FESTIVALUL INTERNAȚIONAL SABIN PAUTZA, ediția a IX-a, REȘIȚA 150, 26 – 30 oct. 2022

  • Motto:

În Reșița se nasc ceremonii/ De pe Bîrzava, dealuri-veșnicii./ La Reșița dă floarea vieții-n spic/ Precum izvoarele în Munții Semenic.”  Imnul Reșiței, text Octavian DOCLIN, muzica Sabin PAUTZA

Festivalul Internaţional SABIN PAUTZA (FISP) este un proiect METARSIS iniţiat din preţuire faţă de una dintre valorile de necontestat ale Banatului Montan – şi nu numai – compozitorul şi dirijorul Sabin PAUTZA şi din respect pentru muzica de calitate, muzică studiată în ani de zile, cu renunţări şi sacrificii. Concretizat prin efortul unit al iubitorilor de muzică adevărată, FISP, ediţia a IX-a, se desfăşoară la Reşiţa în perioada 26 – 30 oct. 2022. Evenimentul dedicat sărbătoririi a 150 de la construirea aici, la Reșița, a primei locomotive cu abur de pe teritoriul actual al României cuprinde: expoziţii, lansare de carte, concerte, recitaluri şi Concursul de Interpretare Pianistică şi Compoziţie SABIN PAUTZA, ed. a VIII-a. (ediția din anul 2020 nu s-a putut desfășura din cauza pandemiei de coronavirus).

Sabin PAUTZA – Născut la 8 februarie 1943 la Câlnic-Reșița, Compozitorul, Dirijorul și Profesorul Univ. dr. Sabin PAUTZA a urmat cursurile Liceului de Matematică din Reșița, studiind în paralel muzica la Liceul de Muzică din Reșița, instituție de învățământ care, din anul 2003, îi poartă numele. În anul 1965 a absolvit Conservatorul Ciprian Porumbescu din București unde s-a bucurat de îndrumarea unor dascăli de prestigiu ca: Marțian NEGREA (compoziție), Ion DUMITRESCU (armonie), Tudor CIORTEA (forme), Ioan VICOL (dirijat cor), Octavian LAZĂR-COZMA (muzicologie Emilia COMIȘEL (etno-muzicologie), Ștefan NICULESCU (stilistică muzicală), Aurel Stroe (orchestrație), Nicolae BUICLIU (contrapunct), Dinu CIOCAN (contrapunct), Emilia COMIȘEL (etno-muzicologie), Ștefan NICULESCU (stilistică muzicală), Aurel Stroe (orchestrație), Nicolae BUICLIU (contrapunct), Dinu CIOCAN (contrapunct), Nicolae COMAN (armonie). S-a specializat apoi în compoziție și dirijat orchestră la Academia Chigiana din Siena (Italia) cu Franco DONATONI, Franco FERRARA și Bruno MADERNA. Între anii 1965 și 1984 a activat ca asistent și, mai târziu, lector la clasele de armonie, dirijat și orchestrație ale Academiei George Enescu din Iași. Aici a înființat în anul 1967 Camerata  Animosi și a fost numit, din anul 1975, succesorul dirijorului Ion BACIU la pupitrul Orchestrei Simfonice a Conservatorului. Cu aceste formații a susținut numeroase concerte în țară și peste hotare – Bydgoszcs International Festival (Polonia), Internationales Jugendfestspieltreffen Bayreuth (Germania), Vacanțele Muzicale de la Piatra Neamt s.a. În anul 1984 s-a stabilit în Statele Unite ale Americii unde a fost numit, prin concurs, Director Artistic și Prim Dirijor al celei mai vechi Filarmonici din statul New Jersey, Plainfield Symphony Orchestra. După o activitate de peste 25 de ani la conducerea acestei instituții, Primăria orașului Plainfield l-a numit Cetățean de Onoare al orașului și Dirijor Emeritus pe viață al aceleași Filarmonici, decretând ziua de 7 Mai 2009  Ziua Sabin Pautza în Plainfield, New Jersey. Oficialitățile orașului natal l-au onorat cu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Reșița. Este  Cetățean de Onoare al Județului Caraș-Severin și Doctor Honoris Causa al Universităților din Reșița și Târgoviște. Sabin PAUTZA a fost invitat deseori să predea cursuri de măiestrie la diferite universități americane și europene și a fost profesor la: New York Atlan Institute (1986-2005), New York University (1984-2010), Albany St. Rose University (2009-2014), Rutgers University New Jersey (1991-2005) iar în țară, la Academia George Enescu din Iași, Universitatea de Stat din Pitești, Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea Emmanuel din Oradea și Universitatea de Vest din Timișoara. În anul 2007, cu ocazia festivităților legate de Orașul Sibiu – Capitală Culturală Europeană, Sabin PAUTZA a pregătit prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică Contemporană ICONARTS, concretizată în numeroase concerte susținute în diferite orașe transilvane. Sabin PAUTZA a dirijat în cele mai renumite săli de concerte din Statele Unite, Europa sau Australia (Carnegie Hall din New York, Santa Cecilia din Roma, Frédéric Chopin din Varșovia, Philharmonic Hall din Sydney ș.a.) făcându-și un titlu de onoare din promovarea unui număr impresionant de compoziții românești din toate generațiile. În același timp a colaborat și colaborează permanent cu Orchestra Națională Radio, Filarmonica George Enescu, Camerata Regală a României, Orchestra Națională de Tineret, precum și cu toate celelalte filarmonici din țară. GHIGA (dirijat orchestră), Dumitru D. BOTEZ (dirijat cor), Marin CONSTANTIN (dirijat cor).

