Doamna Stanzel, o doamnă de poveste!
… Iar povestea este cu atât mai atrăgătoare, cu cât dezvăluie o lume, un loc, o anume perioadă de timp!
Știu că unii vor reclama faptul că acea „perioadă” despre care vorbim este cea comunistă. Da! Așa e! Doar că, unii dintre noi ne-am născut și am crescut în acea „perioadă”, în acea „epocă de aur”. Și nu avem cum să ștergem din trecutul nostru acest lucru.
Dar nu despre politică și comunism îmi propun să scriu, ci vreau să readuc în memoria și atenția bocșenilor o doamnă profesoară care, în acea „perioadă de tristă amintire”, a ales să lupte și nu să se plângă, iar puterea oamenilor de a depăși cu fruntea sus obstacolele și de a-și împlini măcar o parte din vise, întotdeauna ne inspiră și ne încurajează!
Această doamnă se numește Zahara Stanzel și nu cred că există bocșean din generația mea (și nu numai!) să nu fi auzit, măcar, de Doamna Stanzel, directoarea Casei Pionierilor!
Cunoaștem cu toții că, după anul 1948, odată cu consolidarea regimului comunist în România, în Republica Populară Română, Comitetul Central a trasat UTM-ului sarcina de a crea și conduce organizația de pionieri, după modelul organizației de pionieri din Uniunea Sovietică, iar în 30 aprilie 1949, la București apăreau primii pionieri din R.P.R.
În documentele de partid se arăta că aceste organizații de pionieri conțineau copii cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani și că „principalul rol al organizației de pionieri era acela de a ajuta școala în crearea omului nou, în crearea unui om legat de partid, unui om devotat clasei muncitoare, devotat patriei.”
În anul 1973, prin Dispoziția nr. 60 din 1 oct.1973, Consiliul Popular al județului Caraș-Severin, prin Inspectoratul Școlar Județean dispunea înființarea Școlii Speciale și a Casei Pionierilor din orașul Bocșa și numea directorii acestor instituții nou înființate: „Cu data de 1 septembrie 1973 tov. Orbu Petru, profesor titular la Școala Generală Tirol, se transferă pe postul de director la Școala Ajutătoare de elevi din orașul Bocșa și se încadrează ca profesor cu universitate, gr. II, vechime în învățământ 15 – 20 ani, salariu anual de încadrare 2550 lei (majorat cu două clase) plus indemnizația de conducere lunară de 250 lei. I se rezervă catedra de limba română la Școala Generală din Tirol.”
Art. 2 din același document preciza înființarea Casei Pionierilor și numea directoarea noii instituții de educație: „Cu data de 1 septembrie 1973 tov. Stanzel Zahara se numește pe postul de director la Casa Pionierilor din Bocșa, conform art. 70/1 din Codul Muncii și se încadrează ca profesor IP3, gradul definitiv, vechime în învățământ 5 – 10 ani, salariul lunar de încadrare 1590 lei, plus indemnizația de director 200 de lei lunar”.[1]
Cine era această „tovarășă directoare” pe care eu, copil fiind, o adoram, vă spun imediat, în câteva rânduri. Frecventam cursurile organizate la Casa Pionierilor, participam la tot felul de activități: de la dansuri populare (instructor Licu Goșa și încă cineva), gimnastică ritmică (prof. Ioan Mureșan), cor și grup coral (prof. Aurelia Neda), chitară (prof. Ligia Bârdac) la cerc literar coordonat chiar de Doamna Stanzel. O admiram și-mi doream să-i semăn! Era puternică, era deșteaptă, era sobră și-n același timp emana bunătate și sensibilitate. O simțeam caldă și … prețioasă! Și, deși mică la statură, impunea un deosebit respect!
