În data de 28 septembrie 2018 la Primăria Orașului Băile Herculane a avut loc un eveniment extraordinar dedicat „povestitorului Banatului” (după cum îl numește scriitorul Ion Marin Almăjan) și anume un simpozion omagial „Ion Florian Panduru”.
Organizatorii evenimentului au fost: Primăria Băile Herculane (gazda întâlnirii) în parteneriat cu Primăria Mehadia și Societatea Literar-Artistică „Sorin Titel” din Banat.
Invitații au fost întâmpinați cu bucurie și emoție de oamenii locului, gazde generoase: ing. deputat Ion Tabugan (fiind și unul dintre inițiatori și organizatori), ing. Dorin Bălteanu, scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu și primarul Mehadiei, Iancu Panduru, cei care i-au avut alături pe copiii omagiatului, Doina și Florian Panduru. Cu toții și-au dat mâna pentru a –l readuce în mintea și sufletul celor care l-au cunoscut și al celor care i-au citit cărțile pe prozatorul și dramaturgul Ion Florian Panduru în acest an în care se împlinesc 80 de ani de la naștere și 25 de ani de la moarte.
Despre scriitorul, dar, mai ales, despre Omul Ion Florian Panduru au vorbit oameni de seamă care l-au cunoscut, care l-au iubit și apreciat. În primul rând prozatorul Ion Marin Almăjan, vechi și bun prieten și colaborator; apoi deputatul Ion Tabugan a depănat amintiri despre omul locului, Ion Florian Panduru. De asemenea, de suflet au fost intervențiile dnei. prof. dr. Anișoara Zimbran, prozatorului Nicolae Danciu Petniceanu sau primarului Iancu Panduru, cel care a și promis inițierea și organizarea unui Simpozion anual „Ion Florian Panduru” în satul Plugova.
Despre cărțile prozatorului omagiat au vorbit mulți dintre cei invitați, între care: Ion Ionescu (Timișoara), Nicolae Sârbu (Reșița), Silvia Hârceagă (Timișoara), Dorin Bălteanu (Băile Herculane), Gabriela Șerban (Bocșa), Mihail Corneanu, Gheorghe Mirulescu, Dănilă Surulescu, Mihai Beltechi și Ioan Sincu, președintele Cenaclului „Domogled” Băile Herculane.
Simpozionul s-a încheiat, firesc, cu deplasarea participanților la cimitirul în care își doarme somnul de veci prozatorul.
Prozator și dramaturg, născut în satul Plugova, comuna Mehadia, în 15 august 1938 și plecat dintre noi în 25 iulie 1993 sau, potrivit descrierii creionate de Ionel Bota în încercarea domniei sale de a omagia proza bănățeană, „prozator interesant pe care Banatul postbelic l-a dăruit literaturii române este Ion Florian Panduru”.
A urmat școala primară în satul natal, apoi studii gimnaziale la Cornereva, liceale la Caransebeș și universitare la Timișoara – Facultatea de filologie.
A fost profesor la școala din Valea Bolvașnița și la Băile Herculane.
A debutat cu schița Drumuri în 1965 în revista „Orizont” din Timișoara (16, nr. 3/ 1965), iar editorial a debutat în 1973 cu piesa Prigoruia și copiii lui (Reșița, 1973).
Urmează apoi volumele: Piesă într-un act (teatru, Reșița, 1979); Sărbătoare târzie (nuvele, Timișoara: Facla, 1981); Au murit poveștile, Siminico (proză scurtă, Timișoara: Facla, 1983); Calul de lângă nouri (povestiri, Timișoara: Facla, 1985); Sub merii sălbatici (roman, București: Cartea Românească, 1988); Unde ajung doar vulturii (povestire pentru adolescenți, Timișoara: Facla, 1988).
Pe scriitorul Ion Florian Panduru îl găsim în reviste precum: „Luceafărul” și „Flacăra” (București) sau „Semenicul” reșițean, în volumul colectiv Toată bucuria gliei (Reșița, 1983) și în „Dicționarul scriitorilor din Caraș-Severin” apărut în 1998 la editura Timpul din Reșița, în coordonarea poetului Nicolae Sârbu.