Creația compozitorului Sabin PAUTZA cuprinde toate genurile muzicale. Primele creații, corale, au fost influențate de maestrul Marin CONSTANTIN al cărui asistent și prieten a fost în perioada ieșeană. Piesa Hayku – trei cântece pentru soprană şi orchestră (1981) a prilejuit debutul său dirijoral în Statele Unite la Carnegie Hall din New York.  Din creația muzicii de cameră se disting cele trei cvartete de coarde create pentru Cvartetul Voces șiseria de lucrări intitulate Jocuri. Concertele pentru soliști și orchestră au un loc aparte în creația sa: Dublu Concert pentru violoncel, pian şi orchestră (1996), Concertino pentru violoncel, dedicat și interpretat în primă audiție de Alexandru SPĂTĂRELU la Iaşi (2009), Jocuri IV (concert pentru vioară şi orchestră) – primă audiție Florin CROITORU, Concert pentru saxofon şi orchestră (1995) și Bassklavierconcert (2004) interpretate în primă audiție de Nicolas SIMION, Concertul pentru flaut și orchestră (2008). Dintre lucrările simfonice se disting cele Cinci piese pentru orchestră (1972), interpretate în primă audiţie absolută de orchestra Filarmonicii Moldova, dirijată de Ion BACIU, reluate mai târziu de Filarmonica George Enescu sub bagheta lui Cristian MANDEAL,  Simfonia nr. 1  „In memoriam“(1974), Simfonia nr.2 „Sacră“ pentru cor, soprană şi orchestră (1991-92), „Jubilee Simfonieta” (1995). În creația sa se regăsesc 15 musicaluri pentru copii și opera „Poveste de dragoste” care va fi pusă în scenă la Opera din Cluj-Napoca (2018). Sabin PAUTZA se distinge în domeniul orchestrației cu lucrările Şapte Cântece pe versuri de Clement MAROT şi Suita în re major op. 10 de George ENESCU, Passacaglia în do minor de Johann Sebastian BACH, Due canzoni de Girolamo FRESCOBALDI, Marea Fugă op. 133 de Ludwig van BEETHOVEN, Viziunile Fugitive de Serghei PROKOFIEV, Colţul copiilor de Claude DEBUSSY sau Suita din musicalul West Side Story orchestrată pentru Leonard BERNSTEIN. Dr. Sabin PAUTZA deține numeroase premii și distincții românești și internaționale, între care: Premiul George Enescu al Academiei Române pentru Ofranda Copiilor Lumii, Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Romania pentru Cvartetul de Coarde Nr.3, Marele Premiu al Televiziunii Române, pentru piesa de muzică ușoară Un Brad Bătrân pe versurile lui Nicolae IORGA, Premiul International de Compoziție din Salt Lake City (Utah), pentru Cinci piese pentru Orchestră și Marele Premiu Dr. Martin Luther King, Jr. pentru lucrarea Chimes. Activitatea sa internațională de dirijor și compozitor i-a adus titlul onorific de Doctor in Music decernat de London Institute for Applied Research și titlul de Doctor în Compozitie (Summa Cum Laudae) al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. Majestatea Sa Regele Mihai I al României, i-a conferit Medalia Nihil Sine Deo a Casei Regale pentru serviciile aduse României în activitatea sa multilaterală de peste 55 de ani. Sabin PAUTZA este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, al organizației Conductors Guide of  New Jersey, al Biroului de Consilieri al Institutului Biographic American și al ASCAP (Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor Americani). Numele său figurează alături de marii muzicieni ai lumii în Who’s Who in Music, publicat la Cambridge, Anglia (edițiile din 1980-1984-1992-2000) și în volumul 2000 De Americani Notabili, publicat de American Biographical Institute. Compozițiile sale sunt publicate în mare majoritate de către Firma San Nicobian Edition din New York iar casa de discuri Swift Music Group din New Jersey editează în prezent seria Opera Omnia a compozitorului, din care au apărut deja primele 15 compact discuri. Recent a adunat într-un album toate cântecele de muzică uşoară cu influenţe de jazz create până în anul 1974 şi interpretate de mari  nume ale genului precum Cornel CONSTANTINIU, Anca PARGHEL și Eva KISS.  În ultimii ani, Profesorul Universitar Doctor Sabin PAUTZA s-a reîntors în țară unde este invitat frecvent să susțină Cursuri de Măiestrie la Conservatoarele și Universitățile din România.

 Pe data de 8 Februarie 2022, Sabin PAUTZA a împlinit 79 de ani de viață și peste 60 de ani de activitate ca dirijor, compozitor și profesor, fiind onorat cu concerte omagiale de către majoritatea orchestrelor simfonice din țară, de către Corul Național de Camera Madrigal și de orchestrele Plainfield Symphony, Princeton Symphony Orchestra, St. Rose University Orchestra și orchestra Philharmonia  Virtuosi  of  Philadelphia.

