie luate măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus (SARS-CoV-2).

Activităţile de curăţenie se desfăşoară în toate întreprinderile/unităţile şi pot implica expunerea lucrătorilor la riscuri profesionale. Pentru a preveni infecția cu noul coronavirus în cursul realizării acestor activităţi, angajatorii trebuie să pună în aplicare măsuri tehnice, organizatorice, igienico-sanitare sau de altă natură care să vizeze securitatea şi sănătatea în muncă.

Riscul de infecţie cu noul coronavirus pentru lucrătorii ce desfăşoară activităţi de curăţenie depinde de mai mulți factori, dintre care se menţionează: tipul suprafeţei contaminate; cantitatea de virus diseminată; timpul de expunere la virus al persoanei contaminate.

Riscul de infecție cu noul coronavirus din mediul de muncă ce a fost contaminat, scade în timp. Nu se poate şti cu exactitate momentul în care riscul de contaminare cu noul coronavirus dispare, însă se consideră că acesta scade semnificativ după 72 ore.

Angajatorii trebuie ca, atunci când lucrătorii ajung la locul de muncă şi înainte de începerea activităţii, să organizeze luarea temperaturii corporale şi să admită la lucru numai persoanele sănătoase.

De asemenea, angajatorii pot lua următoarele măsuri de prevenire şi protecţie: Instruiţi lucrătorii cu privire la prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus la efectuarea activităţilor de curăţenie, pe baza recomandărilor autorităţilor competente; Informaţi lucrătorii şi alţi participanţi la procesul de muncă referitor la obligativitatea respectării instrucţiunilor proprii de SSM şi la păstrarea unui comportament preventiv, inclusiv prin afişarea unor informații furnizate de autoritățile medicale competente privind prevenirea răspândirii noului Coronavirus (spre exemplu: la intrare, în cele mai vizibile locuri, transmiterea prin e-mail sau prin intermediul altor instrumente de comunicare); Asiguraţi echipamente individuale de protecţie (spre exemplu: măști de protecţie, mănuși de protecție etc.) şi verificaţi corecta utilizare a acestora iar, în cazul degradării sau al pierderii calităţilor de protecţie, acordaţi echipamente individuale de protecţie noi care să protejeze lucrătorii împotriva COVID-19; Stabiliţi măsuri igienico-sanitare, cu consultarea medicilor de medicina muncii; Instruiţi lucrătorii cu privire la asigurarea unei igiene respiratorii corecte conform recomandărilor autorităţilor din domeniul sănătăţii; Acordaţi, în mod gratuit, materiale igienico-sanitare (săpun, prosoape hârtie, dezinfectanţi etc.) care să prevină răspândirea infecției cu noul Coronavirus; Limitaţi contactul dintre persoane, luaţi măsuri pentru păstrarea distanţei de siguranţă, evitaţi activitățile colective (evitați expunerea lucrătorilor la contact direct/interacțiune cu un număr mare de persoane, formarea zonelor aglomerate în cadrul proceselor de muncă etc.); Asiguraţi controlul medical periodic al lucrătorilor, conform cerinţelor legale şi având în vedere dispoziţiile direcţiilor de sănătate publică judeţene.

La efectuarea activităţilor de curăţenie la locurile de muncă unde a desfăşurat sarcini de muncă un lucrător suspectat de COVID-19 sau confirmat că ar avea această boală, se va folosi obligatoriu echipament individual de protecţie, care trebuie să cuprindă mănuşi şi mască de protecţie. După utilizare, acestea se vor arunca şi nu se va încerca decontaminarea şi refolosirea lor. Ulterior, mâinile se vor spăla cu săpun şi apă minim 20 de secunde.

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

 

ACTIVITATEA SOCIAL-FILANTROPICĂ A EPISCOPIEI DEVEI ȘI HUNEDOAREI – SUB SEMNUL JERTFELNICIEI CREȘTINE ÎN VREME DE PANDEMIE.

În întreaga Episcopie a Devei și Hunedoarei – după cum ne informa recent Pr. Consilier Social Dumitru DINIȘ –  sub directa îndrumare a Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, preotului consilier, părinților protopopi și a preoților responsabili cu asistența socială, în fiecare protopopiat s-au constituit comitete de acțiune, formate din preoți și credincioși voluntari din toate parohiile, care au intrat în legătură cu Comitetele locale pentru situații de urgență de la nivelul primăriilor din zona Protopopiatului respectiv, pentru identificarea modalităților de spijin umanitar din partea Bisericii.

De asemenea, prin intermediul consilierului social eparhial s-a organizat la Centrul Socio-Medical Sf. Nectarie din Deva, o ,,celulă de criză” cu funcționare permanentă, pentru primirea solicitărilor de la Patriarhie prin TelVerde, spre a le redirecționa pentru rezolvare în teritoriu.

Ajutoarele (acolo unde au existat posibilități) au fost distribuite după următoarea prioritizare: persoanele autoizolate sau în carantină, persoanele bolnave, persoane vârstnice, persoane care nu au resurse materiale pentru susținere sau nu au aparținători. Acestea au fost acordate punctual, iar sprijinul a constat în hrană caldă, pachete cu alimente, materiale igienico-sanitare de primă necesitate, consiliere, efectuarea de cumpărături ș.a.

În acest context au mai fost încheiate parteneriate între  autoritățile locale, protopopiate sau parohii, fundații sau asociații care au putut să vină în sprijinul acestui program de intervenție.

În cadrul programului, au fost sprijinite 694 de persoane izolate, 1057 de persoane vârstnice rămase singure din cauza măsurilor impuse de starea de urgență și 1110 cazuri sociale, în total însumând 2861 de solicitări de sprijin onorate cu ajutorul angajaților din Biserici și a voluntarilor din fiecare parohie.

Au fost donate unui număr de 11 centre rezidențiale pentru copii și adulți cu sau fără dizabilități precum și unui număr de 5 spitale din județ și fiecărui preot din eparhie, materiale igienico-sanitare și echipamente de protecție.

În Episcopia Devei și Hunedoarei s-a derulat un program special de ajutorare a elevilor, prin acordarea a 250 de tablete, în vederea facilitării participării elevilor la Școala Online, iar pe parcursul anului școlar 2019/2020, ajutoarele către elevii aflați în dificultate s-au cifrat la suma de  peste 130000 de lei reprezentând atât tabletele distribuite ficărui elev în parte, cât și rechizitele școlare oferite la începutul anului școlar.

            Tabletele au fost distribuite de consilierul cu probleme de tineret și învățământ și consilierul social, în toată eparhia, fiind înmânate personal fiecărui elev.

În cadrul protopopiatului Deva, pe lângă parohia Nădăștie funcționează Asociația D.A.R. – Dăruiește, Ajută, Răsplătește care a încheiat protocol de colaborare cu DGASPC în vederea ajutorării celor aflați în nevoi. Protocolul s-a încheiat pentru a sprijini persoane aflate în dificultate din cauza virusului SARS-CoV-2 cu pachete cu alimente și produse igienico sanitare.

Parohia Hațeg I prin parteneriat cu Restaurant Rustic și Restaurant Yasmin a desfășurat un program de acordare a unei mese calde zilnic unui număr de 10 familii aflate în nevoie.

