CARTE DIEM în premieră la Canal 33 cu Lavinia Şandru alături de Doru Dinu Glăvan, Președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști
Zi: 8 noiembrie 2021
GABRIELA ȘERBANIn memoriam Gheorghe Luchescu – 10 ani de neuitare
În existența noastră întâlnim, adesea, oameni speciali de la care avem ce învăța, oameni pe care-i admirăm și îi respectăm toată viața. Oameni pe care, în timp, îi pierdem, dar al căror nume va răsuna ca un ecou de-a lungul existenței noastre.
Se spune că oamenii nu se întâlnesc întâmplător. În această complexă existență a noastră, orice întâlnire, aparent întâmplătoare, face parte, de fapt, dintr-un grandios plan desenat de destin pentru viața noastră. Nimic nu este „întâmpător”! Deși poate părea un clișeu afirmând acest lucru, viața a demonstrat – de multe ori – că există un sâmbure de adevăr în spatele acestei expresii.
Pe parcursul călătoriei noastre prin viață, dăm peste tot felul de oameni, din diferite domenii de activitate, din diverse medii sociale și de diverse tipologii. Toți oamenii pe care-i întâlnim au un rol precis în viața noastră, într-un fel sau altul! În activitatea noastră, în dezvoltarea noastră, în….cotidianul vieții noastre! Unii aduc bucurie, alții durere, dezamăgire, dar, în oricare dintre cazuri, noi suntem în câștig pentru că, fiecare dintre aceștia va însemna o lecție care ne va spori perspectiva, ne va ajuta să prețuim mai mult ceea ce avem, ne va lărgi limitele și ne va „căli” pentru viitoare provocări.
Există în viața fiecărui om o serie de „întâlniri semnificative”, și pentru o astfel de „întâlnire” îi voi fi mereu recunoscătoare poetului Nicolae Sârbu.
În anul 2004, la Zilele Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” din Reșița, directorul Nicolae Sârbu avea să-mi prezinte doi profesori și cercetători timișeni: pe prof. Simion Dănilă și prof. Gheorghe Luchescu. Oameni de mare valoare, personalități de excepție și, totuși, atât de modești! A fost una din „întâlnirile semnificative”, legătura cu acești valoroși oameni s-a dovedit a fi una „magică”, iar colaborarea care urma a demonstrat că „nimic nu este întâmplător”!
Profesorul și scriitorul Gheorghe Luchescu a devenit, în scurt timp, unul dintre cei mai dragi și apreciați colaboratori ai Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” Bocșa! Ne apropiau inițiativele culturale, munca și entuziasmul, pasiunea pentru cărți și profundul respect pentru autorii cărților (scriitori, editori, îngrijitori etc.). Am inițiat și derulat proiecte culturale comune, fie la Bocșa, fie la Oravița, Doclin, Reșița, Lugoj sau Belinț, consolidând prietenia noastră oameni precum Simion Dănilă, Constantin Tufan Stan, Gheorghe Jurma, Nicolae Sârbu sau Ionel Bota.
Așadar, „întâlnirea” cu prof. Gheorghe Luchescu a fost o bucurie! A fost un real câștig pentru mine ca om, ca tânăr slujitor al actului cultural, aflat abia la început de drum. Încrederea și aprecierile arătate de dl. prof. Luchescu, de această importantă personalitate culturală a Banatului, mi-au dat curaj și speranță.
Din păcate, acest creator de cultură și iubitor de oameni dedicați și harnici, s-a stins prea devreme… Avea încă multe de spus, de realizat, de creat, în cultura Banatului!