Octavian DOCLIN (17 februarie 1950- 11 februarie 2020). Poetul s-a născut  la  Doclin, judeţul Caraş-Severin, redactor-şef al revistei Reflexartă, cultură, civilizaţie (Reşiţa) şi coordonatorul Colocviilor Naționale  Reflex. Membru din anul 1982 al  Uniunii Scriitorilor din România. Debutează în revista Orizont, Timișoara, în iunie 1970 cu poezia „Galilei”. Debut editorial: Ritmuri din Ţara lui Iovan Iorgovan, culegere de versuri, Reşiţa, 1970. Opera tipărită: peste 40 de volume (poezie, publicistică literară),  dintre care reamintim: Neliniştea purpurei (poeme) 1979, Muntele şi Iluzia (poeme), 1984, Curat şi nebiruit (poeme), 1986, Cu gândul la metaforă (poeme),1989, Metafore gândite-n stil pentru când voi fi copil (poeme pentru copii), 3 ediții: 1991, 1999, 2007, A te bucura în eroare (poeme), 1992, În apărarea poemului scurt (poeme), 1993, Climă temperat continentală. Poeme / Temperate Continental Climate. Poems, 1995, Esau (33 poeme), 1997, 47 Poeme despre Viaţă, Dragoste şi Moarte/ 47 Poems about Life, Love and Death,1998, Poeme duminicale, 1998, Între pereţi de plută sau Moartea după Doclin (poeme), 1999, Poemele dinaintea tăcerii,1999, Carte din iarna mea (poeme), 2003 Pîrga  I-II-III (poeme), 2004,2005, 2006, 55 de poeme (antologie), 2005, Locomotiva şi vrabia (antologie de versuri), 2006, Golf în retragere (55 de pome) /Golf im Rückzung (55 Gedichte), Antologie /Auswahl, 2008, Urna Cerului (poeme), 2008, Aquarius (poeme), 2009, Firul cu plumb/ The Plummet ( poeme/ poems), 2011, Nata-Ioana vrea păpuşi, (versuri pentru copii) 2011, Sînge de vişin (poeme), 2014, Baletul de noapte (poeme), 2015, Sărbătorile (poeme), 2016, Răsaduri (poeme), 2017, Poeme libere (din cartea Subteranei, Reșița, 2017 – 2018), 2018, … și punct. și de la capăt ( poeme) 2019. Octavian DOCLIN este deținător a numeroase premii și distincții: 1993, Premiul pentru Poezie al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România, 1997, 2003, 2009, 2011, 2015,  Premiul Special al Juriului al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România 1998, Premiul Uniunii Scriitorilor din România la Festivalul Naţional de Poezie „George Coşbuc” (Bistriţa), 1999, 2002, 2007, Premiul „C. S. Anderco” la Frontiera Poesis (Satu Mare) – pentru întreaga creaţie poetică, 2007, Premiul TIBISCUS, la Festivalul Internaţional de Poezie DRUMURI de SPICE, ediţia a XIV-a, Uzdin (Serbia), 2007, 2015, PREMIUL pentru POEZIE pe anul 2014, al Revistei Argeş, Piteşti; Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler (2004), acordat de Preşedintele României, Cetăţean de Onoare al comunei Doclin (Caraş-Severin) – 1997, Cetăţean de Onoare al municipiului Reşiţa, 2009. „Cutreierat de obsesii şi hărţuit de luciditate, Octavian Doclin unifică în opera sa ceea ce defineşte cu asupra de măsură viaţa noastră, iubirea şi cunoaşterea (… ) transgresând, prin aglutinare, orice dogmă, creaţia docliniană conturează şi, deopotrivă, tânjeşte neîncetat după unitatea armonică a lumii, însufleţită de sacralitate (…). Octavian Doclin se aşează alături de aceia care izbutesc să ne reveleze un cosmos exemplar, viaţa noastră, în dimensiunile ei altitudinale.” (Valy Ceia). Poetul și-a început zborul spre stele într-o dimineață fatidică de februarie a anului 2020, cu o saptămână înaintea aniversării a 70 de ani de viață.  

„Imnul Reșiței” este o expresie a vitalității artistice a celor doi autori, Octavian DOCLIN (versuri), Sabin PAUTZA (muzica), și a nesfârșitei lor iubiri față de Cetatea de Inimi și de Foc.

IMNUL REȘIȚEI

Muzica: Sabin PAUTZA , Versuri: Octavian DOCLIN

I.

Orașul n-are ziduri de cetate

Și nici istorii milenare-n date,

Dar flacăra ce-n inima lui bate

E-un diamant cu sute de carate.

II.

O slovă-n foc acum e făurită

Cu pana, cu penelul și cu jocul,

Fântâna lui la ceruri se ridică

Și-n ochii de copii citești norocul.

                                                        Refren 1:

                                                                În Reșița se nasc ceremonii,

                                                       De pe Bîrzava, dealuri-veșnicii.

                                                       La Reșița trăiești mai mult, îți zic,

                                                       Precum zăpezile în Semenic.

III.

Pe soclu stă locomotiva  UNU

Și-n Turnul Vechi mai fierbe azi oțelul,

Prin cîntec și-armonii durat-am drumul,

La tîmplă-și poartă-orașul  ghiocelul.

IV.

Cu „CIOCOLOM” și cu un „BUN SOSIT”

Cu „GUTENTAG” și sîrbul „DOBARDAN!

Te-ntîmpină orașul, de-ai venit

Să legi cu el noi vârste, an de an.