Centrul de îngrijire bătrâni ,,Bunicii Văii Jiului” s-au aflat în izolare timp de 14 zile împreună cu tot personalul, fiind ajutate de către Protopopiatul Petroșani cu alimente neperisabile.

 

Brutăria „Happy Bread” din Hunedoara și Brutăria „Panaur” din Deva, Moara „Boromir” din Deva, Spitalul „Andivet” din Deva, depozitul „Caminico” S.R.L. Deva au sprijint împreună cu Sectorul Social al Episcopiei Devei și Hunedoarei, Spitalul de Urgență Deva și Casa familială pentru copii cu dizabilități Hunedoara, Centrul de Asistență pentru bătrâni din Brănișca, cu produse de panificație, apă îmbuteliată, alimente, fructe și materiale igienico-sanitare.

Asociația „Sf. Apostoli” din Petroșani, coordonată și susținută consistent de domul Toma Gheorghe, în parteneriat cu Protopopiatul Petroșani, prin voluntarii de la Crucea Roșie, au oferit masa caldă zilnic unui număr de peste 70 de persoane.

Cantina socială a Episcopiei Devei și Hunedoarei a oferit alimente pentru prepararea mesei la domiciliu, pe tot parcursul stării de urgență, precum și desert pentru beneficiarii Adăpostului de Noapte din Deva.

Dorim să mulțumim tuturor celor implicați pentru că, deși credincioșilor le-a fost interzis să participe la sfintele slujbe fiind ținuți departe de Sfântul Altar, în cadrul programului de ajutorare a celor afectați de pandemie, Eparhia Devei și Hunedoarei a oferit, prin jertfa lor, ajutoare solicitanților în valoare de 332157 de lei, iar tot acest efort depus de credincioșii și preoții eparhiei noastre s-a desfășurat sub atenta îndrumare a Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei.

Au consemnat: Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș

Mesajul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România către clasa politică actuală, în ajunul Centenarului Trianon: RESETAȚI-VĂ!

Suntem într-un an crucial, cu semnificații profunde pentru destinul nostru istoric: se împlinesc 100 de ani de când a avut loc consacrarea juridică internațională a României, prin Tratatul de la Trianon de la 4 iunie 1920. Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România își exprimă bucuria de a semnala faptul că statul român încă există pe hartă, în ciuda presiunilor și asediilor politice exercitate continuu asupra lui, în toată această perioadă de 100 de ani. Ne întristează în același timp comportamentul abulic al clasei politice actuale care, în ultimii 30 de ani, nu a făcut decât compromisuri incalificabile cu forțe politice și economice interne și externe, negociind vânzarea cu toptanul și paralâcul a tot ce a însemnat și înseamnă „Grădina Maicii Domnului”. Iar tolerarea în mediul politic a hibridului UDMR – entitate constituită ca ONG și funcțională ca partid politic – reprezintă cea mai respingătoare promiscuitate a clasei noastre politice. A ÎNTREGII CLASE POLITICE! Așa s-a ajuns la situația rușinoasă în care, chiar înainte de centenarul Trianonului, un proiect secesionist a trecut tacit de Camera Deputaților, încurajând separarea de România a unui teritoriu străvechi românesc: proiectul privind autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc.
Faptele sunt consumate. Scandalul de extracție stradală, care a cuprins și legislativul, și executivul României, capătă valoarea unui autodenunț caricatural al propriilor incapacități de înțelegere a problemei naționale. Problemă al cărei arhetip îl reprezintă Marea Unire de la 1918, cu pandantul ei internațional – Tratatul de la Trianon.
Cu îndreptățirea pe care ne-o dă, prin atitudinea publică, implicarea noastră în problemele care frământă societatea și națiunea, noi, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, deplângem modul îndoielnic prin care decidenții noștri au gestionat pregătirea acestui eveniment de mare importanță pentru existența noastră în Europa și în lume: 4 iunie, Tratatul de la Trianon.
Și pentru că acest tratat e atât de contestat de țara „vecină și prietenă” Ungaria, al cărei guvern a investit 300 de milioane de euro în așa-zisul proiect „Trianon 100” (de fapt, „Anti-Trianon 100”) e bine să reiterăm câteva argumente istorice de drept internațional, începând cu Declarația de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918.
În deplină rezonanță cu valul revoluționar și aspirațiile democratice care animau societatea în statele Europei centrale și răsăritene, inclusiv în Austria și Ungaria, poporul român autohton din Bucovina, Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, etc. și-a exercitat, în 1918, un drept fundamental, în conformitate cu principiile de drept ale popoarelor, recunoscute și în acțiune pe plan internațional. Respingând propunerile ungare, de aceeași factură cu cele făcute anterior de Casa de Habsburg, românii au decis și ei, ca și popoarele slave asuprite, să uzeze de dreptul lor de a-și alege singuri soarta. Votul în unanimitate al delegaților a constituit baza juridică, legalizarea actului, enunțat de președintele Gheorghe Pop de Băsești: „Adunarea Națională a poporului român din Transilvania, Banat și părțile Ungariei (Partium – n.n.) a primit rezoluțiunea prezentată prin Vasile Goldiș în întregimea ei și astfel unirea acestei provincii românești cu țara-mamă… este pentru toate veacurile decisă!”.
Adunarea Națională, având caracter de Constituantă și fiind organ legislativ și al suveranității naționale pentru poporul român trăitor în Ardeal, Banat, Crișana, Sătmar, Maramureș, etc., hotărârile sale au avut putere de lege, păstrată și astăzi, în conformitate cu principiile de drept internațional în baza cărora au fost adoptate. Din punct de vedere juridic așadar, Unirea teritoriilor românești din fost monarhia dualistă cu patria-mamă, decretată de Adunarea Națională Constituantă de la Alba-Iulia, necondiționat, în baza dreptului inalienabil al românilor din respectivele teritorii la autodeterminare și suveranitate națională, a fost cu un an și șase luni anterioară semnării tratatului de pace româno-ungar, un act legiferat, legalizat. Regatul României, ca stat suveran, nu a făcut decât să aprobe, prin organul său constituțional, ca și în cazul „Basarabiei” și Bucovinei, decizia luată de Constituanta românilor din Banat, Transilvania și Partium, teritorii ce-și redobândiseră suveranitatea.
De menționat că întregul proces a fost legalizat, sub aspect juridic, și de deciziile similare ale minorităților alogene: ungurii (parțial), sașii, șvabii, secuii, evreii, țiganii, etc. (în totalitate). Acestea au fost consultate și au subscris, prin hotărâri luate în cadrul unor adunări cu caracter plebiscitar, juridic recunoscute.
Drept urmare, Tratatul de Pace de la Trianon (4 iunie 1920), cu corectivele teritoriale în defavoarea românilor, impuse de interesele regionale ale marilor puteri, nu au făcut decât să consacre acceptul Ungariei, în calitate de stat succesor al defunctului Imperiu dualist, față de acordul încheiat și legiferat între două părți contractante suverane.
Caracterul de drept public al Adunării de la Alba-Iulia a fost în întregime admis și de dreptul internațional public, de Conferința de pace și de stipulațiile tratatelor de pace.
De aceea, Conferința Păcii de la Paris nu a fost în situația de a „crea” un stat român întregit. Acesta fusese deja realizat, ca operă a națiunii române. Conferința a fost chemată doar să dea consacrare juridică internațională noului statut teritorial și politic al statului român, prin recunoașterea în speță a principiului naționalităților și al autodeterminării popoarelor.
Am menționat toate acestea pentru a le aminti, sau reaminti, acelora dintre români care mai cochetează cu autonomia Transilvaniei, că aceasta nu e o problemă asupra căreia să se poată decide la nivel parlamentar, guvernamental sau prezidențial, întrucât Marea Unire a fost decisă, de facto și de jure, în mod plebiscitar. Deci e o chestiune clară de referendum. Chiar dacă, în prezent, organizarea unui referendum pe această temă presupune asumarea unei responsabilități personale uriașe din partea participanților, responsabilitate pe care foarte mulți nu o au și nu o pot înțelege. Căci, vorba lui Nae Ionescu, „opinia publică n-are memorie”. Memoria colectivă se întreține prin școală, iar în școală exact materiile identitar-formative au fost minimizate. Asta în ceea ce ne privește pe noi, românii. Nu și în ceea ce privește UDMR-ul, care acționează masiv și agresiv pentru exacerbarea unei identități configurate mincinos (vezi manualul „Istoria Secuilor”, editată și tipărită, în limba maghiară, pe banii publici ai contribuabililor români).
Așadar, mesajul Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, adresat preponderent clasei politice, în acest an crucial pentru destinul României în lume, este următorul:
Resetați-vă! Nu aveți nici competența, nici legitimitatea de a decide granițele exterioare și interioare ale României. Nu aveți nici măcar dreptul de a le pune în discuție. România nu e o tarabă cu obiecte de patrimoniu. România e un sanctuar păzit de osemintele celor care au murit pentru ca ea să existe. Voi, cei care decideți pentru noi, n-ați sacrificat nimic pentru această țară. Nimic! N-ați pierdut, cum au pierdut sute de mii de români înaintea voastră, niciun copil frate sau părinte. Aveți, în schimb, mâinile pătate de sângele martirilor români al căror model îl ignorați. Învățați de la Viktor Orban și UDMR, dacă de la istoria pe care n-o cunoașteți nu puteți învăța! Ei ai investit într-o utopie 300 de milioane de euro, iar voi n-ați investit nimic într-o realitate istorică. Există o listă uriașă a investițiilor anti-Trianon pe care aceștia le fac de trei ani încoace, pentru materializarea unei ficțiuni, listă care corespunde, simetric, lucrurilor pe care voi NU LE-AȚI FĂCUT!
În speranța că veți deveni mai responsabili sau că vă veți înțelege mai bine menirea, vă reamintim, în acest context, cuvintele lui Mihai Eminescu dintr-un articol publicat în 1870, în ziarul „Federațiunea” de la Pesta, cuvinte cărora voi, clasa politică de azi, le conferiți o dureroasă actualitate: „Oricine a şovăit numai o dată în cariera sa politică, fie el prelat, fie ilustritate, fie magnificenţă, trebue înlăturat cu îngrijire, căci aicea trebuesc oameni ai faptei pe cari să nu-i orbească nici şansele, nici aurul, nici stelele şi ordurile mari, care în genere se pun pe inimi mici! Şi, apoi, cu oameni probi şi de caracter, nu se încapi transacţiuni încurcate. Ei vor cere pentru naţiunea lor cât li va ordona naţiunea ca să ceară […]. Astăzi credem că ar fi venit timpul ca să pretindem şi noi ceia ce ni se cuvine de secoli. E timp să declarăm neted şi clar, că în ţara noastră, noi nu suntem, nici vrem să fim maghiari ori nemţi. Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egala îndreptăţire a naţiunii noastre. Faţă cu orice încercare de deznaționalizare ori suprematizare, întrebăm cu răceală şi conştienţi de drepturile ce ni le dă aborigenitatea noastră şi spiritul secolului: cine sunt aceşti oameni şi ce vor ei în ţara noastră?”

