GABRIELA ȘERBAN – Simpozionul Internațional „Oameni de seamă ai Banatului”, ed. a XXIII-a, Uzdin 2019

Sâmbătă, 20 aprilie 2019, la Uzdin în Serbia, a avut loc cea de-a XXIII-a ediție a Simpozionului Internațional „Oameni de seamă ai Banatului”, eveniment organizat de Societatea Literar-Artistică ”Tibiscus”, în coordonarea unui priceput consiliu de organizare dirijat de bagheta magică a scriitorului și jurnalistului Vasile Barbu.

Scriitori și oameni de cultură din întreg Banatul s-au întâlnit într-un eveniment de excepție, menit să apropie idei și oameni, dar, mai ales, să pună pe tapet oameni de seamă ai Banatului ori, cum ar spune Constantin Falcă, bănățeni de neuitat.

Lucrările simpozionului s-au desfășurat pe secțiuni și au cuprins comunicări și discuții interesante susținute de specialiști în diverse domenii. Totodată, potrivit tradiției, organizatorii au înmânat câteva premii „dr. Gligor Popi”, laureații acestei ediții fiind: Delia Munteanu (Baia Mare), dr. Nicolae Babuts (SUA) și Vasile Morar (Maramureș).

După cuvântul de salut al organizatorilor transmis de Vasile Barbu, președintele S.L.A. „Tibiscus”, cuvinte de mulțumire au fost rostite și de către câțiva invitați de onoare: Gheorghe Rancu (Șopotul Vechi, România, redactor-șef al revistei „Almăj”), Florian Copcea (Drobeta Turnu Severin, România, redactor-șef al revistei „Vorba noastră”), Nicolae Scheianu (scriitor din Baia Mare, România), Vasile Morar (poet din Chelința, România), Matei Aurel Bancu (Timișoara, secretar general SC „Constantin Brâncuși”, România), Ioan Ciama (vicepreședinte SC Avram Iancu, România), Mihai Chiper (redactor-șef revista „Arcadia”, Anina, România) și Gabriela Șerban (redactor-șef revista „Bocșa Culturală”, Bocșa, România).

Între comunicări merită să amintim câteva deosebit de interesante și meticulos elaborate, care s-au bucurat de succes și vădit interes din partea publicului: Delia Munteanu(Baia Mare) despre „Dublă privire asupra literaturii române din Voivodina: Virginia Popovici (Serbia) – Carmen Dărăbuș (România)”; Ana Niculina Ursulescu din Novi Sad a prezentat un extraordinar portret al „baronului Vasile Barbu”, comunicarea intitulându-se „Forța creatoare de minuni”; Ioan Ciama l-a avut în atenție pe „Eminescu, jurnalist și om politic al timpului său”; Florian Copcea (Dr. Turnu Severin) a propus o interesantă dezbatere pe marginea „Literaturii române din Serbia între cele două războaie”; Gabriela Șerban (Bocșa) a propus câțiva „oameni de seamă ai Banatului” prezentându-i în două dintre secțiunile simpozionului, dar și câteva tipărituri apărute în seria „Bocșa – istorie și cultură”: revista „Bocșa culturală” la XX de ani de apariție, volumul „Să vorbim corect românește” semnat Stela Boulescu, precum și un expozeu In memoriam Tiberiu Bottlik la 135 de ani de la naștere și 45 de ani de la moartea artistului; Dorina Măgărin(Timișoara) a susținut o extraordinară expunere cu privire la „Scriitorul Camil Petrescu și Banatul”; Gheorghe Rancu (Șopotul Vechi) a adus în atenție, bine documentat și meticulos construit, un material despre „Testamentul Episcopului dr. Iosif Traian Bădescu – primul Episcop bănățean al Episcopiei Caransebeșului”; Ionel Stoiț (Novi Sad) a prezentat o comunicare privind „Deschiderea către lumea cuvintelor în dulcele târg al Ieșilor”; Gabriel Băbuț (Uzdin) l-a reamintit pe „Petre Cârdu – poetul nemuririi”; Nicolae Magiar (Reșița) l-a avut în atenție pe „Nicolae Stoica de Hațeg, cronicarul Banatului”; Iancu Murărescu (Sărcia) a dedicat un moment familiei Găzdăiancu din Sărcia; Traian Galetaru (Comloșu Mare) l-a prezentat publicului pe „Lordul Johny” făcând referire la personalitatea lui Ioan Olărescu; Vasile Barbu (Uzdin) a fost prezent în două din cele trei secțiuni cu materiale interesante: unul conturând portretul „Iova Lupulescu, adevărată legendă a handbalului uzdinean”, iar cel de-al doilea fiind dedicat „Medicului Slavco Camencovici (1894-1974): urme de neșters în memoria colectivă a Uzdinului și Banatului”; Nicolae Toma (Timișoara) a dedicat un moment „Pictorului timișorean Ștefan Popa Popas, ambasadorul cultural al României”; Teodor Groza Delacodru (Mesici) a propus o discuție pe tema „Crucile de la răspântia drumurilor”; Dănilă Surulescu (Timișoara) a susținut o comunicare pe tema „Români despărțiți de români”; Silvia Hârceagă (Timișoara) l-a adus în atenție pe poetul nepereche prin subiectul „Viziunea economică a lui Eminescu”; iar Mihai Chiper (Anina) și-a prezentat revista „Arcadia” la 12 ani de apariție.

Subiecte și teme diverse, prezentate cu seriozitate și profesionalism de către invitați specialiști în diverse domenii, dar, mai ales, prieteni ai organizatorilor. Se cuvine să prezentăm consiliul de organizare format și la această ediție din oameni pricepuți și cu vădită experiență: Elena Maria Murgu, Claudiu Constantin Murgu, Dorel Frenț Bagiu, Matea Cristiana Iacșa, Todor Oalge, Iova Spăriosu, Mircea Lupu, Anicica Barbu, Marcel Bulic, Florin Șuboni, Pavel Bălan, Vasile Barbu.

De asemenea, trebuie menționați și deținătorii Premiului „Excelsior” ai ediției XXIII, 2019: Nicolae Toma (Timișoara), Ioan Baba (Novi Sad), Iova Lupulescu (Uzdin) și Clubul de handbal „Jimbolia” (România).

Felicitări, tuturor! Fiecare, în felul lui, s-a trudit și a biruit! Deoarece, evenimentul din 20 aprilie 2019 organizat în acest vestit sat al Banatului iugoslav, vestit prin multe, dar mai ales prin hărnicia și ospitalitatea oamenilor de aici, eveniment intitulat „Oameni de seamă ai Banatului”, s-a dovedit a fi un real succes și la această a XXIII-a ediție. O reușită prin calitatea umană prezentă, prin expunerile susținute, prin modul de organizare al Societății Literar-Artistică „Tibiscus” Uzdin.  Iar „Casa Românească” de la Uzdin a fost, după cum deja cunoaștem, un veritabil centru cultural românesc. Felicitări, Vasile Barbu și la multe și prețioase ediții!