                                                      Refren 2:

                                                                În Reșița se nasc ceremonii,

                                                                De pe Bîrzava, dealuri-veșnicii.

                                                                La Reșița dă floarea vieții-n spic

                                                                Precum izvoarele în Semenic.

Notă:

Se înțelege, firește, că expresiile notate cu ghilimele – strofa a IV-a, versul al II-lea – reproduc pronunția în limba română a cuvintelor de salut din limbile respective (germană, maghiară, sîrbă).

(revăzut  de autor, mai  2019, Reșița)

Deschiderea FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL SABIN PAUTZA, ediția a IX-a, 2022, REȘIȚA 150

MUZEUL BANATULUI MONTAN

Miercuri,  26 oct. 2022

Ora 18:00

Sabin PAUTZA, muzică și artă plastică

Exoziție de artă plastică GIFTIG – TOXIC–  Bogdan PIPERIU –PIPERIUS (Germania)

Bogdan PIPERIU – PIPERIUS,

Prezintă: Ada D. CRUCEANU

               Bata MARIANOV

Recital percuție: Mihai- Alexandru ȚIBREA, clasa a V-a, Școala Gimnazială ”Marius ȘANDRU”, Reșița

                           Carina MELUȚ,  clasa a XII-a, Liceul de Arte  ”Sabin PĂUȚA”, Reșița

 Recital chitară acustică:  Cristian JAKAB

Bogdan PIPERIU-PIPERIUS, foto + CV

Mihai-Alexandru ȚIBREA, născut în 14 ianuarie 2011, la Reșița, bate în tobe de la vârsta de 3 ani. Este unul dintre copiii talentați ai orașului de pe Bârzava. Studiază percuția din anul 2021 cu prof. Cristi JAKAB.  Pasionat de muzică și mai ales de ritmuri, Alex mai practică ciclismul și fotbalul iar în timpul liber, ca orice adolescent, este captivat de jocurile video.  Este elev în clasa a V-a la Școlii Gimnaziale ”Marius ȘANDRU”, Reșița.

Carina  Adina MELUȚ, născută la 01 aprilie 2004, la Reșița. Pasionată de muzică, este  elevă în clasa a XII-a a Liceului de Arte ”Sabin PĂUȚA” din Reșița și absolventă a Școlii Populare de Arte și Meserii ”Ion ROMÂNU”, secțiile de Percuție și Chitară.  Cântă, dansează, își iubește  motocicleta  pe care o ”încalecă” de câte ori timpul îi permite, alăturându-se părinților- motocicliști pasionați, în lungi excursii. Iubește animalele și oamenii. Deși se va îndrepta spre domeniul medical, Facultatea de Asistență Medicală Generală, muzica va ocupa un loc important în viața ei.

Cristian JAKAB, născut în 27 mai 1978, la Reșița, este aatras de muzică din copilărie. Rezident în Eleveția împreună cu familia, ia primelelecții de chitară cu Mr. Helfrich, chitaristul trupei înființată de Jakab sr. Prima trupă înființată – FLASH, a doua PURE YEAST, îi aduc consacrarea și, o dată cu ea, admiratori și prieteni. La Bassel, acolo unde există o renumită Școală de Jazz și un Festival de gen la fel de renumit, Cristi JAKAB urcă pe scenă alături de mari nume, cântând la chitară, bas, tobe și voce. Se reîntoarce în țară în 1996, înfiintând trupa SCREAMING HEADS. Cântă alături de muzicieni consacrați în România, cu trupe precum PENTRU VOI, VERBYS , BIG BAND. Inființează, în anul 2000 trupa THE ROAD BAND alături de care compune, improvizează, studiază, se bucură și ne bucură cu solo-uri de chitară, pasaje și armonii  complexe. ”Vă doresc să fiți deschiși și să lăsați muzica bună să vă bucure sufletele” ne urează Cristi JAKAB.

Biblioteca Germană ”Alexander TIETZ”Joi,  27 oct. 2022

Ora 16:00

Sabin PAUTZA, WHO’S WHO IN MUSIK

Expoziție  documentară

prezintă  Florian LUNGU

Sabin PAUTZA COPILU’ & MOȘU’ Florian LUNGU

Lansare carte în prezența autorilor:  DE LA ROMANI ADUNATE (și nu numai) ȘI-NAPOI LA ROMÂNI DATE, Florian LUNGU- MOȘU’ & Sabin PAUTZA- COPILU’

Invitați:   Ada D. CRUCEANU, critic de artă

                Clara- Maria CONSTANTIN, manager Biblioteca Județeană ”Paul IORGOVICI”