DORU DINU GLĂVAN

 

 

 

 

Pavel PADURU: Un om al legii și dreptății – Luca Zăvoian

În grădina Maicii Domnului (România), în partea de sud-vest există un spațiu sacru autohton, numit Țara Almăjului. Aici este satul Putna, una dintre cele mai pitorești localități, un loc al veșniciei și tihnei, care dă energii și înțelepciune locuitorilor zămisliți în acest peisaj de basm. În satul Putna, s-a născut Luca Zăvoianu la 20 mai 1948, într-o familie de țărani credincioși și harnici. Alături de sora sa, Ana Zăvoian, a primit o aleasă educație creștină de la bunicii Irina și Clemente Zăvoian și părinții Marina și Toma Zăvoian împlinind zicala cei 7 ani de acasă. Educația și-a completat-o prin școlile prin care a umblat. Clasele I-IV în perioada 1955-1959 la Putna, 1959-1962 la Prigor. În anul 1962 promovează examenul de admitere la Liceul din Bozovici unde stă până în 1964. În 1964-1965 este la Școala Profesională Reșița. În 1966 urmează Școala de Șoferi la Constanța. În anul 1967 se căsătorește cu tânăra și frumoasa Elena Curescu. În perioada 1967-1968 face armata. În anul 1972 este la Școala de subofițeri de miliție la București. Din anul 1973 este repartizat ca ajutor de șef de post în localitatea Constantin Daicoviciu (Căvăran). Luca Zăvoian, născut la Putna, în copilărie a hălăduit o vreme prin mai mulyte școli până și-a găsit rostul în viață, de lucrător la Ministerul de Interne – milițian. În această vreme își completează studiile la Liceul Economic din Reșița. În august 1975 este transferat la Postul de Poliție din localitatea Ramna, ca ajutor de sef de post, unde lucrează până în 1980.