S-au scurs 10 ani de la plecarea profesorului și cercetătorului Gheorghe Luchescu. Revăd articolul de rămas bun din revista „Bocșa culturală” (o revistă pe care dl. Luchescu o aprecia și care a „crescut” și sub ochii săi) și citesc mesajul primit miercuri, 23 noiembrie 2011, ora 8:01 PM de la muzicologul Constantin Tufan Stan: „A murit Gheorghe Luchescu! Suferea de un morb greu (ficat sau pancreas, nimeni n-a știut precis, doar familia) de mai bine de un an. Boala l-a afectat treptat, până când a rămas țintuit la pat. În urmă cu două luni, a avut o tresărire de vitalitate și a început să se plimbe, agale, prin Lugoj, ajutat de soție. L-am întâlnit în apropierea școlii mele și cred că am dialogat aproape o jumătate de oră. Avea planuri culturale pentru anul în curs, frământânde-se cum să reușească să monteze o placă aniversară a ASTREI, cu tradiții atât de bogate la Lugoj, prima localitate bănățeană care a aderat la Asociațiunea transilvăneană, la 1896. Se gândea și la posibile apariții editoriale pentru 2012. Pentru Lugoj, Luchescu a fost un om providențial: a sprijinit activitatea corală și teatrală, a organizat simpozioane și manifestări prin care a cinstit memoria unor personalități lugojene, a montat numeroase plăci memoriale. Îți spun toate aceste lucruri, deoarece știu că l-ai prețuit, iar în multe privințe a avut tenacitatea și forța ta managerială. Înmormântarea va avea loc vineri, 26 noiembrie, la ora 12, la cimitirul ortodox de pe Cale Făgetului.”
Mărturii ale aprecierilor acestui dedicat profesor și truditor pe tărâm cultural sunt consemnate și în revista „Banat”, nr. 11 din 2011, colegii lugojeni dedicând pagini întregi memoriei profesorului Gheorghe Luchescu.
Prof. Pavel Panduru semnează un excepțional „portret” al cărturarului Gheorghe Luchescu, la trecerea acestuia în veșnicie, subliniind rolul pe care și l-a asumat, acela de „mărturisitor popular, asemeni apostolilor, simplu în expresie și credibil pentru prieteni și pentru toți cei care-l ascultau și pentru cititori. […]… el rămâne un om model și un reper pentru urmași, purtător de sfințenie și speranță pentru tinerime. Era la el cultul pentru prietenie, familie și dragoste, un adevărat testament moral pentru viitor. ”
Soția și familia prof. Gheorghe Luchescu au păstrat vie memoria acestuia și s-au străduit să așeze această personalitate la loc de cinste pe harta culturală a Banatului. Ajutată de prieteni scriitori, dna. Cornelia a inițiat câteva proiecte cultural-editoriale în cadrul cărora au avut loc întâlniri, discuții și amintiri, dar, mai ales, slujbe de pomenire pentru omul Gheorghe Luchescu.
Unul dintre aceste proiecte a fost realizat în colaborare cu scriitorii Gheorghe Jurma și Ionel Bota și a constat în realizarea unui volum dedicat operei lui Gheorghe Luchescu, volum intitulat „Mirajul provinciei: despre discursul identitar în opera lui Gheorghe Luchescu”, autor Ionel Bota, prefață de Gheorghe Jurma și postfață de Marcu Mihail Deleanu, volum apărut postmortem și realizat la insistențele dnei. Cornelia Luchescu. „Lugojean de frunte, Gheorghe Luchescu s-a ocupat de orașul de pe Timiș într-un șir de cărți importante, după ce a dat vieții culturale de aici – muzică, teatru, literatură – întregul său suflet.” aveau să consemneze autorii volumului.
La un an de la moartea filologului Gheorghe Luchescu, familia, colegii și prietenii s-au întâlnit la Lugoj, la mormântul scriitorului, pentru o slujbă de pomenire. În semn de omagiu, Gheorghe Busuioc îi scrie și recită câteva versuri: „A plecat în lumea dreaptă/ A plecat de pe pământ/ Sus în ceruri ne așteaptă/ Lângă cei ce nu mai sunt.// Cât a fost pe lume-n viață/ I-a fost drag aici și lui/ Astăzi nemaifiind de față/ Stă la dreapta Domnului// Și se bucură în ceruri/Că-l cinstim spre pomenire/Mândru de aceste daruri/ Le primește-n nemurire// Mulțumind de tot și toate/ Ne zâmbește-acum de sus/ Ne urează sănătate/ El rămâne cu Iisus.”
Iată că, la zece ani de la despărțirea de prof. Gheorghe Luchescu, amintirile cu acesta ne sunt încă vii și neprețuite, iar întâlnirile întru pomenirea memoriei sale sunt veritabile întâlniri de cenaclu, așa cum i-ar fi plăcut maestrului.
Nu cred să existe om care să-l fi cunoscut pe dl. Luchescu și să nu-l prețuiască, să nu-i recunoască meritele, puterea de muncă și calitatea muncii sale, inteligența și tenacitatea.