Zahara Stanzel, după cum ne-a mărturisit, s-a născut într-un ținut de legendă, încărcat de istorie – jud. Vrancea, sat Beciu – în 30 ianuarie [1935], unde a urmat clasele I-IV în perioada 1942 – 1946. A continuat cu „Gimnaziul Unic Odobești” cl. I, II și a VII-a elementară (după reforma învățământului) în perioada 1946 – 1949, apoi a intrat la „Liceul Teoretic de Fete” din Focșani – Vrancea în perioada 1949 – 1953.
În 1953 și 1954 i-a fost respins dosarul de înscriere la Universitatea București pe motiv „OSN”, adică origine socială nesănătoasă!
În perioada 1953 – 1955 a fost profesor suplinitor la Școala Generală din Mircești – Focșani, lovindu-se în continuare de sistem.
În 1959 a părăsit acele mirifice meleaguri și a venit în Banat, împreună cu sora sa, soția profesorului Manta de la liceul din Bocșa.
Nici aici nu i-a fost simplu, deoarece avea rude în străinătate și deținea acte de plecare în Austria. O perioadă (1959 – 1962) a lucrat ca pedagog la Liceul din Bocșa; apoi, i-a fost desfăcut contractul de muncă (1962 – 1964) din pricina actelor pentru străinătate; între anii 1964 – 1967 a funcționat ca bibliotecară la Liceul din Bocșa, apoi a fost admisă pe post de profesoară (1967 – 1973).
Din anul 1973 până în 1990 a fost director la Casa Pionierilor și Șoimilor Patriei Bocșa (CPSP), iar din septembrie 1990 s-a pensionat, predând, totuși, la plata cu ora, elevilor de la Școala Generală nr. 1.
În anul 2000 s-a mutat la Timișoara unde locuiește și acum și unde își dedică mare parte din timp cititului și scrisului, dar și emisiunilor de cultură, fiind un fan declarat al scriitorului Robert Șerban și al emisiunii acestuia, „Piper pe limbă”.
În anul 2017, la îndemnul filologilor Marcu Mihail Deleanu și Gheorghe Jurma, doamna Zahara Onel Stanzel publică primul său volum de versuri intitulat „Mă ascund în cuvânt”, apărut la Editura TIM din Reșița, sub atenta supraveghere a dlui. Jurma și, în loc de postfață, o discuție a autoarei cu filologul Marcu Mihail Deleanu.
Despre acest prim volum și despre autoare,, criticul Gheorghe Jurma scria: „Debutând neverosimil de târziu, la o vârstă la care cei mai mulți își abandonează idealurile, Zahara Onel Stanzel ne propune un volum de versuri concentrând simbolic o biografie spirituală. Venind din ținutul Vrancei (satul Beciu), în Banat (1959), în conjuncturile unei istorii restrictive, Zahara Onel Stanzel ajunge profesoară în orașul Bocșa și conduce între anii 1973 – 1990 Casa Pionierilor, unde organizează și un cenaclu literar. Ne-am întâlnit acolo la diverse activități literare, dar nu am aflat decât acum că profesoara scriea ea însăși versuri. Ceea ce se prezintă în această carte este o poezie de esență bacoviană (toamnă, ploi, plâns, frunze risipite etc.), filtrată însă printr-un optimism clasicist, pendulând între pierdere și speranță, între dorul de copilărie și tristețea trecerii, păstrând în ritmul interior o irepresibilă melancolie: «Poate-i prea devreme/ Poate-i prea târziu/ Sufletu-i în toamnă/ Codru-i arămiu.»”