Muntean cu abilități practice și intelectuale deosebite, a primit repede respectul cetățenilor din satele unde a lucrat, cât și a consătenilor săi, fiind apreciat pentru simplitatea și sinceritatea cu care zâmbea și cu care vorbea cu fiecare. În viața localităților pe unde a fost, s-a remarcat ca un om plin de curaj patriotic, de dăruire creștină și iubitor de neam. Om cu alese calități sufletești,râvnitor, apropiat de săteni, s-a implicat repede în numeroase activități sociale și spirituale. A înțeles că secretul vărstei este să-ți umpli mintea cu frumusețe. El glumea cu toată lumea pentru a bucura și a-i face pe cei din jur să uite greutățile. Vedea astfel frumosul în vorbe și fapte.astfel era fericit pentru că simțea că zidește în frumusețe. Era cunoscut pentru umorul lui sănătos încă de copil, când a spânzurat păpușa surorii sale de lanțul de la vatră sau mai târziu când făcea circulație cu lămpașul, spunând că le face lumină șoferilor. Era un om al faptelor și nu al vorbelor când lucra. Fiind conștient că prin credință se dă farmec asprei sale munci. A fost beneficiarul educației primite din familie unde și-a însușit elementele constitutive ale personalității de mai târziu: respectul, cinstea, corectitudinea, responsabilitatea, munca și celelalte elemente formative ale caracterului sănătos. O familie de oameni modești, cinstiți și muncitori, pentru care ridicarea copilului la o educație socială superioară a fost principalul scop în viață. Astfel, Luca a deprins din mediul familial, componente caracteriale precum: cinstea și respectul pentru adevăr-cu efect direct în viața sa. Aceste deprinderi din copilărie, l-au ajutat să înfăptuiască în tăcere mult bine pentru deaproapele și pentru marele ocrotitor, neamul românesc. Personalitatea lui vorbea prin faptele de mare preț care spuneau mai mult decât vorbăria de târg, pentru că fapta bună și credința puternică a împrumutat farmec muncii sale de milițian. Faptele mari i-au marcat devenirea trăirii sale, atât în domeniul credinței, cât și a celei de carieră profesională. Astfel, a înțeles că pentru a obține cunoașterea Lui Dumnezeu, nu este suficientă rațiunea fără implicarea inimii. Din minunata familie Elena și Luca Zăvoian, au rezultat trei copii ca florile, Irina, Mariana și Toma, care au crescut cu ei dar și cu bunicii, în vacanțe, la Putna.

În vara anului 1980, ca urmare a experienței sale căpătate în anii anteriori cât și a calităților sale sufletești, este numit șef de post la Bucoșnița, unde lucrează până în august 1993. Din august 1993 este transferat ca șef de post la Eftimie Murgu (Rudăria) până în ianuarie 2000 când se pensionează.

În perioada stalinizării României, la Putna exista un puternic grup al Oastei Domnului care au ținut ascuns pe părintele Nil Dorobanțu o vreme. Din acest grup făceau parte și bunicii lui Luca Zăvoian. Iar tatăl lui, Toma Zăvoian, a fost multă vreme epitrop la biserică. Crescând în acest mediu, tânărul Luca a învățat de mic să iubească pe Dumnezeu, îndrăgind rugăciunea și Biserica.

În anii 1970 veneau la Putna mulți preoți din toată țara, astfel, în 1979 Luca îl cunoaște de la mama sa, Marina, pe părintele Alexandru de la București. Rămâne fascinat de puternica personalitate a părintelui, ceea ce i-a schimbat viața, căutând devenire prin credință.

Încă din tinerețe, arăta celor apropiați cât de importante sunt pacea și bunavoire între ei. A fost și este un model luminos și inspirator pentru generația tânără, prin competența sa, prin tenacitatea sa și noblețea sa sufletească, prin modul cum a reușit să îndrume colegii tineri și mai bătrâni, în contextul vremurilor din acei ani.

La domnul Luca Zăvoian, nu vorba conta în primul rând, ci lumina din ochi, blândețea sufletului desprinsă din fiecare gest, aura de bunătate și iubire – iubire de oameni și de neam deopotrivă, revărsată în activitatea sa de fiecare zi. Luca a fost și este un pasionat cititor, încă de copil a citit literatură, Biblia și cărțile sfinte, crezând în zicala ”ai carte, ai parte!” la el se remarca bucuria care îi lumina sufletul la reușitele consătenilor, întristarea și durerea care-l cuprindeau la necazurile lor. Să ajute oamenii – acestea i-au fost bucuriile în slujirea comunității și a satului. Astfel a devenit un om al Lui Hristos, om pentru alții.

După ce s-a mutat la Ramna, a început să facă pelerinaje la diferite mănăstiri din țară. Mergea des la mănăstirea Vasiova, unde l-a cunoscut și s-a împrietenit cu părintele Boghiu. De asemenea, îi cunoștea bine și era prieten cu călugării de la Piatra Scrisă – Armeniș.

Avea un cult al prieteniei cu oameni din domenii variate, o prietenie adevărată, nu bazată pe interese. Putem exemplifica prietenia cu inginerul Iacob Burac. Iubea muzica și pe muzicanți. Încă de copil. A fost bun prieten cu cel mai important saxafonist al Banatului – Ministerul, cu trompetiștii Poja de la Glob, Sandu Florea de la Armeniș și alții.

În vara anului 1984 vine de la mare, cu familia, și se oprește la mănăstirea Cernica, la București, la hram. În mulțime este descoperit de părintele Argatu, marele duhovnic al mănăstirii, care îl cheamă să discute despre credință. Printre altele îi spune că va face o mănăstire la Putna, atunci când se vor auzi bubuiturile în Iugoslavia, numindu-l milițianul fără pistol.

La sfatul părintelui Alexandru, despre care Luca spunea că i-a fost un tată duhovnicesc, a ales locul pentru mănăstire la Putna și a lămurit oamenii să cedeze pământurile, în anul 1996. La chemarea milițianului Luca Zăvoian, locuitorii satelor almăjene – truditori fără hodină -, oameni frumoși la chip, frumoși la suflet – sălaș al slujitorilor cu vocație ctitoricească – au răspuns cu bucurie. După ce a primit aprobarea Preasfințitului Laurențiu Streza, episcop al Caransebeșului, pentru ctitorirea mănăstirii Almăj Putna, la 26 august 1996, a fost sfințit locul. Cu acest prilej, la Putna din Almăj s-a adunat multă lume din Banat și din țară, ca pe vremea lui Ștefan cel Mare la Putna din Moldova. Acum a fost stabilit ca hram al mănăstirii sărbătoarea Schimbarea la față, din 6 august, la propunerea credinciosului Toma Zăvoian. Mănăstirea Putna inspiră minunare, lumină și taină de adâncă duhovnicie, iradiind cerească frumusețe și sfințenie. Despre Luca Zăvoianu, Dănilă Vlaicu, ajutor de post la Rudăria, ne spunea: mereu l-am simțit cald, apropiat, radiind o smerită bunătate. În el domnesc firescul, cumpătarea și bunul simț. Tinerețe, bucurie, frumusețe, sănătate și nemurire, simți lângă ”milițianul călugăr” Luca Zăvoianu, așa cum simți lângă orice om iubitor de Dumnezeu, zicea același om, Dănilă Vlaicu.

A fost un privilegiu să fiu în apropierea domnului Luca Zăvoianu. Înzestrat cu o imaginație vie, îi plăcea să spună povești reale și inventate. Ne vorbea cu neclintită dragoste și căldură. Mai strecura și câte o glumă. L-am privit cu o bucurie plină de mulțumire, izvorâtă din dragoste și sfântă admirație, spunea inginerul Șuta Petru. Domnul Luca Zăvoian are o încredere deosebită în Biserica Ortodoxă Română pe care o consideră stâlp al românismului și păstrătoare a credinței strămoșești, a limbii și culturii naționale,a identității neamului.