Florian LUNGU,

Florian Lungu s-a născut la 5 ianuarie 1943, în București, într-o familie de muzicieni, tatăl său fiind compozitor și dirijor de cor, cel care a uimit toată Europa în anii ‘30 cu corala „România” și a dirijat timp de 55 de ani Corul Patriarhiei  iar mama sa fiind pianistă și unul din fondatorii corului Madrigal.Pasionat de absolut tot ce ținea de tehnică a dorit să se facă inginer. A studiat pentru o vreme pianul și, în cele din urmă, în anul 1960, a fost admis la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” (actuala „Universitate Naţională de Muzică”) din Bucureşti. A studiat sub îndrumarea profesorilor Victor Giuleanu (teorie-solfegiu), Ion Dumitrescu (armonie), Nicolae Buicliu (contrapunct), Tudor Ciortea (forme muzicale), Dan Constantinescu şi Tiberiu Olah (compoziţie), Aurel Stroe (orchestraţie), Emilia Comişel (folclor), Adriana Sachelarie (istoria muzicii). În anul 1966, a aboslvit Examenul de Stat la Conservator, apoi, după satisfacerea Serviciului militar cu termen redus, a activat ca profesor la Liceul de Muzică din Giurgiu (1966–1967). În 1967 a dat concurs la Radio pentru postul de maestru de sunet, însă cum contracandidatul său, Florin Bogardo, a câștigat concursul, a intrat în instituție ca redactor muzica.  A fost redactor la secţia creaţie-repertoriu (1967–1970) şi redactor / realizator de emisiuni la secţia de muzică uşoară şi jazz (începând cu anul 1970), la Radiodifuziune. Cu pasiune și cu prețul a mii de nopți nedormite a realizat mii de emisiuni de radio, peste 1000 de emisiuni televizate, alte câteva mii de articole publicate, multe prezentări la festivaluri și concerte de jazz, precum și câteva compoziții cântate de soliști și formații cunoscute. A fost profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică din capitală (1990–1996 şi din nou începînd cu 2005), la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj (1997–2000), lector de Istoria jazz-ului la Facultatea de Muzică „Richard Oschanitzky” a Universităţii „Tibiscus” din Timişoara (2005 – 2011).A semnat şi publicat peste patru mii de articole, însemnând studii, eseuri, cronici muzicale, portrete etc. în publicații de prestigiu. Este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România și a scris muzică simfonică, de cameră, jazz și muzică uşoară.  A semnat volumul „Disco Ghid Rock”, Bucureşti, Editura Muzicală, 1977 (Ediţia I) şi 1979 (Ediţia a II-a), în colaborare cu Daniela Caraman-Fotea, dar și “Jazz Calendar”,1995. I s-a decernat titlul de „profesionist de excepţie” ca realizator de emisiuni la Societatea Română de Radiodifuziune, în 2003 a primit din partea Consiliului Naţional al Audiovizualului, la Festivitatea de acordare a distincţiilor pentru anul 2002, „Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate audiovizuală”, iar din partea Preşedinţiei României, a primit, tot în anul 2003, Ordinul „Meritul Cultural în rang de Cavaler”. A fost coleg de Conservator cu Sabin PAUTZA.

Galeria  Liceului de Arte ”Sabin PĂUȚA”

Ora 18:45

Sabin PAUTZA și George ENESCU

 Expozitie documentară Muzeul Național George Enescu,  București

”George ENESCU în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”

Prezintă: cercetător  științific dr. Irina NIȚU

1939-1945 reprezintă o perioadă dramatică în istoria umanității ce marchează desfășurarea celei de-a doua conflagrații mondiale. În acei ani, crunți și pentru România, George Enescu revine în țară, unde rămâne până la plecarea sa definitivă din 1946. Așa cum s-a întâmplat și în timpul Marelui Război, el și-a slujit țara cu armele sale: ”pana, bagheta și vioara”, fiind prezent constant în viața muzicală românească.

Irina Nițu,  este cercetător științific la Muzeul Național „George Enescu”, profesor de pian la Atelierul de muzică și creativitate Mozartinno din București, Expert acreditat al Ministerului Culturii în documente de istorie a muzicii românești și Doctor în muzică din anul 2011, cu studii de licență și master la Universitatea Națională de Muzică din București și din Aveiro, Portugalia. Realizează expoziții foto-documentare, cercetează documente din arhiva muzeului, Arhivele Statului, Academiei Române, realizează proiecte expoziționale cu parteneri din diverse instituții din țară și străinătate, publică volume de muzicologie, studii, articole și cronici în reviste de specialitate.

Sala LIRA a Liceului de Arte ”Sabin PĂUȚA”

Ora 19:00

”Sabin PAUTZA și tinerii muzicieni”

Recital extraordinar lieduri și arii din opere

În program :

Lieduri semnate Sabin PAUTZA  pe versurile poeților reșițeni Liubița RAICHICI, Alexandra GORGHIU, Miruna CLARA și Costel SIMEDREA

  1. Așa târziu, versuri de Miruna CLARA, muzica Sabin PAUTZA,  interpretează Adina Covaci

  2. Prin crângul de atunci, versurile Costel Simedrea, muzica Sabin PAUTZA, interpretează Casiana Cioată

  3. Bobul de nisip, versuri  Alexandra Gorghiu, muzica Sabin PAUTZA,  interpretează Selia Alazăroae

  4. Desenează-mă, versuri de Miruna Clara, muzica Sabin PAUTZA, interpretează Jeaneth Hasan

  5. La poarta sufletului gol, versuri Costel Simedrea, muzica Sabin PAUTZA, interpretează Sebastian Covaci

  6. Ce pot să fiu, versuri Miruna Clara, muzica Sabin PAUTZA, interpretează Adina Covaci

  7. Așa o liniște,  versuri de Alexandra Gorghiu, muzica Sabin PAUTZA, interpretează Alexandra Grigoraș

  8. Parcurile toamnei, versuri Costel Simedrea, muzica Sabin PAUTZA, interpretează Casiana Cioată

  9. Tăinuiam că văd cu mâinile, versuri Liubița Raichici, muzica Sabin PAUTZA, interpretează Selia Alazăroae

10. Domino, versuri Alexandra Gorghiu, muzica Sabin PAUTZA, interpretează Alexandra Grigoraș

11. Caut parcă mii de ani , versuri de Adrian Munțiu, muzica Sabin PAUTZA,  interpretează Anca Domuța

12. Mistuiri,  versuri de Carmen Păsat, muzica Sabin PAUTZA, interpretează Adina Covaci

13. La Carità, Gioachino ROSSINI, interpretează Adina Covaci, Alexandra Grigoraș, Selia Alazaroae, Jeaneth Hasan, Anca Domuța