Cu mare drag îmi amintesc povețele sale, cuvinte care întotdeauna erau pline de înțelepciune; a fost un mare dascăl, avea calitățile unui veritabil dascăl! Niciodată nu m-am simțit criticată, ci doar îndrumată, sfătuită. Mă consider o norocoasă că am avut privilegiul să cunosc și să colaborez cu un asemenea om!
La cinci an de la plecarea în „lumea cea fără de dor”, îi mulțumeam, în câteva rânduri scrise In memoriam , pentru onoarea de a-l fi cunoscut, pentru neprețuita prietenie și onoranta apreciere și pentru multele sfaturi înțelepte de care am ținut și voi ține cont întotdeauna.
La zece ani de la plecare, mă închin cu respect și prețuire memoriei cărturarului Gheorghe Luchescu și-i mulțumesc, din nou, pentru toate vorbele frumoase, pentru toate clipele interesante pe care mi le-a dăruit și ni le-a dăruit la Bocșa sau oriunde în altă parte ne-am fi întâlnit.
Veșnică fie-i memoria!
Gheorghe Luchescu s-a născut la 1 ianuarie 1937 în Sacoşu-Mare, comuna Darova, judeţul Timiş, și s-a stins în 23 noiembrie 2011 la Lugoj, județul Timiș.
A fost profesor de Limba şi literatura română, Metodica predării literaturii române, Literatura pentru copii, gradul I, doctor în ştiinţe filologice.
În perioada 1962-1982 a fost director Casa de Cultură “Ion Vidu” din Lugoj, Şcoala de Artă, Liceul Agricol; preşedinte al Asociaţiei Folcloriştilor şi Etnografilor “N. Ursu”, filiala Lugoj (1965 – 1982); inspector şi preşedinte al Comitetului Municipal pentru Cultură şi Artă (1968 – 1971); rector al Universităţii Cultural-Ştiinţifice Lugoj (1970 – 1982); preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Filologice, filiala Lugoj (1980 – 1995); profesor la Liceul “Iulia Hasdeu” şi Şcoala Generală nr. 3 Lugoj (1982 – 1994); consilier teritorial-şef la Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Timiş (1994 – 1997); consilier-şef pentru imagine şi relaţii la Universitatea Banatului, Timişoara, profesor de literatură, metodică şi practică pedagogică (1997 – 2003), Decan la Facultatea de Sociologie Psihologie din cadrul Universităţii Banatului, Timişoara, (2001 – 2003).
A colaborat la reviste importante ale vremii: “Orizont”, “Drapelul roşu”, “Neuer Banater Zeitung”, “Szabad Szo”, “Caraş-Severinul”, “Banatskie-Novine”, “Gazeta învăţământului”, (“Tribuna învăţământului”), “Revista de pedagogie”, “Limbă şi literatură română”, “Mitropolia Banatului”, (“Altarul Banatului”), “Învierea”, “Îndrumătorul cultural”, “Renaşterea bănăţeană”, “Lugojul”, “Drapelul”, “Redeşteptarea”, “Semenicul”, “Filatelia”, “Muzica”, “Teatrul”, “Datini”, “Buletin informativ”, “Paralela 45”, “Vrerea”, “Înfrăţirea”, “Adevărul”, “Columna”, “Columna 2000”, “Tribuna”, “Paiadeia”, “Literatorul”, “Timisiensis”, “Anotimpuri literare”, “Timpul”, “Liceenii”, “Tempo”, “Timişoara”, “Îndrumătorul centrelor de radioficare”, “Copita”, “Coloana infinitului”, “Eminescu”, “Vestea”, „ Bocșa culturală”, “Monitorul bisericesc” etc.