Doi ani mai târziu (2019), a apărut, tot la Editura TIM din Reșița, un nou volum de versuri, intitulat „Lumini în amurg”, „continuând și îmbogățind totodată poezia primei sale cărți.”(Gheorghe Jurma). „Mă reîntâlnesc cu poeta despre care nu știam, atunci, că scrie poezii, dar care astăzi îmi redă bucuria recufundării în curentul literar optzecist, pe care eu l-am denumit, într-un articol precedent, curentul candorii sau inocenții, cu referire la o poezie „semantică” și „conținutistă”. […]Așa, poeta mă trage într-un catabasis personal amețitor, valabil, cred, pentru oricare dintre colegii mei, din vremea… industrializării extensive… Și, nefiind eu critic literar, cititorul de mine, îmi permit ceea ce un critic nu și-ar permite: anume… să iau cuvintele poetei și… să le mângâi, ca în jocurile din profesională, unde exersam a construi, cu vorbe tâlcuite, un text care să te exprime, adică un joc canonic în care nu aveai voie să folosești cuvintele tale, ci doar cuvintele culese din titluri de cărți, de filme, de poezii, de mărci, de echipe sportive ș.a.m.d. Și, cum – folosind expresia poetei – poeziile Zaharei îmi dau „ton” la dragostea de viață de atunci, voi radiografia și cartografia reactivatul spirit, revolut și rezolut-optimist, adică spiritul nostru de atunci…”scria regretatul Ioan Kaleve în revista „Bocșa culturală”, anul XXI, nr. 1 (108)/ 2020.
Cel de-al treilea volum de versuri semnat Zahara Onel Stanzel se află sub tipar la Editura TIM din Reșița, urmând ca, în primăvara acestui 2022, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa să organizeze o prezentare de cărți și o reîntâlnire cu dna. prof. Zahara Stanzel.
În perioada 1973 – 1990 Casa Pionierilor din Bocșa a devenit o instituție extrașcolară deosebit de importantă!
Se spune că, în timp, oamenii vor uita ce ai spus, vor uita ce ai făcut, dar nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă. Cam despre asta este vorba când ne raportăm la perioada activității Casei Pionierului sub conducerea dnei. Stanzel. Nu știu dacă s-a insistat pe „crearea omului nou”, nu-mi amintesc chestii de propagandă politică, dar îmi amintesc cum noi, elevii, așteptam cu bucurie să participăm la cercurile literare, să cântăm în cor și în grupul coral al dnei. Neda, să învățăm și să recităm poezii în concursuri, da! la „Cântarea României”, și, alături de alți colegi, să participăm cu aceste spectacole în alte orașe precum Reșița și Timișoara, în urma concursurilor câștigate. Asta îmi amintesc! Îmi amintesc bucurie și emoție. Îmi amintesc cum ne îmbrăcam în straiul popular, cum ne aranjam părul (vai, ce-i mai admiram coada lungă și împletită a colegei mele Nona Iorga!) și cum pășeam pe scenă cu emoție fredonând prelucrări din folclor: „Azi am să-ncrestez în grindă… („La oglindă”)”, „Ciobănaș cu trei sute de oi…”, „Românașului îi place sus la munte, sus la munte, la izvor…” și multe astfel de cântece și cântecele.
În perioada cât dna. Stanzel a condus această instituție a copiilor, care era găzduită într-o clădire a Școlii Generale nr. 1, a existat preocupare pentru amenajarea corespunzătoare a clădirii: construirea unei săli pentru balet și judo – gimnastică (cu ajutorul I.C.M. Bocșa), a curții, prin amenajarea unui (mini) teren de tenis, atât de necesar copiilor dornici de sport, de mișcare; construirea unei săli pentru personalul administrativ (birou), a unei magazii (lemne) și construcție pentru carturi; alei betonate, straturi de flori etc. În doi-trei ani, clădirea devenise de necunoscut, mărturisesc cei care au participat activ la aceste modificări. De asemenea, s-a manifestat interes pentru dotarea cercurilor tehnice și artistice cu materiale pentru programul elevilor și ocuparea lor de oameni profesioniști.
Principalele cercuri în cadrul cărora îşi desfăşurau activitatea pionierii şi şcolarii erau: cercurile tehnico-ştiinţifice: aeromodele şi rachetomodele, navomodele, mecanică auto şi automobilism, electrotehnică şi radio-televiziune, electronică aplicată, artă aplicată în lemn, automatizări, foto. Între profesori, maiștri, instructori, se numărau: prof. Kifer Ioan, maistrul Țifrea, maistrul Săndăescu și alții.