În anii 80 a făcut mai multe reparații la biserica din satul Putna. Deși putea să rămână la oraș, a preferat să se retragă la Putna, după pensionare, în așteptarea vieții veșnice. Ca pensionar, având timp mai mult, face numeroase pelerinaje la mănăstirile din țară cu copiii și nepoții prietenilor din satele pe unde a lucrat. De asemenea, în sat are o turmă de vreo 200 de oi care îi mângâie bătrânețile. La realizările și împlinirile domnului Luca Zăvoian, o contribuție deosebită a avut și are credincioasa sa soție. Luca și soția sa Elena, oameni de înaltă și distinsă ținută morală, au inspirat încredere celor care, căutând un sens de a fi în această lume, le-au cerut sfaturi și le-au urmat exemplul. Un om pașnic și împăciuitor, a trăit cu o delicatețe a sufletului, discret și întotdeauna preocupat de împlinirea cu responsabilitate a misiunilor primite. Pentru el, legile binelui și a dreptății erau mai presus de toți și de toate. Chipul lui răspândește lumina faptelor bune. Cu amărăciune ne spune că ne aflăm într-un moment de gravă înțelegere a sensului vieții. Azi, fiecare nu privește la cel de alături, ci la starea materială, uitând de restul.

La 20 mai, când se împlinesc 72 de ani de la ieșirea pe lume a milițianului călugăr, este un moment care trebuie marcat cu evlavie și bucurie de către toți cunoscuții și prietenii, ca un cântec al veșniciei.

Prof. Pavel Panduru

GABRIELA ȘERBAN – Oameni de lângă noi: ION COCORA

„Cântecul foamei

 

La Londra sună centrala,

La burtă sună haleala,

Telefonul are toane

Și-anunță că ni-e foame.

Foamea e-un tirim-parim

Ce n-are rost.

Trăim, halim, iubim și cobzărim

De foame nu ne plângem

Cordonul știm să-l strângem

Trăim de azi pe mâine,

Rozând la coji de pâine.”[1]

 

            Într-una din zilele acestui început de an, împreună cu prof. dr. Martin Olaru, am solicitat o vizită la casa familiei Nicolae Petrișor din Bocșa Română, pentru a sta de vorbă cu socrul acestuia, unul dintre deportații Bărăganului, dl. Ion Cocora.

            Cunoaștem că deportările în Bărăgan au fost o acțiune întreprinsă în anii ’50 de către regimul comunist în contextul încordării relațiilor dintre România și Iugoslavia. Astfel Banatul, aflat la aproximativ 25 km. de granița cu Iugoslavia, a devenit zonă sensibilă, iar bănățenii, indiferent de etnie, au devenit „elemente cu un factor ridicat de risc”. Drept urmare, prin HCM 1154/ 1950 din 26 octombrie, a fost aprobat planul de deportare sau internare în D.O. (domiciliu obligatoriu) și „igienizarea Banatului”, în primul rând „curățarea etnică” a germanilor, sârbilor, aromânilor, iar, în al doilea rând, îndepărtarea unor categorii sociale considerate periculoase de către comuniști. Au fost vizați bănățenii înstăriți, proprietarii de pământuri, fermieri, hangii sau deținători de restaurante, industriași, activiști pentru drepturile cetățenești și alții considerați de stăpânire „elemente dușmănoase cu factor ridicat de risc”.[2] Înscrisurile consemnează, că au căzut pradă celei mai dureroase zile a satului, 258 de localități din apropierea frontierei cu „imperialismul”, 12791 familii, 40320 de persoane care au fost trimise să trăiască în deșertul României – Bărăganul.[3]

            Între aceștia s-au aflat și cele 13 familii din Forotic, comuna în care s-a născut intervievatul nostru sau, mai bine zis, interlocutorul nostru, deoarece, împreună cu dr. Martin Olaru, l-am invitat pe dl. Ion Cocora la o discuție, la o poveste.

            Ion Cocora s-a născut în 13 martie 1927 la Forotic, județul Caraș-Severin, într-o familie înstărită, proprietari a 53 de lanțe de pământ și multe animale.

 Despre deportarea în Bărăgan, Ion Cocora ne povestește cu seninătate și, culmea, adesea cu zâmbetul pe buze, în dulcele grai bănățean. Chiar și atunci când repetă instingtiv, parcă, „o fost greu, dar o trecut”, bătrânul are chipul luminos, doar ochii umezi și o umbră de tristețe, ceea ce mă face să cred că zâmbetul afișat este doar „un strat protector”, este „hazul de necaz” al românului.

„În 18 iunie 1951, în puterea nopții de Rusalii, militari și polițiști or bătut la ușă și ne-or ordonat îmbarcarea. Nu ne-o anunțat nimeni. Noaptea, pe la ora 2.00, eram veniți de la joc, de Rusalii, tata ne-o zis să ne culcăm că dimineața trebuie să ne trezim devreme, să ne ducem la sălaș, că aveam o slugă la sălaș și trebuia să ducem mâncare la omul ăla, și, pe urmă, să mergem la biserică, că așa era la noi, dimineața la biserică și după masa la horă și, când să ne sculăm, ce să ne mai sculăm, că numa, iaca, armata la poartă. O venit un ofițer sau ce-o fost și ne-o zis că putem să ne luăm doi cai, o vacă, dacă are vaca vițel, putem să luăm și vițelul, la fel și iapa, dacă are mânz, și în trei ore să fim la gară. Când am ajuns la gară, erau trase la rampă vagoanele goale, 13 vagoane pentru 13 familii. Din alea, bou-vagon. Ne-am încărcat unii pe alții. Am băgat în vagon vaca cu vițelul, caii, cartofi, ce-am avut cu noi. Pe vremea aia, la Forotic era haltă și erau două linii. Eu am văzut seara că or venit vagoane în haltă, dar n-am știut pentru ce. N-am știut nimic, până ne-am văzut în vagoane și ne-or dus. La fiecare vagon era o cătană. La vagoanele noastre or mai atașat vagoane la Comorâște, la Berzovia or atașat la convoi vagoane de la Banloc, Satchinez și am plecat spre Caransebeș, Orșova, București. În București am stat o zi să adăpăm animalele, în zori am plecat la Lehliu. Ne-o dat jos din vagoane. Era un sat acolo, dar nu ne-o lăsat, erau niște colibe. Or zis că ne duc în alt sat și că ne dau parcele să ne facem singuri colibă, casă. Ne-or dus la Dâlga Nouă raionul Lehliu. Acolo când am ajuns fiecare avea însemnat cu țărușul parcela, numărul cutare, numărul cutare… A treia uliță am fost noi, Forotic, or mai completat ulița și unii din Satchinez.”

___________________

[1]  Cântec compus de tineretul din Rubla în anii deportării. Sursa: Viorel Marineasa, Daniel Vighi și Valentin Sămânță în volumul „Deportarea în Bărăgan”: destine, documente, reportaje. Timișoara: Mirton, 1996.

[2] https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cumplita-noapte-de-rusalii-60-de-ani-de-la-deportarea-in-baragan

[3] https://ro.wikipedia.org/wiki/Deport%C4%83rile_%C3%AEn_B%C4%83r%C4%83gan

>>>>>>>>>>>>>GABRIELA ȘERBAN – Oameni de lângă noi: ION COCORA (articol întreg)

COMISIA METODICĂ A CADRELOR DIDACTICE, SARCINĂ NOBILĂ DE MARE RĂSPUNDERE

Se apropie încheierea anului școlar 2019/2020, fond pe care se poate face un bilanț al activității comisiilor metodice ale cadrelor didactice, pe specialități, din unitățile școlare și care au avut un rol bine definit în contribuția calității procesului de învățământ.