Semnează nenumărate studii și articole în volume colective: Interviu cu prof. univ. dr. doc. Aug. Z. N. Pop, în „Caleidoscop eminescian”, Bucureşti, 1967, p. 84-92; Un sondaj psihosociologic asupra a două cursuri ale Universităţii Populare din Lugoj, în „Cultura militans”, Lugoj, 1971, p. 31 – 37; Etapele studierii textului literar, în „Şcoala şi catedra”, Timişoara, nr. 4, 1973, p. 79 – 83; Cenaclul literar “Ion Popovici-Bănăţeanul”, în „Atelier al cercurilor literare”, Timişoara, nr. 4, 1973, p. 206 – 208; Cenaclul literar lugojean, în „Viorile cetăţii”, Timişoara, 1978, p. 3 – 7; Contribuţia folcloriştilor lugojeni la cercetarea şi valorificarea folclorului şi etnografiei din Banat, în „Tibiscus-Etnografie”, Timişoara, 1978, p. 255 – 267; Importanţa materialului local în predarea limbii române, în „Şcoala timişeană”, Timişoara, 1981, p. 31 – 34; Tradiţia unui cenaclu, p. 3 – 8, Patru oameni pentru o pasiune, p. 57 – 60, Folclorul publicat în presa lugojeană, p. 52 – 56, în „Permanenţa speranţei”, Timişoara, 1981; “Deşceptarea” şi “Drapelul” – ziare lugojene în slujba unităţii naţionale, în „Buletin informativ al Societăţii de Ştiinţe Filologice”, Bucureşti, 1981, p. 86 – 88; Convorbire cu Gheorghe Eminescu, ultimul urmaş al marelui poet, în „Magazinul literar”, Timişoara, 1982, p. 170 – 172; Mesager al artei româneşti. Teatrul popular din Lugoj la Londra, în Almanah “Tribuna”, Cluj-Napoca, 1983, p. 111 – 112; Participarea lugojenilor la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, în „Cartea Unirii” – 1918 – 1983, p. 74 – 80; Activitatea ASTREI în Banat, în „Buletinul Societăţii de Ştiinţe Filologice”, Bucureşti, 1983, p. 64 – 68; Şcoala lugojeană – factor activ al formării conştiinţei naţionale, în „Revista de pedagogie”, Bucureşti, 1986, nr. 10, p. 60 – 63; Reverberaţii ale ASTREI în Banat, în „ASTRA”, Sibiu, 1987, p. 175 – 185; “Gânduri înaripate” din Lugoj, în “Limba şi literatura română”, Bucureşti, nr. 2, 1988, p. 51; Ion Popovici Bănăţeanul – un scriitor neîmplinit, în “Limba şi literatura română”, Bucureşti, nr. 1, 1994, p. 43 – 46; Circuitul social al culturii. Modele ale difuziunii culturale în rândul tineretului, în „Tineretul şi dimensiunea sa valorică”, Timişoara, 1995, p. 155 – 160; Rolul presei lugojene în publicarea şi interpretarea folclorului literar, în „Studii şi comunicări de etnologie”, Sibiu, 1996, p. 75 – 85; Victor Vlad Delamarina (1870 – 1896), în „Literatura şi limba română”, Bucureşti, nr. 2, 1996, p. 42 – 45; Colectiv, Dicţionarul scriitorilor din Caraş-Severin, Reşiţa, 1998; Presa şi literatura bănăţeană până la 1918, în “Analele” Universităţii Banatului, II, nr. 1, Timişoara, 2000, p. 42 – 58; Colectiv, Mihai Eminescu, 1850 – 2000 (coordonator prof. univ. dr. Vasile Popa), Berlin, 2000 (în limba engleză); Marius Sârbu, Simion Teodorescu, Scriitori lugojeni, Timişoara, 2002, p. 18 – 32; Însemnări despre Mehadia, în „Mehadia – vatră istorică milenară”, Timişoara, 2007, p. 42 – 44; Vasile Ioniţă (coordonator), „Dicţionar de evenimente şi personalităţi din Banatul istoric. Istorie, cultură, civilizaţie”, Reşiţa, 2007; Ioan Traia, Lugojul, vatră cultural-folclorică (recenzie) în „Memoria satului românesc”, vol. VI , în “Anuarul Muzeului bănăţean”, Timişoara, 2008, p. 183 – 184.