Referințe despre Ion Florian Panduru apar la: Gheorghe Jurma, Alexandru Ruja, Ion Marin Almăjan, Cornel Ungureanu, Laurențiu Ulici, Eugen Dorcescu, Olimpia Berca, Nicolae Georgescu, Nicolae Ciobanu, Vasile Pistolea, Nicolae Danciu Petniceanu, Ion Medoia, iar regretatul Ioan Nicolae Cenda, prieten și coleg de catedră al prozatorului, îi dedică un volum intitulat „Sub semnul muntelui” remember Ion Florian Panduru, carte apărută la Oravița: Tipo-Art, 2007. De asemenea poeta Maria Bologa se apleacă asupra scrierilor lui Ion Florian Panduru, cât și cercetătorul și istoricul literar Ionel Bota semnează un eseu intitulat Homo fictus – despre epic și reverie în proza lui Ion Florian Panduru, volum apărut la Oravița, 2008.
„Ion Florian Panduru avea o bibliotecă de invidiat (cu mobilier moștenit de la Contese), îi plăcea să citească, avea „stofă” de filolog și talent mare de povestitor. Te făcea să râzi, povestind fapte simple. Oralitatea îl apropia de marele Creangă și se bucura când i se spunea că „descinde din humuleștean”. Și-a irosit o parte din operă pe cale orală și, tot asemeni lui Creangă, mai spre bătrânețe a așternut pe hârtie.” povestește Ioan Nicolae Cenda în volumul amintit.
În prefața aceluiași volum, Ion Medoia sublinia: ” Ion Florian Panduru reușește să ajungă un nume sonor în literatura satului românesc și respectă cu sfințenie specificul zonei, iar personajele lui devin o frescă vie și nealterată a acestui mirific colț de țară cu frământările și dramele lui, fără nici o undă de idilizare și nuanțe bucolice.[…] Cărțile lui poartă amprenta unui povestitor de zile mari și degajă forță artistică în ton cu atmosfera ozonată și nepoluată, cu miresme de conifere și flori proaspete de pădure. El are meritul incontestabil de-a fi „logodit” cu limba noastră din Severin, cu soarta și dramele țăranului de la munte, cu datinile și obiceiurile lor nealterate, cu destinele satelor, ale cătunelor și sălașelor de aici.”
„Sensibilitatea omului Ion Florian Panduru, mascată și ea, dintr-un bun simț țărănesc, sub ipostaza insului glumeț, zeflemitor cu sine însuși, dar și cu lumea înconjurătoare, caracteristică bănățenilor din zona montană, l-a dus probabil la acea implozie care a însemnat sfârșitul său omenesc.” scrie prozatorul Ion Marin Almăjan. Și continuă: „ Viziunea tragică a pierderii adevăratelor valori ale satului bănățean, falsitatea, demagogia, goliciunea reperelor valorice raportate mereu de scriitor la cele tradiționale, se împletesc în cărțile lui Ion Florian Panduru dându-le, dincolo de întâmplările mai mult sau mai puțin superflue, perenitate.” (Ion Marin Almăjan)
„Suferind primeniri de la o carte la alta, scrisul lui Ion Florian Panduru seamănă cu haina de sărbătoare a țăranului nostru.” afirmă Ionel Bota în lucrarea sa dedicată prozei lui Ion Florian Panduru.
Consider că, pentru un scriitor, nu este mai nobilă cinstire decât recunoașterea muncii lui, a cărților sale, așadar, la ceas de frumoasă amintire a prozatorului Ion Florian Panduru se cuvine să-i cinstim memoria aplecându-ne asupra scrierilor sale, lecturând măcar câteva pagini din textele care elogiază satul bănățean, satul almăjan, izvor nesecat de inspirație pentru el și cu siguranță, nu întâmplător, prozatorul a ales ca motto, la una dintre cărți, un fragment faulknerian care spune: „ Am descoperit că merită să scriu despre măruntul meu petic de glie natală și că nu voi trăi îndeajuns ca să termin tot ce se poate scrie despre el.”
Dumnezeu să-l odihnească, iar memoria fie-i veșnică!
UZPR CARAS SEVERIN 