Despre caracterul concret al activității în cadrul ariei curriculare Limbă și comunicare, din Liceul Tehnologic „Matei Corvin” Hunedoara, am rugat-o să ne vorbească pe prof. Isabela SUSANYI (în foto).

– Evenimentele actuale petrecute în mediul școlar demonstrează că numai o pregătire eficientă a cadrelor didactice și a elevilor poate să ducă la obținerea unor rezultate optime.

Obiectivele didactice și măsurile care s-au luat la începutul anului școlar 2019/2020, în cadrul ariei curriculare Limbă și comunicare au implicat toți membrii comisiei și s-au desfășurat permanent.

Calitatea procesului de predare-învățare a fost și este o cerință primordială. O seamă de activități didactice au făcut posibilă îndeplinirea acesteia. Voi aminti că au fost îndeplinite toate acțiunile prevăzute în Planul managerial referitoare la îmbunătățirea demersului didactic.

Evaluarea elevilor prin diferite metode și strategii a răspuns nevoii de verificare a cunoștințelor. Elevii capabili care au fost selectați au participat la primele faze ale Olimpiadelor de limba și literatura română și au fost pregătiți suplimentar de d-nele prof. Romoșan Simona, Ivanik Irina, Oana Crăciunesc, rezultatele fiind bune.

Tradiția participării la Concursul între licee „Citești și câștigi!!!” organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara – Deva a fost continuată. Elevi din clasa a X-a, a XI-a și a XII-a, coordonați de prof. Susanyi Isabela, ne-au reprezentat unitatea școlară și au avut rezultate bune.

Am obținut și premii individuale în cadrul unor Concursuri și Proiecte educative concretizate în parteneriat cu ISJ Hunedoara, Biblioteca Huniadi și Primăria Hunedoara. Colaborarea și relațiile cu comunitatea sunt permanent în desfășurare.

Fiecare profesor a subliniat prin acțiuni educative de specialitate datele importante ale literaturii noastre, ale istoriei sau ale Uniunii Europene. Spre exemplu, în ce privește sărbătorirea evenimentelor determinante ale culturii noastre (Ziua Națională, 15 ianuarie, Crăciunul, Dragobetele, 1 Martie etc.), implicarea a depășit aria noastră, majoritatea cadrelor didactice fiind determinate și receptive să participe.

O muncă impresionantă s-a desfășurat în urma susținerii Concursului „Cea mai frumoasă clasă”, organizat în preajma Sărbătorilor de Crăciun. Elevii și profesorii au împodobit împreună clasele, unii le-au zugrăvit și au avut activități de creație la care au participat și profesorii diriginți. Cea mai frumoasă clasă a fost 9 P1, iar d-na profesoară Aurora Vălean a fost felicitată pentru originalitate. La sfârșit, domnul director Voinia Claudiu a recompensat truda elevilor și a profesorilor cu o excursie la Târgul de Crăciun de la Sibiu. Dovezile demonstrează că implicarea unei mase largi de elevi de liceu și școală profesională duce la un cumul de cunoștințe necesare în dobândirea experienței de viață a fiecăruia.

În Sărbătorirea Zilei limbilor europene s-au desfășurat activități organizate de prof. Adam Irina, Iancu Elena, Eros Alexandra și Zaharia Marta. Cei care au beneficiat de proiect au fost elevii claselor X P1 și X P2. Aceștia au răspuns și anul trecut la evenimentele metodice susținute de         d-nele profesoare.

Pe tot parcursul anului școlar s-a desfășurat pregătirea suplimentară a elevilor de clasa a VIII-a și a XII-a pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, în vederea obținerii celor mai bune rezultate școlare. Cadrele didactice care predau la aceste clase au făcut pregătire suplimentară pe grupe de elevi sau prin derularea Proiectului ROSE. Participarea elevilor a fost una neașteptată. Elevii au fost interesați de acest proiect.

În afară de cursurile de perfecționare organizate de CCD Deva, în ceea ce  privește autoperfecționarea, reamintesc faptul că doamna profesoară Rișcuța Nicolette urmează și cursurile Facultății de engleză-germană ale Universității „Vasile Goldiș” din Arad.

Activitățile metodice aferente lunilor aprilie, mai și iunie, cât și activitățile care trebuiau să se desfășoare în „Săptămâna altfel” au fost amânate și vor fi realizate în anul școlar următor. În desfășurarea practicării activităților noastre, ne-am bucurat de întregul sprijin al conducerii unității de învățământ. Aceasta  au fost alături de noi. Ne-a susținut și ne-a îndrumat.

În fiecare parcurs educativ există puncte tari și puncte slabe. Orice activitate este perfectibilă. Se spune că „Numai cine nu muncește, nu greșește”. Împreună luăm decizii pentru a optimiza activitatea didactică. Așteptăm ca în anul următor școlar să pășească pe ușa unității noastre de învățământ copii buni, determinați să învețe și vom trece împreună peste încercări. Îi asigurăm că le vom acorda tot sprijinul.

 

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

RELUAREA GRADUALĂ A ACTIVITĂȚII DE ÎNFĂPTUIRE A JUSTIȚIEI

În temeiul art. 46 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi art. 9 alin. (1) rap. la art. 7 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, potrivit cărora, preşedintele tribunalului poate lua măsuri pentru organizarea şi buna funcţionare a instanţei pe care o conduce, precum şi a activităţii instanţelor din circumscripţia tribunalului.

Având în vedere preconizata reluare a activităţii complete a instanţelor de judecată după data de 15.05.2020, odată cu încetarea stării de urgenţă declarată de Preşedintele României prin Decretul nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a prelungirii acesteia cu 30 de zile prin Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din data de 14.04.2020 și în contextul evoluţiei situaţiei epidemiologice generate de efectele infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2, judecătoarea Carmen Mihaela TIMIŞAN (în foto), în calitatea sa de președinte al Tribunalului Hunedoara, A DECIS: Începând cu data de 15.05.2020, Tribunalul Hunedoara va relua gradual activitatea de înfăptuire a justiţiei:

            – Programul de lucru cu publicul la birourile registratură, arhivă şi informare şi relaţii publice va fi următorul: registratura: luni-vineri, ora 9-13.30; arhiva: luni-vineri, ora 9-14; arhiva de falimente: luni-vineri, ora 9-14; informare şi relaţii publice, ora 9-14; biroul apostile: luni-vineri, la cam. 221, etaj II, după cum urmează: (preluare acte – între orele 10 – 12; eliberare acte – între orele 12 – 14); Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile  de pe lângă Tribunalul Hunedoara: luni-vineri, între orele 9 – 13, cam. 212, et. II.

            – Pentru informaţii şi relaţii telefonice privind dosarele înregistrate pe rolul instanţei, programul birourilor registratură, arhivă şi informare şi relaţii publice este: luni-vineri, 8-16.

            Începând cu data de 15.05.2020 accesul personalului în sediul Tribunalului Hunedoara şi al Judecătoriei Deva se va face prin intrarea din spate a clădirii (secundară).