Lucrări publicate: Lugojul cultural-artistic. Tradiţie şi contemporaneitate, Timişoara, 1975; Un pantheon lugojean într-un cimitir istoric (în colaborare), Lugoj, 1993; Spiritualitate lugojeană (în colaborare), Timişoara, 1994; Lugojul – vatră a unităţii naţionale, Lugoj, 1994; Traian Grosăvescu (în colaborare), Timişoara, 1995; Din galeria personalităţilor timişene, Timişoara, 1996; Literatura pentru copiii de pretutindeni, Bucureşti, 2001; Anişoara Odeanu, Cluj-Napoca, 2001; Spaţii sacre. Protopopiatul Lugoj, Timişoara, 2004; Cântecul străbate lumea (în colaborare), Timişoara, 2006; Lugojul, vatră cultural-folclorică, Timişoara, 2008; Victor Vlad Delamarina şi familia sa. Contribuţii biografice (în colaborare), Timişoara, 2009; Anişoara Odeanu, Katinka sau fantomele de la Valea Lungă (roman), ediţie îngrijită şi cronologie de Gheorghe Luchescu, Prefaţa – Cornel Ungureanu, Postfaţă – Dorin Murariu, Ed. Orizonturi Universitare, Timişoara, 2010; În durata veşniciei. Eminescu – Petöfi (în colaborare), Ed. Aegis, Dumbrăviţa, 2009; Volum la editură, în curs de apariţie: Spaţii sacre. Locurile de veci ale Lugojului; Au rămas în lucru: Membrii Academiei Române originari din Lugoj – Timiş; Corespondenţa A.O. la diverse publicaţii, fără „Viaţa”;
Realizează interviuri cu diverse personalităţi: Augustin Z.N. Pop, Aurel Ciupe, Zeno Vancea (Convorbiri cu compozitorul Zeno Vancea, (1900 – 1990), fost vicepreşedinte al Uniunii Compozitorilor din România), Traian Filip, Gheorghe Eminescu, Mihai Brediceanu, Florica Orăviţan, Radu Theodoru, Dan Radu Ionescu, Filaret Barbu, Ion Oarcăsu, Ulrik Helveg-Larsen (ambasadorul Danemarcei la Bucureşti), Monica Rohan, Laurian Jivan, Ionică Stepan, Doru Popovici ş.a.; a participat la sesiuni de comunicări ştiinţifice: Lugoj, Timişoara, Bucureşti, Făget, Alba-Iulia, Deva, Şiria etc.;
Are importante colaborări la diferite emisiuni culturale la radio şi televiziune: Lugoj, Timişoara, Bucureşti, Novi-Sad, Spaichingen, Londra, Bagdad etc., precum și participări la manifestări cultural-artistice în străinătate: Debreţin, Ungaria (1962); Vârşeţ, Iugoslavia (1965); Novi Sad, Iugoslavia (1967); Hronov, Cehoslovacia (1970); Schwartzwald, Germania (1971); Varna, Bulgaria (1973); Niş, Iugoslavia (1980); Londra, Marea Britanie (1982); Torac, Coştei, Iugoslavia (1994); Babylon, Irak (1995); Berna, Elveţia (1996); Paris, Franţa (1996); Milano, Italia (1996); Beijing, China (1996); dar și participări la seminarii internaţionale (ca şi consilier şef al judeţului Timiş): Copenhaga, Danemarca (1995), Beijing, China (1996);
Se bucură de numeroase cronici apreciative despre lucrările apărute, precum și de referințe excepționale în volume și presă. Amintim doar: Personalitățu române și faptele lor 1950 – 2000 de Constantin Toni-Dârțu, Iași: Editura Anglodac, 2001; Scriitori lugojeni de Marius Sârbu și Simion Todorescu, Timișoara: Mirton, 2002; Personalități de marcă din Timișoara la Timișoara și noi la ele acasă de Pavel Petroman și Ion Petroman, Timișoara: Eurostampa, 2008; Mic atlas al județului Timiș de Dinu Barbu, Timișoara: ArtPress, 2010; Mirajul provinciei. Despre discursul identitar în opera lui Gheorghe Luchescu de Ionel Bota, Reșița: TIM, 2011; Enciclopedia Banatului. Literatura. Timișoara: David Press Print, 2016.
Ca prefațator, semnează în lucrări ca: Victor Lăzărescu, Lugojul şi lugojenii de altădată, Lugoj, 1993; N. Pârvu, M. Crişan, Mariana Drăghicescu, Timişoara, 1996; Mihai Moraru, Sărbătoarea ulciorului, Timişoara, 1998; Nicolae Ghinea, Prin cancanurile vieţii cu Eugen Gangan, Lugoj, 1998.