O mare pondere o deţinea sectorul cultural-artistic, care cuprindea cercuri de artă decorativă, pictură, cor, dansuri populare, balet, teatru, cenaclul literar, vioară, acordeon, chitară, fanfară, orchestră populară şi de muzică uşoară, filatelie etc. Între profesori și instructori amintim: prof. Ioan Mureșan, prof. Cloambeș Neacșu Oltea, prof. Licu Goșa, înv. Achim Gherga, prof. Radu Teodor, prof. Mathias Antzel, prof. Neda Aurelia, prof. Sabău Letiția, prof. Simona Rețeanu, prof. Zahara Stanzel și alții.
Iar numărul de copii era semnificativ, adesea sălile devenind neîncăpătoare, aceștia dovedind interes și pasiune.
Mai ales cercurile tehnice au avut rezultate în fiecare an, obținând premii județene și naționale cu machete în miniatură ale principalelor poduri și macarale realizate de I.C.M. Bocșa.
Cercul literar „Luminițe” condus de dna. Stanzel a primit în câteva rânduri rodnice vizite ale cenaclului literar „Semenicul” Reșița. Copiii au întâlnit, astfel, scriitori precum: Marcu Mihail Deleanu, Gheorghe Jurma, Titus Crișciu, Nicolae Irimia, Olga Neagu, Stela Brie, Ada Cruceanu, iar temele abordate au fost diverse: de la formarea limbii și poporului român, până la discuții despre opere literare, recital de poezie, lecturi și prezentări de creații proprii. În legătură cu acestea, dna. Zahara Stanzel ne povestește cu nostalgie: „Atmosfera era una plăcută, participanții arătau interes pentru aceste activități, atrăgând apoi și pe colegii din școli, care la început erau mai reticenți în aceste activități extrașcolare.”
Iar, presa vremii consemna în 1983: „La Bocșa, numai pionierii se întrunesc consecvent în cadrul cenaclurilor literare de la Școala Generală nr. 1 și de la Casa Pionierilor și Șoimilor Patriei, îndrumați de prof. Z. Stanzel.”
În anul 1974 a fost înființat „Satul de vacanță Bocșa Izvor”, pentru ca elevii să petreacă vacanța de vară. Satul a fost vizitat și apreciat pentru dotare, pentru zona deosebită, dar și pentru activitățile turistice recreative organizate pentru copii, mai ales pentru cei din școlile rurale.
„În munca aceasta am fost apreciați pentru colaborarea cu părinții, am avut sprijin din partea I.C.M. Bocșa (director ing. Victor Creangă), din partea fabricii de mobilă etc.. Ne-am bucurat de sprijinul Inspectoratului Școlar – prof. Cicală Iosif și Boulescu Vasile.” mărturisește dna. Stanzel. „Dragostea pentru copii, pentru munca de aici și rezultatele importante, dar, mai ales, mari satisfacții morale, toate acestea m-au ținut activă și interesată de tot ce era în avantajul acestor copii. Din păcate, cei ce au urmat după mine nu au depus eforturi în acest sens și acesta este regretul meu. Pentru munca mea am primit medalia „Profesor evidențiat” și alte diplome, au fost 19 ani de bucurii și satisfacții sufletești!”
Mulți dintre bocșeni, și nu numai, își amintesc „Satul de vacanță de la Bocșa Izvor” și taberele petrecute acolo. Mulți dintre bocșeni își amintesc cum, în anul 1960, la Casa de Cultură din Bocșa – director Buzoianu (și doamna), metodist: Ion Dinescu – la inițiativa pasionatului înv. Dalea Iosif a fost constituită o echipă de teatru pentru a pune în scenă „Năpasta” de I. L. Caragiale. În distribuție: I. Dragomir: dl. Grama (soțul dnei. Grama, vânzătoare la librăria din Montana); Ion (Nebunul): prof. Matei Gheorghe de la Liceul din Bocșa; Gheorghe (învățător): Dinescu, apoi prof. Boulescu Vasile; Anca: Stanzel Zahara, bibliotecară la Liceul Bocșa; Regizor: Dalea Iosif (și la nevoie, un regizor de la Teatrul din Reșița). Spectacole: Bocșa, Ocna de Fier, Măureni, Reșița, Oravița.