La pian: prof. Cristian Roșoagă, Sebastian Covaci

Soliști: prof. Adina COVACI (coordonator), Selia ALAZAROAIE (cl.a XI-a), Alexandra GRIGORAȘ (cl.a XII-a), Jeaneth HASAN (cl. a XII-a) Anca DOMUȚĂ ( cl. a XII-a ) Liceul de Artă „Ion Vidu”, Casiana CIOATĂ (an I) și Sebastian COVACI (an II) Facultatea de Muzică și Teatru, Timișoara.

Adina COVACI: Adina Covaci este profesor de canto la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, începând pregătirea muzicală din copilărie cu pian și vioară. Studiind canto în cadrul Facultatii de Muzica din Timișoara, sub îndrumarea sopranei lector universitar Teodora Ciucur, susține spectacolul „Bastien si Bastienne” de Mozart (rolul Bastienne) pe scena Operei din Timisoara având ca dirijor pe Cristian Neagu și este implicată în diverse alte concerte dirijate de maeștrii Ladislau Roth și Ion Iancu. A interpretat Motetul „Exsultate, jubilate” de Mozart, acompaniată de orchestra Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, dirijată de maestrul Remus Georgescu. Ca profesor se implică în organizarea a diferite concursuri, festivaluri, recitaluri, cursuri de măiestrie pentru elevii catedrei de canto, colaborând cu dirijorul David Crescenzi (Italia). Cea mai recentă inițiativă este organizarea recitalului „Sabin Păuța” în onoarea muzicii compuse de maestrul Păuța: prima ediție a fost susținută la Timișoara (2018) iar ediția a doua la Reșița (2019) în colaborare directă cu maestrul. În afara activității didactice, susține diverse recitaluri în țară și străinătate. A interpretat arii de operă, lieduri, arii religioase, la diferite concerte, recitaluri, ediții ale Festivalului “Primăvara Muzicală Giurgiuveană” din Giurgiu. A fost invitată să cânte în Timișoara, Brăila, precum și la la Ambasada Cubei din București, și Ambasada României din Toronto, Canada.

Invitați special:

Maria BOLDAN (an IV)  și Darius- Alex GRUIȚĂ (an III) Facultatea de Muzică și Teatru, Timișoara

Arii din opere:

  1. Quando m’en vo din opera LA BOHEME de Giacomo PUCCINI, interpretează Maria BOLDAN
  2. Aria lui Belcore din opera comică  ELIXIRUL DRAGOSTEI de Gaetano DONIZETTI, interpretează Darius- Alex GRUIȚĂ
  3. Îți amintești? duet din opera SILVIA de Emmerich KALMAN, interpretează Maria BOLDAN și Darius-Alex GRUIȚĂ

la pian:   lector. univ.dr. Silviana- Ana CÎRDU

Maria BOLDAN, născutăîn 4 octombrie 2000 la Timișoara, a absolvit Liceul Pedagogic “Carmen Sylva “ Timișoara, secția “științe ale naturii”. Studiază, în paralel, Facultatea de Medicină și Farmacie ”Victor BABEȘ” (an IV) și  Facultatea de Muzică și Teatru, secția Interpretare Muzicală-Canto (an IV). Îndrăgostită iremediabil de muzică, Maria trece cu ușurință de la muzica populară la jazz, de la muzica ușoară la muzica de operă. Participă, alături de colegi, la Gale de Operă,  concerte  Baroc, “Debut Voices” și opereta SILVIA de Emerich KALMAN (2021)  organizate la Filarmonica Arad, spectacole și recitaluri  de operă și operetă organizate de Facultatea de Muzică și Teatru Timișoara.

Darius- Alex GRUIȚĂ, născut în04 august 2001 la Reșița, este absolvent al Liceului de Arte ”Sabin PAUTZA”, și student în anul III al Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara, secția Interpretare Muzicală- Canto. Participă, alături de coleg la Gale de Operă, “Debut Voices”,  cântând alături de Maria BOLDAN în  opereta SILVIA de Emerich KALMAN la Arad iar la Timișoara interpretând  Archibald  din opereta ”Bal la Savoy” de Paul ABRAHAM. Indrăgostit iremediabil de dans, Darius-Alex  GRUIȚĂ este Campion Național la Dans Sportiv în 2019 și, spre mândria reșițenilor a intrat în ”TOP 10 MONDIAL”.