De asemenea, ca un veritabil cercetător și harnic scriitor, Gheorghe Luchescu realizează nenumărate articole pentru presă sau volume colective, antologii, simpozioane, comunicări științifice etc.
Pentru muncă și dăruire, profesorul Gheorghe Luchescu a fost onorat, de-a lungul vremii, cu ordine și distincții, între cele mai reprezentative fiind: Ordinul “Meritul Cultural” conferit prin Decretul nr. 914, din 22.09.1967; Profesor evidenţiat; Om al Anului 2002; Diplomă de excelenţă pentru contribuţia deosebit de valoroasă adusă la desfăşurarea Simpozionului omagial „Ioan Slavici – scriitor naţional şi european”, Şiria, 3 septembrie 2005; Medalia Jubileu ASTRA 150 de ani (Asociaţiunea Transilvaniei pentru Literatură Română şi Cultura Poporului Român), Blaj, 2011; Medalia Asociaţiunea Transilvaniei pentru Literatură Română şi Cultura Poporului Român ASTRA 1990 – 2010, Sibiu; Medalia Simpozionului Internaţional Columna 2000, ediţia a XII-a, Timişoara, 30 noiembrie 2006 şi ediţia XIX-a, Timişoara, 13 mai 2010; Medalia: Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt – 500 de ani de la trecerea în veşnicie 1504 – 2004, canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române 2 iulie 1992; medalia S.A. Pichard, Franţa; Medalia jubiliară „60 de ani de la înfiinţarea companiei de pompieri Timişoara”, Timişoara, 01.06.1996; Medalia concursului Formaţiilor Teatrale Muzical-Coregrafice de Amatori de la Oraşe şi Sate, 23 august 1974; Medalia săptămânalului „Agenda” – 10 ani, Timişoara, 2000; Medalia A.N.V.R. Filiala Timiş Eftimie Murgu, 1996; Medalia „British Theatre Association”, iunie 1982; Premiul „Dosoftei” pentru lucrări documentar-eseistice, la concursul „Lumină lină 2009”.
„Gheorghe Luchescu a realizat lucruri de excepţie legate de cultura Lugojului, care au pus în evidenţă personalitatea oraşului. (…) Cine va scrie despre Lugoj va trebui, inevitabil, să folosească şi lucrările profesorului Gheorghe Luchescu. Este evident că minunatul om de cultură lugojean are o prodigioasă activitate de istoric şi critic literar, eseist, istoric al culturii, pedagog. Această activitate, pusă în slujba Lugojului, este cunoscută şi apreciată peste hotare.” Scria regretatul poet Constantin Buiciuc.
La zece ani de la plecare, ținând cont de restricțiile impuse de pandemie, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa, Caraș-Severin, realizează o expoziție de carte, în perioada 8 – 12 noiembrie 202, In memoriam prof. Gheorghe Luchescu, pentru a promova cărți și valori ale acestui fabulos Banat istoric și cultural, dar, mai ales, pentru a menține vie memoria unui veritabil creator și slujitor al culturii bănățene, unui model de dascăl, de om, un model de patriot în cel mai curat și frumos sens al cuvântului, un model de bănățean, întărind, parcă, faimoasa zicală ”Nu-i român ca bănățanul, bănățan ca lugojanul…”
Doru Dinu Glăvan. Omul. Gândul. Fapta
De câteva zile vorbim despre Doru Dinu Glăvan la timpul trecut. Dar numai fizic. Așa cum se întâmplă în cazul persoanelor care devin personalități pentru că transformă gândul în faptă, Doru Dinu Glăvan continuă.
Regretatul președinte al UZPR merge mai departe prin proiectele pe care le-a edificat. A coagulat viziuni, a gestionat crize, a impulsionat, a inspirat, a lucrat suflecându-și mânecile, fără emfază inutilă și știind exact cine este și de ce este în fruntea unei organizații pe care a purtat-o acolo unde puțini și-au imaginat că ar putea ajunge.
Doru Dinu Glăvan a pus UZPR mai presus de sine, a deschis-o spre întreaga lume a informării, de orice fel ar fi ea, purtând-o instinctiv, dar orientat și cu pași siguri, spre viitorul în care jurnalismul, iată, are o certă componentă cetățenească.