Accesul procurorilor şi al personalului parchetului, al avocaţilor, consilierilor juridici, experţilor, interpreţilor, părţilor, participanţilor şi publicului va fi permis pe intrarea principală (dinspre Parc).

Accesul în sediul instanţei se va realiza cu respectarea distanţei sociale de minimum 1.5 m.

Indiferent de calitatea persoanei şi de calea de acces, principală sau secundară, toate persoanele care intră în sediul Tribunalului Hunedoara şi al Judecătoriei Deva vor fi testate cu scanerul termic în vederea stabilirii temperaturii corporale.

Efectivele de pază nu vor permite accesul în clădire persoanelor a căror temperatură corporală depăşeşte valoarea de 37.5 grade, la două testări consecutive, efectuate la interval de 5 minute şi nici persoanelor care prezintă simptome de viroză, gripă sau răceală.

Accesul în clădire nu va fi permis persoanelor care refuză testarea în vederea stabilirii temperaturii corporale.

>>>>>>>>>>>>> CITEȘTE ARTICOL ÎNTREG

100 DE ANI DE LA NAȘTEREA SFÂNTULUI PĂRINTE PAPA IOAN PAUL AL II LEA

Anul acesta, la 18 mai, se împlinesc 100 de ani de la nașterea la Wadowice în Polonia, a celui de al 264-lea Suveran Pontif, Episcopul Romei, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, cel care a vizitat Bucureștiul și România, „Grădina Maicii Domnului” cum i-a plăcut să o numească, în zilele de 7 – 9 mai 1999, un eveniment istoric, având în vedere faptul că a fost prima vizită a unui suveran pontif într-o țară preponderent ortodoxă.

Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița își aduc aminte în aceste zile de centenarul nașterii unuia dintre cei mai importanți oameni ai secolului XX, printr-o expoziție filatelică realizată la  Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ din municipiul de pe malul Bârzavei, care va putea fi vizitată la sediul acesteia după ieșirea din starea de alertă.

Se reamintește de asemenea faptul că Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița se alătură întregii lumi creștine la sărbătorirea celor 100 de ani de la nașterea Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, prin realizarea unei ștampile filatelice ocazionale cu plic aferent, ștampila fiind aprobată de CN Poșta Română prin Federația Filatelică Română și Asociația Filateliștilor din jud. Caraș-Severin. Plicul este ilustrat cu fotografii realizate de mine la Wadowice, unde am avut plăcutul prilej de a vizita, în urmă cu câțiva ani, locurile de naștere și de botez ale celui omagiat. Întreaga corespondență care pleacă de la Oficiul Poștal Reșița 1, în data de 18 mai a.c. este obliterată cu această ștampilă ocazională.

Erwin Josef Țigla

Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea: 100 de ani de la naștere

BULETIN DE PRESĂ

AL  FORUMULUI  DEMOCRATIC  AL  GERMANILOR  DIN  JUDEŢUL  CARAŞ-SEVERIN

ŞI  AL  ASOCIAŢIEI  GERMANE  DE  CULTURĂ  ŞI  EDUCAŢIE  A  ADULŢILOR  REŞIŢA

Am avut bucuria de a fi unul dintre cei 200.000 de participați la Sfânta Liturghie festivă oficiată de Papa Ioan Paul al II-lea (*18.05.1920, Wadowice, Polonia – † 2.04.2005, Vatican) în Parcul Izvor din București acum peste 20 de ani, în data de 9 mai 1999. Fericire și binecuvântare a fost starea de spirit pe care am trăit-o acolo, la locul „faptei”, total diferită de ceea ce au simțit cei care au urmărit transmisiunile televizate sau cele de la radio. De fapt, această stare de spirit nu se poate descrie în cuvinte…

Strigătele de „Vivat Papa“ venite din inima celor prezenți, scânteierea miilor de steaguri și eșarfe, așteptarea Papei care circula cu Papamobilul, toate acestea au dus la această stare de spirit neobișnuită. Iar atunci când Papa a început slujba festivă, adresându-se mulțimii în limba română, entuziasmul a fost fără de margini. Predica și rugăciunile ulterioare au fost ascultate cu respect și pietate de către toți cei prezenți.

Cel mai impresionant moment a fost cel de la sfârșitul Sfintei Liturghii festive, când Papa și Patriarhul român ortodox Teoctist au vorbit despre importanța acestui moment, oferindu-și unul altuia salutul de pace. Totul a vuit de entuziasm, strigătele de „Unitate“ au dovedit toate acestea. Profund mișcător și unic! A fost primul Suveran Pontif în istoria bimilenară a creștinismului, care a vizitat o țară preponderent ortodoxă!

La sfârșitul Sfintei Liturghii festive din 9 mai 1999, Papa a adresat câteva cuvinte în limba catolicilor din Transilvania, Banat și Moldova. Papa ne-a încurajat pe noi, catolicii germani din România, să îngrijim și mai departe credința și cultura noastră, pentru a o păstra, astfel fiind asigurată și pe viitor identitatea noastră. Sanctitatea Sa a rostit vorbe pline de duh și în limbile maghiară și poloneză. Cu aceste vorbe pe care le-am auzit și trăit la această slujbă festivă, ne-am întors la casele noastre, plini de entuziasmul și bucuria de a fi participat la acest eveniment.

Un om, care mișcat istoria mondială a acestui sfârșit de secol, a venit în România, a fost oaspetele nostru timp de trei zile, a cucerit populația locală, întorcându-se la Roma, cu milioane de noi prieteni și admiratori. Doar unul putea face aceasta: Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea!

Anul acesta, la 18 mai, se împlinesc 100 de ani de la nașterea la Wadowice în Polonia, a celui de al 264-lea Suveran Pontif, Episcopul Romei. Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița se alătură întregii lumi creștine la sărbătorirea celor 100 de ani de la nașterea Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, prin realizarea unei ștampile filatelice ocazionale cu plic aferent, ștampila fiind aprobată de CN Poșta Română prin Federația Filatelică Română și Asociația Filateliștilor din jud. Caraș-Severin. Plicul este ilustrat cu fotografii realizate de mine la Wadowice, unde am avut plăcutul prilej de a vizita, în urmă cu câțiva ani, locurile de naștere și de botez ale celui omagiat. Întreaga corespondență care va pleca de la Oficiul Poștal Reșița 1, în data de 18 mai a.c. va fi obliterată cu această ștampilă ocazională.

O invitație la colaborare: o expoziție virtuală de artă plastică în amintirea lui Zoltán Falusy

În data de 29 iulie se vor împlini 115 ani de la nașterea unei figuri emblematice a mișcării artei plastice reșițene din a doua partea a secolului trecut. Este vorba despre pictorul și făuritorul de tinere talente Zoltán Falusy. El este cel care a plămădit generații întregi de artiști plastici pe scena picturii reșițene, i-a făcut să îndrăgească pânza, penelul și culorile. Și astăzi mai sunt mulți reșițeni iubitori în ale picturii care provin din școala creată de Zoltán Falusy, care îi aduc recunoștința pentru ceea ce au învățat de la el.