Sala LIRA a Liceului de Arte ”Sabin PĂUȚA”

Vineri,  28 oct. 2022, Ora 18:00

Sabin PAUTZA și muzica de operă

Recital extraordinar cu arii din opere:

Marius GOȘA, bass

Invitat special: Ana Maria STĂNOIA, sopran

La pian: Rareș PĂLTINEANU

În program:

  1.  Intrarea Silviei din opera SILVIA de Emmerich KALMAN, interpretează Ana Maria STĂNOIA
  2. La ci darem la mano, duet Giovanni/ Zelina din opera DON GIOVANI de W. A. MOZART, interpretează Ana- Maria STĂNOIA, Marius GOȘA
  3. Madamina il catalogo e questo, aria lui Leporello din opera DON GIOVANI de W. A. MOZART, interpretează Marius GOȘA
  4. Non piu andrai farfallone amoroso, aria lui Figaro din opera NUNTA LUI FIGARO de W.A.MOZART, interpretează Marius GOȘA
  5. O mio bambbino caro, din opera GIANNI SCHICCHI de Giacomo PUCCINI, interpretează Ana Maria STĂNOIA
  6. La calunnia e un venticello, aria lui Basilio din opera BĂRBIERUL DIN SEVILLA de Gioachino ROSSINI, interpretează Marius GOȘA
  7. Vilja, arie din opera VĂDUVA VESELĂ de Franz LEHAR, interpretează Ana Maria STĂNOIA
  8.  Impossible dream, arie lui Don Quijote din musicalul MAN OF LA MANCHA de Mitch LEIGH, interpretează Marius GOȘA
  9. MUZICA, din VALURILE DUNĂRII, Gh. GHIORGHIU, interpretează Ana Maria STĂNOIA
  10. Dacă aș fi bogat, aria lui Tevie din musicalul SCRIPCARUL PE ACOPERIȘ de Jerry BOCK, interpretează Marius GOȘA

Marius  GOȘA,  solist vocal la Opera Națională din Timișoara,născut în 08 februarie 1981 la Bozovici, centrul minunatei Văi a Almăjului, este primul solist de operă din istoria acestei regiuni. Absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Timișoara în timpul căreia a început studiul cântului, finalizează și cursurile Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara, secția Interpretare vocală cu un master  la clasa cof. univ. dr. Marius MANYOV. Urmează cursuri de măiestrie vocală cu personalități ale scenei lirice precum Ionel PANTEA, Alexandru MOISIUC, Vasile MARTINOIU, Corneliu MURGU, Giuseppe MORINO, Renee CORENNE. Pasionat de arta teatrală, urmează cursurile Facultății de Teatru la clasa prof. Mirela PUIA și participă la cursuri de măiestrie ținute de Marcel IUREȘ și Dan PURIC. Angajat în Corul Operei timișorene în 2002, debutează, în 2006, ca solist în dificilul rol donizettian- Dulcamara din Elixirul dragostei sub bagheta dirijorului David CRESCENZI. Cu un palmares interpretativ de excepție, un repertoriu conținând roluri extrem de diferite și dificile, de la rolurile de mare virtuozitate vocală cum ar fi  Escamillo din Carmen de Bizet, Figaro din Nunta lui Figaro și Leporello din Don Giovani- cunoscutele opere mozartiene până la rolurile de forță și dramatism verdian precum Banco din Machbet, Fernando din Trubadurul ori profetul Zaccaria din Nabucco, Marius GOȘA a colaborat cu Opera din Brașov, Opera Națională Română din Cluj și a participat la turnee în Austria, Belgia, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda. 

  • Ana-Maria STĂNOIA, născută în anul 1986 la Reșița, ăncepe studiul pianului la 8 ani sub îndrumarea părinților. Urmează Liceul de Arte dinReșița la secția Canto și Facultatea de Muzică și Arte din Timișoara, cu un Master în Interpretare muzicală- Canto. După absolvire, în 2007, devine artist liric în Corul ”Ion ROMÂNU” al Filarmonicii Banatul din orașul de pe Bega. A urmat Master Class cu Jenifer GOLTZ (SUA), David CRESCENZI, Bianca MANOLEANU, Sorina MUNTEANU și regretata Mariana NICOLESCO. Participă și câștigă premii la Festivaluri consacrate de romanțe și lieduri. Artist liric în Corul Operei Naționale din Timișoara, Ana-Maria Stănoia și-a înscris în palmares rolurile: Nella din opera Gianni Schicci de G. PUCCINI, Gretel din opera Hansel și Gretel de E. HUMBERDINK, Papagena din Flautul Fermecat de W.A. MOZART, Marry Poppins din musical-ul cu același nume de Richard M. și Robert B. Scherman.

Rareș PĂLTINEANU, născut la Piatra Neamș, urmează cursurile Scolii de Muzică din localitatea natală, scția Pian. Urmează cursurile Facultății de Muzică și teatru din Timișoara fiind angajat al Filarmonicii Banatul pe perioada studiilor. Corepetitor al Operei Naționale Timișoara, colaborează, în paralel, cu Liceul de Muzică ”Ion VIDU” și, din 2019, cu Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara.