Regretatul președinte al UZPR nu a cedat, nu s-a oprit, nu s-a sfiit să lupte, a pus mănușă de catifea peste mâna de fier și a condus un organism care s-a dezvoltat până acolo unde are cu adevărat relevanță pentru breaslă.
Doru Dinu Glăvan merge mai departe prin toate elementele componente ale Uniunii pe care și-a transformat-o în gând și faptă.
Roxana Istudor
DORU DINU GLĂVAN ( 7 IUNIE 1946-31 OCT. 2021) . IN MEMORIAM
Am aflat, cu stupoare de moartea, cu totul neașteptată, a lui DORU DINU GLĂVAN, personalitate marcantă a presei românești contemporane, care s-a stins din viață la Reșița, orașul său natal, în urma unor complicații generate de infectarea cu COVID-19.
Doru Dinu Glăvan a intrat în presă de foarte tânăr. La 14 ani, a început să publice, iar la 18 ani, a devenit colaborator în presa locală și regională. În 1965, la 19 ani, a fost corespondent al ziarului Sportul popular. Cronicar sportiv al postului național de radio, a publicat concomitent și în presa scrisă. Radio București l-a delegat să transmită și să comenteze Jocurile Balcanice, Campionatele și Cupele Mondiale de atletism, natație și gimnastică, Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sarajevo,difuzate în România din Europa, Asia și Austria.
Din inițiativa sa, a luat ființă, în 1965, la Reșița, Fundația Radio Caraș-Severin, care, din 1906, a căpătat statutul oficial de post public local al Societății Române de Radiodifuziune. În câțiva ani, sub conducerea sa, Radio Reșița ajunge cel mai important post regional de radio.
Doru Dinu Glăvan era la al treilea mandat de președinte al UZPR, organizație pe care a propulsat-o până la statutul de cea mai mare din țară și pentru care a reușit să obțină statutul de „uniune de creație de utilitate publică” și căreia i-a dedicat activitatea sa neobosită, până în ultima clipă.
De altfel, ultima întâlnire profesională la care a participat (la Filiala din Buzău a UZPR), împreună cu Miron Manega, și de unde a contactat virusul, i-a fost fatală. El și-a sacrificat viața în slujba adevărului, a unui ideal patriotic, a muncit neobosit, cu modestie, dar cu perseverență, a participat la toate întâlnirile profesionale cu filialele din țară, a îndemnat mereu la unitate și solidaritate de breaslă. a unit generații diferite, tineri și oameni mai în vârstă. El a contribuit imens la întărirea prestigiului UZPR.
Doru Dinu Glăvan a produs o adevărată resurecție a acestei bresle. Într-o perioadă în care domină dezbinarea și izolarea, orgoliile și ambițiile, el a reușit să-i unească pe ziariști într-o mare organizație profesională, să impună valori.
De numele lui sunt legate evenimente importante, cum ar fi: Cerntenarul UZPR, Gala Premiilor UZPR pentru anul 2020,desfășurată duminică, 25 iulie 2021, la TVR-3, un spectacol de mare ținută, unde, printre alții, au fost premiați și jurnaliști din Diaspora (Dana Opriță, redactor-șef al revistei „Destine literare”, Theodor Damian, director al revistei „Lumină Lină”/„Gracious Light”/New York), organizarea unor concursuri tematice pentru ziariști, cum ar fi :„Sens și contra sens în mass-media”, „Pandemie și Patriotism”, Seratele „Eminescu, jurnalistul”, unde au fost invitate personalități de seamă ale culturii și literaturii române, Balul ziariștilor, Revista UZP, Revista Cronica Timpului, Teatrul NostruM, întâlniri cu personalități importante din Republica Moldova, China, Austria.
Chiar revista „Destine literare”, din Montreal, Canada, apare sub egida UZPR și e tipărită pe hârtie la Editura UZP.
Doru Dinu Glăvan avea cultul prieteniei. El a fost un om simplu, modest, bun, avea harul de a descoperi la alții calități și talente, pe care le stimula și le promova pe site-ul UZP.
Mie, personal, mi-a propus o temă foarte importantă – PERSONALITĂȚI MARCANTE ALE PRESEI ROMÂNEȘTI – ilustrare a unui calendar cu același titlu, care a cuprins 120 de personalități, al căror profil a fost prezentat pe site-ul UZP.
