„Reșița 249 – Timp și contratimp” Proiectul expozițional, dedicat Reșiței și împrejurimilor ei, prinde contur

2020-06-10_123508

În data de 3 iulie a.c. se vor împlini 249 de ani de industrie reșițeană (1771 – 2020). În preambulul aniversării de anul viitor a 250 de ani de la sfințirea, prin preotul Michael Grosdich din Carașova, și apoi aprinderea primelor două cuptoare înalte ale Reșiței, „Josephus” și „Franziskus”, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au lansat la început de mai invitația artiștilor plastici iubitori ai spiritului locului, ai Reșiței, de a contribui cu creații proprii la organizarea unei expoziții de artă plastică dedicată patriei princeps, adică acestei minunate comunități de pe malurile Bârzavei, care va sărbători în anul ce vine un sfert de mileniu de industrie. Nu sunt exceptate lucrări care reprezintă viața de astăzi a Reșiței, dar și împrejurimile municipiului de pe Bârzava, ele făcând parte incontestabil din averea noastră sufletească, a iubitorilor acestor plaiuri. Numărul maxim de lucrări acceptate de la un singur participant este de trei, acesta putând fi cetățean român sau de pe alte meleaguri, nefiind îngrădită participarea nimănui.

Lucrările pot fi realizate în diferite tehnici, de diferite mărimi, pot fi prezentate și lucrări mai vechi, realizate după 2016, adică după aniversarea a 245 de ani, anul în care noi, organizatorii, am început să ne pregătim deja pentru sărbătorirea celor 250 de veri industriale ale Reșiței. Pot fi trimise lucrări realizate de artiști plastici consacrați, cu mai multe expoziții personale la activ, dar și de către debutanți, de cei care se inițiază sau doresc să se inițieze în artele plastice. De asemenea, se acceptă și lucrări ale copiilor și elevilor până la vârsta de 18 ani, care vor fi însă prezentate separat de celelalte lucrări.

Rezultatul acestei inițiative va consta în organizarea unei expoziții itinerante, care să fie prezentată pentru prima oară la Reșița, în data de 3 iulie 2020, în speranța că vor fi condiții obiective prielnice, iar dacă nu, atunci în toamna acestui an, urmând apoi a fi prezentată și în alte centre din țară și peste hotare. De asemenea, pentru 3 iulie, ne gândim și la o prezentare online a lucrărilor.

Termenul limită de trimitere a lucrărilor (pictură, grafică, sculptură, artă decorativă) este de 25 iunie 2020, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reșița, Bd. Revoluția din Decembrie nr. 22, 320086 Reșița, urmând ca imaginile lucrărilor se fie trimise și în format electronic, imagine jpg, la adresa de e-mail contact@erwinjoseftigla.ro.

Deja au sosit primele lucrări, deocamdată virtual, la organizatori. Astfel au răspuns până în prezent apelului nostru, în mod cronologic, Sandra Leila Coroian, Nik Potocean, Viorica Ana Farkas, Eleonora Hoduț, Tatiana Țibru, precum și familia Doina și Gustav Hlinka. În avanpremieră prezentăm gândurile artistei plastice reșițene Viorica Ana Farkas: „Doresc ca in serialul meu de 3 lucrări să prezint Timpul și contratimpul imaginat de mine. Proiectul Timp și contratimp pentru mine reprezintă ceva deosebit, transpunerea mea în timp… Și acum apare contratimpul, care este accentuarea timpului slab, inoportunitate, nepotrivire… Oamenii au făcut eforturi deosebite, s-au familiarizat într-un timp-record cu materialele inedite folosite, cu utilajele de înaltă tehnicitate. Și în ideea de mai sus… am gândit și am gândit mult de tot… în ceea ce privește titlurile lucrărilor mele. Titlul în ansamblu să fie Timp și contratimp, iar lucrările în parte să poarte numele: Timp și contratimp – I, Timp și contratimp – II și Timp și contratimp – III.”

Așteptăm în continuare cu nerăbdare de la cei interesați lucrările care vor fi expuse sub motto-ul „Reșița 249 – Timp și contratimp” 

Erwin Josef Țigla