Prezentarea juriului Concursului Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție:

               Prof. univ. dr. Sabin PAUTZA – Președinte onorific, compozitor, dirijor

                Prof.univ.dr. Daniel GOIȚI – Conservatorul Gheorghe DIMA Cluj Napoca, pianist concertist

                Cercetător științific dr. Irina NIȚU – Muzeul Național George ENESCU, București

               Muzicolog Florian LUNGU- București

                Prof. Carina PRISTAVU, Inspector șef, Inspectoratul Școlar Caraș-Severin

Sala LIRA a Liceului de Arte ”Sabin PĂUȚA”

Sâmbătă, 12 octombrie 2021

Ora 10:00- 16:00

CONCURSUL INTERNAȚIONAL DE INTERPRETARE               

PIANISTICĂ ȘI COMPOZIȚIE SABIN PAUTZA din cadrul FISP IX

Ora 18:00

Sabin PAUTZA și muzica lumii

Concert extraordinar:

   DANCE & TRANCE

Sorin Petrescu – pian

Laura Ristić Roman – vioară

Marko Ristić – acordeon

Sabin Păuța : Bossa Nova 1

Tiberiu Brediceanu : Trei dansuri românești

Astor Piazzola : Oblivion , Libertango , Romance , Adiós Nonino

Sabin Păuța : Bossa Nova 2

Dave Brubeck : Blue Rondo a la Turk

Sabin Păuța : Bossa Nova 3

Nebojsa Jivković : Dans sârbesc

Arno Babajanyan : Elegia

Richard Galliano : Tango pour Claude , Taraf , Sertao

Sorin PETRESCU, născut la Timişoara în anul 1959, pianistul SORIN PETRESCU şi-a început studiile muzicale la Liceul de Muzică Ion Vidu din oraşul natal, continuându-le apoi la Conservatorul Ciprian Porumbescu (azi Universitatea de Muzică) din Bucureşti, la clasa profesorului Constantin Ionescu Vovu. În anii 1980 şi 1981 a participat la cursurile de vară ale Seminarului internaţional de la Weimar, la clasa de măiestrie a pianistului Rudolf  Kehrer. Din anul 1982, Sorin Petrescu este pianist (în prezent solist concertist) al Filarmonicii „Banatul“, desfăşurând o bogată activitate concertistică. Este membru al Trio-ului Contraste, fiind un promotor al muzicii contemporane. Sorin Petrescu a fost distins cu premiul I la concursurile naţionale ale muzicienilor profesionişti în 1983, 1985, 1987, 1989, cu Premiul Revistei „Astra“ din Braşov (1988), Premiul Criticilor Muzicali (1989), Premiul Uniunii Compozitorilor din România. Este, de asemenea, laureat al Concursului Internaţional de pian de la Mazara-Italia (Premiul II). Sorin Petrescu a participat în cadrul mai multor festivaluri muzicale precum: Festivalul „George Enescu“ (1988, 1991, 2007), Festivalul internaţional de la Varna (Bulgaria), Festivalul pentru Europa de Răsărit de la Bergen (Norvegia), Festivalurile de muzică contemporană de la Darmstadt (Germania), Bogota (Columbia), „East-West Festival“ – Amsterdam (Olanda), „The New Music Festival“ – Huddersfield (Marea Britanie), „Musicorama“ (Hong Kong). A concertat în China, Polonia, Ungaria, fosta U.R.S.S., Germania, Olanda, Franţa, Elveţia, Taiwan, Anglia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Puerto Rico. A realizat  înregistrări la radio, televiziune şi la Casele de discuri Electrecord, Gutingi, Cavalli, Altri Suoni. Sorin Petrescu este doctor în muzicologie.

Sala LIRA a Liceului de Arte ”Sabin PĂUȚA”

Duminică, 30 oct. 2022

Ora 10:00- 13:00

CONCURSUL INTERNAȚIONAL DE INTERPRETARE               

PIANISTICĂ ȘI COMPOZIȚIE ”SABIN PAUTZA” din cadrul FISP IX

Închiderea FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL SABIN PAUTZA, ediția a IX-a, 2022, REȘIȚA 150

Sala LIRA a Liceului de Arte ”Sabin PĂUȚA”

Ora 18:30

Gala laureaților Concursului de Interptretare Pianistică și Compoziție ed. a VIII-a, 2022

Concert  extraordinar:

Orchestra Filarmonicii din Arad

În program:

Divertisment, Sabin PAUTZA

Concertul în la minor pentru pian și  orchestră, Robert SCHUMANN

 La pian: Antoniu NAGY,

marele câștigător al Concursului de Interpretare Pianistică și Compoziție din cadrul FISP VIII, 2021

La pupitru: Sabin PAUTZA

Director artistic: cercetător științific dr.  Irina NIȚU

Director FISP 2022: Lucian DUCA, președinte executiv Societatea pentru Cultură METARSIS

ORGANIZATOR:

Societatea pentru Cultură METARSIS, activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană

PARTENERI CULTURALI:

Consiliul Județean Caraș-Severin, Primăria Reșița, Consiliul Local Reșița, Muzeul Național ”George ENESCU” București, Muzeul Banatului Montan,  Inspectoratul Școlar Caraș-Severin, Biblioteca Județeană ”Paul IORGOVICI”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, Liceul de Arte ”Sabin PĂUȚA” Reșița, Forumul Democratic al Germanilor din Caraș-Severin, Casa Corpului Didactic Reșița, Rotary Club Reșița, Lions Onix Reșița, Școala Gimnazială ”Marius ȘANDRU” nr. 2 Reșița.

PARTENERI MEDIA: Radio România Reșița, Radio România Timișoara, Banat TV, Banat Fm, Jurnal de Caraș, Argument CS, UZP România, Reper 24, Express de Banat.

SPONSORI: Caraș SA, Gradimex, Magazinele Refill. Cofetăria Mihandra

Sevicii profesionale: PIPERIU.EU