Zoltán Falusy s-a născut la Arad în 29 iulie 1905 și a trecut în eternitatea în Cetatea de foc de atunci a Reșiței, la 11 aprilie 1976. Realizările sale în ale artei plastice înfrumusețează și astăzi multe case ale reșițenilor, fie că trăiesc aici sau pe alte meridiane.

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița a organizat o primă manifestare în amintirea lui Zoltán Falusy in toamna anului 2015. Dorim să repetăm această inițiativă, de data aceasta printr-o expoziție virtuală. În acest sens îi invităm pe tot cei care posedă în casele lor o pictură realizată de Zoltán Falusy să o fotografieze și să ne trimită prin mail fotografia, eventual cu date referitoare la originea picturii sau alte date referitoare la viața și opera lui celui comemorat. Așteptăm aceste informații la adresa de mail: contact@erwinjoseftigla.ro.

În continuare, reproducem un text despre Zoltán Falusy, scris inițial în limba germană, apoi tradus de Ingeborg Nemeșagu.

 

In memoriam unui întârziat artist al renașterii: Pictorul reșițean Zoltán Falusy

 Franz K. Schlotter, Marius Barbu

 Vechii noștri concetățeni reșițeni își amintesc cu siguranță de personalitatea deosebită a neuitatului „Zolti Bácsi” care și-a dedicat întreaga viață artei, picturii precum și educării tinerei generații în spiritul celei mai vechi forme a artei, pictura.

Aproape întreaga „suită” a speciei umane își petrece cursul vieții, de la naștere la moarte, vegetând în antecamera așteptării împlinirii sorții sale. Doar rar apar în istoria omenirii persoane deosebite, care pășesc peste pragul indiferenței tocmai datorită talentului deosebit. Un astfel de om a fost pictorul reșițean Zoltán Falusy.

La 29 iulie 1905 se năștea la Arad Falusy Ágoston (acesta fiind numele maghiarizat al sasului Augustin Folbert), al doilea fiu al unei familii extrem de sărace. Zoltán Falusy a absolvit doar două clase primare și la vârsta de 14 ani a fost nevoit să muncească în uzina din Reșița, ca ajutor de strungar, ca să-și ajute familia.

În perioada 1920 – 1922 a fost elev la cursurile fără frecvență ale „L’ école de design de Paris”, în timp ce învăța limba franceză ca autodidact, limbă de care s-a folosit până la sfârșitul vieții.

Cursurile de desen i-au educat concepțiile și simțirile artistice și acestea au dus la hotărârea de a se dedica picturii.

Fiind bolnăvicios încă din copilărie, din cauza subnutriției, artistul a hotărât mai târziu să nu se căsătorească niciodată și și-a pus toată priceperea în slujba familiei de origine și a societății.

Începuturile talentului său artistic s-au materializat în decorațiunile portului popular din satele cărășene, în desene în cărbune după fotografii de nuntă ale țăranilor, ca și în diferite portretizări.

La începutul anilor ’30 a preluat decorarea bisericilor din Săcălaz, Bocșa, Teremia Mare, ca și icoanele de altar ale bisericilor din Lipova, Arad și altele. Au urmat anii de război în care și-a împărțit puterea de muncă între artă și depășirea greutăților cotidiene ale familiei.

După război a fost pictor la „SOVROM”, mai târziu la „MADOSZ” și apoi, până la pensionare, a activat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reșița.

Pe tot parcursul vieții sale „Falusy Bácsi”, cum era numit cu afecțiune de elevii săi, și-a dedicat talentul deosebit educării în spirit artistic a tinerei generații. Zilnic, de dimineață și până în după-amiezile târzii, a avut ca elevi tineri și persoane mai în vârstă. La început veneau ca elevi particulari la domiciliul său pe care-l avea pe strada Odobescu, iar mai apoi în încăperile Casei de Cultură a Sindicatelor, unde acesta era angajat, aici făcându-le cunoscută frumusețea desenului și a picturii. Mulți dintre elevii săi au obținut rezultate frumoase iar unii au fost răsplătiți cu diferite premii.

În timpul îndelungatei sale activități în cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor a organizat multe excursii artistice de lucru în locuri din apropiere și de mai multe ori la București.

De-a lungul vieții sale a fost un simbol al modestiei și a fost prețuit și iubit de toate generațiile de elevi. Putea fi încadrat în categoria de întârziat al renașterii, dar arta sa nu putea să fie încadrată aici, ci ca o caracterizare a dramei vieții sale, de fapt forța cu care omul Falusy, cel învins de problemele vieții, s-a transformat în artistul-învingător, respectiv, a adus sacrificiul de sine pentru renașterea expresiei unei arte clasice într-o cultură modernă enigmatică.

S-ar putea spune că Falusy Zoltán s-a născut cam cu 300 de ani prea târziu, dar că s-a pus cu pensula sa în slujba creativității cu o voință dramatică. Creațiile sale artistice s-ar putea clasifica în următoarele grupe principale:

• „Peisaje din „Heimat”-ul cărășan” cu lucrări ca: „Prolas”, „Dealul Crucii reșițean”, „Reșița Română”, „Sodol” și altele. În toate lucrările din această grupă se pot admira combinațiile fericite de lumini, umbre și culori într-o formă estetică, dar realistă;
• „Flori și natură statică” este o grupă care lasă să se simtă echilibrul sufletesc al pictorului în perioada creației, ca și când fiecare moment luat în considerare l-ar oglindi pe acesta;
• „Portrete” a fost grupa, tema preferată a artistului și, poate, prin darul său de a pătrunde în adâncul sufletului subiectului, să reflecte aceasta. Redarea stării sufletești o face fără compromis, dar și dureros, și nu atenuează, nu oprește asemănarea cu realitatea. Au rămas mai multe autoportrete, din care ultimul reflectă lupta interioară a vieții cu moartea apropiată;
• „Compoziții” este grupa realizată în cea mai lungă perioadă de creație, respectiv, din anii 1926-1927 până la sfârșitul vieții artistului. În această grupă ar putea fi numite operele vieții sale ca: „Ultima trăsătură de penel” (sau, cum s-a exprimat artistul referitor la acest tablou, adresându-se autorilor acestui articol, „Idealismul mort”), „Maternitate”, „Hero și Leandru”, „Familia”, „Plicul albastru” și multe altele care atestă fidelitatea sa personală față de stilul clasic, chiar dacă se pot observa uneori devieri neînsemnate spre impresionism.

Numărul mare al elevilor săi, care sunt în viață în țară și în străinătate, îl păstrează pe omul Zoltán Falusy în memorie în mare cinste la fel ca pe un mare maestru.

Plecarea sa dintre cei vii, pe 11 aprilie 1976, a fost o mare pierdere pentru noi, cei din Banatul Montan.

20 iulie 1997

 

(un articol asemănător a apărut și în publicația „Banater Berglanddeutsche. Mitteilungsblatt des Heimatverbandes Banater Berglanddeutscher e.V.“, München – Wien, an 16, nr. 93, iulie – august 2000, pag. 10)

 

SERATA ˝EMINESCU, JURNALISTUL˝ ONLINE – 11 MAI 2020

Dacă nu ați văzut Serata, o puneți vedea accesând  link-ul de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=2BAmP0297kE

_______________________________