La propunerea lui, eu am deschis seria TV UZP ON LINE cu o scurtă prezentare a lui Tudor Arghezi, jurnalistul.
Om de o mare bunătate, modestie, simplitate și sinceritate, devotat cauzei pentru care și-a sacrificat viața, Doru Dinu Glăvan a fost omul providențial, Omuil „care sfințește locul” și care și-a înțeles pe deplin menirea și destinul de a sluji adevărul și dreptatea, de a construi și uni breasla ziariștilor într-o uniune de creație de mare forță.
El a înfrânt opoziții și răutăți și a reușit să adune în jurul său oameni de valoare, de încredere, lăsând în urma sa o operă durabilă și proiecte care se cer continuate cu credință și devotament, ca suprem elogiu al unui OM, model de comportament și de dăruire.
Nu-l vom uita niciodată.
Dumnezeu să-l odihnească!
31octombrie 2021
Dr. Ion HAINEȘ/UZPR
A plecat dintre noi un mare SUFLET, un mare OM, un mare ROMÂN
În nemiloasă vreme de seceriș năprasnic, nu de spice, ci de făpturi umane, prin care trece azi a noastră viață, a dispărut nedrept și dureros, ca un falnic stejar, doborât de furtună, cu regretul că din a sa stirpe nobilă tot mai puține brațe noi apar.
În locul acestuia a rămas doar umbra copacului, un pustiu de tristeți și neliniști, ca o mare învolburată, purtând în vremuri de stihie o corabie fără cârmaci. A plecat subit, rămânând în urma sa un abis de necuprins, din al cărui adânc doar amintiri răzlețe mai pot să ostoiască această amarnică veste: DORU DINU GLĂVAN, dragul nostru Președinte, Doru cel Bun, nu mai este, ne-a părăsit definitiv!
Aflându-ne printre cei care l-au cunoscut îndeaproape, în calitate de cronicari ai evenimentelor organizate de DORU DINU GLĂVAN și „ctitoria” sa de suflet din ultimii ani, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, am realizat că destinul ne-a privilegiat să fim contemporani cu un suflet de o rară noblețe sufletească, iubitor de țară și de adevăr, sclav al cuvântului dat, dușman declarat al nedreptății, protector și binefăcător al celor slabi și fără ajutor și, mai ales, amic credincios.
Aprecia prietenia, ca un „drag și scump cuvânt”, prețuită numai de aceia care „știu a fi omenoși cu oamenii”.
Incontestabil, DORU DINU GLĂVAN avea afinitățile unui sentimental. Suspina de fiecare dată când, ascultând versurile scrise de cel mai bun prieten al său, poetul și jurnalistul Miron Manega, – Imnul Jurnalistului – medita la sensul profund al adevărului cum că jurnalistului i-a fost dat și i-a fost lăsat să fie „martor al clipei”, căreia îi pune zălog doar conștiința sa de creator, de ziarist.
Cu blândețe înțeleaptă și o profundă înțelegere a sacrificiilor profesiunii de gazetar, își îndemna adesea confrații: nu așteptați recompense pentru adevărul consemnat, prin ceea ce ați redat în scris, întrucât doar istoria vă va răsplăti efortul.
DORU DINU GLĂVAN, cel mai longeviv Președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, s-a identificat cu simbolul adevăratelor virtuți cerute unui conducător: drept, generos, altruist, luptător până la ultima suflare, folositor semenilor prin opere nepieritoare, vrednice de laudă.
Credincios vocației de cronicar al clipei, acesta a intuit magistral că în condițiile actuale, singura șansă de supraviețuire a presei este abordarea domeniului cultural, cu profesionalism și dedicație.
Nu credeam vreodată că vom vorbi despre DORU DINU GLĂVAN, cel care a dăruit presei 60 de ani din viața sa, la timpul trecut… Făcând parte din specia nobilă de jurnalist, deja este de acum încolo un capitol nepieritor al istoriei presei românești.
Acolo, sus, unde este acum, DORU DINU GLĂVAN va face probabil o celestă Uniune, împăcându-și confrații, invitându-i la o Serată a Eternității.
Dan Toma Dulciu
Tanța Tănăsescu
Redacția Revistei „Muzeul Presei Românești”
UZPR CARAS SEVERIN 