„Am avut mult succes”, povestește dna. Zahara Stanzel, „au scris ziarele locale, am lucrat cu pasiune fără ca cineva să ne impună a face teatru la Casa de Cultură – amintiri de neșters!”
De asemenea, dna. Stanzel își amintește cu drag de oamenii cu care a lucrat, a construit. Unul dintre aceștia a fost învățătorul Achim Gherga din Forotic, care a venit, prin transfer, la Școala Generală nr. 1 Bocșa și care, din pasiune și dăruire, a acceptat să predea instrumentul „vioară” elevilor începători și câtorva avansați, în perioada 1977 – 1981, la Casa Pionierilor. „ Un coleg bun, corect, care adunând elevii inițiați de la alte instrumente, a alcătuit o „orchestră” pe care apoi a predat-o dnei. înv. Neda Aurelia, orchestră care a făcut o impresie bună luând premii locale și județene.” își amintește dna. Zahara, privind una dintre fotografiile în care dl. Gherga mânuia vioara la un eveniment aniversar.
Oameni, vremuri, povești… și toate legate de acest mirific spațiu al Bocșei noastre bănățene!
Iată, în câteva rânduri, portretul unui dascăl de frunte al Bocșei, portretul unei doamne de netăgăduită valoare, precum și o pagină de istorie locală, o pagină care merită a fi prezentată celor tineri și reamintită celor mai puțin tineri.
Dna. prof. Zahara Stanzel a demonstrat că se poate, într-o perioadă în care era mai dificil să ai păreri și inițiativă; a demonstrat că munca și educația pot birui, într-un fel sau altul, într-un sistem totalitar, iar pasiunea și dăruirea pot înnobila vremurile.
Mulțumim, Doamnă Profesoară, pentru momente frumoase, pentru munca și dăruirea dumneavoastră și pentru ceea ce a însemnat în copilăria noastră acel „palat al copiilor”!
Voi încheia acest material cu o poezie semnată de poetul bănățean Nicolae Irimia și citită la una dintre întâlnirile Cercului literar „Luminițe” de la Casa Pionierului/ Palatul copiilor/ din Bocșa Română în 1978:
Casa copilăriei
de Nicolae Irimia
(la Casa Pionierilor din Bocșa,
predat la data de 18. II. 1978 dnei. prof. Z. Stanzel)
E cald în casa copilăriei pe jumătate în pământ
Ferestrele cât palma, aerul florilor ude;
Bate un vânt luminos peste casa copilăriei
Și primăvara vine ca o uimire trasă de paparude.
Piere ciocârlia în cântec cu toată amiaza
Și cântecul mișcă planetele în univers
Aici, timpul încolțește în sângele fetelor tinere
Oprindu-se pentru o clipă din marele mers.
Stăm nevinovați în jurul unei pâini înflăcărate
Parcă am sta pe malulunei lacrimi într-un cuvânt,
Gândul trece ca un copil de la unul la celălalt
Și-i cald în casa copilăriei pe jumătate-n pământ.
Vineri, 17 iunie 2022, de la ora 12.00, în sala de festivități a Primăriei Orașului Bocșa, Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” vă invită la o întâlnire cu această Doamnă de poveste și la prezentarea volumelor sale de poezie!
Vă așteptăm cu drag!
[1] Mihai Vișan și Daniel Crecan. Istorie și administrație la Bocșa multiseculară. Ediția a III-a, revizuită și adăugită. Timișoara: David Press Print, 2019, p. 463.
UZPR CARAS SEVERIN 