Gabriela ȘERBAN – Tabăra Internațională de Literatură „Colocvii banatice”, Anina, Caraș-Severin Ed. a V-a,  Mărghitaș,  31 august – 2 septembrie 2018

Devenită tradiție, Tabăra de literatură de la Anina s-a dovedit, și în acest an, a fi liantul între scriitorii din Banat, din țară și din străinătate, cu această a V-a ediție dobândind statut internațional, după cum și-au propus organizatorii: Primăria și Consiliul Local Anina, Casa de Cultură și Cenaclul „Virgil Birou” Anina, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin.

În deschidere au fost rostite cuvinte de salut din partea organizatorilor principali, respectiv din partea directorului Casei de cultură Anina, Mihai Chiper, a promotorului cultural Erwin Josef Țigla, din partea Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici”, și a ing. Ion Văcaru din partea Cenaclului literar „Virgil Birou” Anina.

           

Aflându-ne în anul Centenarului Marii Uniri și deschizând lucrările Taberei în data de 31 august, ziua în care tot românul își sărbătorește limba, Tabăra Internațională de Literatură de la Anina a stat sub semnul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 și al Limbii Române. Astfel, încă din deschiderea evenimentului au fost susținute două expuneri extrem de interesante și bine ticluite: „Visând în limba română”, expozeu al scriitoarei Maria Nițu (Timișoara) și „Centenarul Marii Uniri. Banatul Montan și Voivodina”, lucrare a istoricului prof. univ.dr. Vasile Mircea Zaberca (Reșița).

De asemenea, tot sub semnul Centenarului Marii Uniri s-a aflat și Expoziția arădeană de fotografii intitulată „Românii de la marginea lumii”, panouri care au împodobit sala Casei de Cultură din Anina.

 

Cea de-a doua zi a Taberei Internaționale de Literatură de la Anina s-a desfășurat la Motelul Mărghitaș, un loc de poveste, tocmai bun pentru a stârni imaginația poeților și a pictorilor.

Ziua a debutat cu vernisajul expoziției de pictură a artistului plastic bocșean Nicolae Potocean (NIK), expoziție intitulată „Orașe îmbrăcate-n ploaie” și cu prezentarea volumului „Picături de artă și credință la Bocșa” realizat de Gabriela Șerban și NIK Potocean și prefațat de Gheorghe Jurma, fiind cel mai recent volum apărut în seria „Bocșa – istorie și cultură”(Reșița: TIM, 2018). Despre carte și artist au vorbit Gabriela Șerban (Bocșa), Mihai Chiper (Anina) și Ionel Bota (Oravița), cel care foarte frumos observa că „tablourile lui Nik Potocean prezintă ce mai e romanța orașelor noastre”.

„Țara Carașului și Marea Unire” s-a intitulat expunerea istoricului Ionel Bota (Oravița), o prezentare sistematică și amănunțită, demnă de orice conferință de specialitate din orice colț al lumii, prezentare apreciată și de istoricul Vasile Mircea Zaberca (Reșița), și de prozatorul Nicolae Danciu Petniceanu (Mehadia), dar și de poetul Costel Simedrea (Reșița), cu toții având intervenții binevenite la finalul expunerii.

La fel de apreciată și bine primită a fost și prezentarea colonelului Ion Teca (Lugoj), comandantul Garnizoanei Lugoj, cel care a subliniat în comunicarea sa „Rolul armatei române la înfăptuirea Marii Uniri” și, mai ales, rolul armatei române în perioada imediat următoare actului Unirii. Excepționale intervenții și discuții s-au iscat din partea publicului prezent: ing. Ion Văcaru (Anina), scriitor Nicolae Danciu Petniceanu (Mehadia), prof. Caius Danciu (Timișoara), istoric Vasile M. Zaberca (Reșița), scriitor Vasile Barbu (Serbia).

Rămânând tot sub semnul Centenarului Marii Uniri, următorul moment a aparținut scriitorilor tată și fiu, respectiv Nicolae Danciu Petniceanu (Mehadia) și Caius Danciu (Timișoara), cei care au semnalat apariția volumului „Mehadia. Anul de foc 1918”, volum apărut sub semnătura celor doi truditori pe tărâm cultural, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Mehadia (primar Iancu Panduru), la editura Cetatea Cărții din Mehadia, în 2018.

„Cărți și presă în conștiința românilor din Serbia” s-a intitulat prezentarea scriitorului Vasile Barbu (Uzdin – Serbia) și a colaboratorilor săi prezenți la eveniment: Lința Florin (Serbia) și Victor Simu (Uzdin), moment deosebit de plăcut și atractiv mai ales pentru iubitorii de carte, care au avut și posibilitatea să răsfoiască publicațiile fraților româno-sârbi, publicații expuse într-o mică, dar bogată, expoziție de tipărituri ale Societății Cultural-Artistice „Tibiscus” din Uzdin.  

De asemenea, au fost prezentate câteva reviste din Banat prezente în această Tabără de literatură: „Actualitatea literară” de la Lugoj a fost prezentată de publicistul Mircea Anghel, „Arcadia” de la Anina a fost prezentată de redactorul-șef Mihai Chiper și „Bocșa culturală” a fost semnalată de publicistul Gabriela Șerban. Și acest moment al revistelor se bucură de atenție din partea colegilor din public și sunt demne de amintit intervențiile criticului și istoricului literar Ionel Bota (Oravița) sau ale scriitorului Nicolae Danciu Petniceanu (Mehadia).

De o critică profesionistă și pozitivă din partea Mariei Nițu (Timișoara) a beneficiat volumul de versuri ”Ultimul solstițiu” semnat de lugojeanul Ion Oprișor, volum apărut recent la editura Eubeea din Timișoara. Tot Maria Nițu este cea care o prezintă și pe Maria Angela Glodici (Baia Mare) și volumul acesteia intitulat „Netăcere”, volum de poezie religioasă.

Rămânând în același registru de exprimare, Gabriela Șerban (Bocșa) îl va prezenta pe scriitorul Adrian Georgescu (București) și cel mai recent volum al său de factură religioasă „Izvorul în Trei Lumini”, volum apărut la editura Cavallioti din București, 2018, propunând și de această dată o carte frumoasă,  o lectură mărturisitoare creștin-ortodoxă, un imn-rugăciune. Evident, momentul a stârnit discuții contradictorii, în sală fiind prezenți și aparținători ai altor culte.

După ce s-a achitat de sarcină la modul superlativ, respectiv, după ce a oferit informații coerente și pertinente cu privire la cei „ 150 de ani de când Mihai Eminescu a venit în Caraș-Severin cu trupa de teatru Mihail Pascaly”, comunicare cuprinsă în programul taberei, istoricul și criticul literar Ionel Bota (Oravița) va prezenta cărțile celorlalți poeți prezenți la eveniment, dar omiși din program: „Umbra ceasornicului” de George Schinteie (Timișoara), „Cearcănele Saharei” de Ion Rășinaru (Anina), „Arhiva de vise” de Costel Simedrea (Reșița), precum și volumele poeților Vicu Cojocaru (Oțelul Roșu), George Popovici (Lugoj) și Costel Stancu (Reșița).

De asemenea, cu prilejul Taberei Internaționale de Literatură de la Anina a fost lansat un nou volum marca Ionel Bota, volum intitulat „Contribuții la istoria barocului muzical în Mitteleuropa. Compozitori, interpreți și turnee muzicale în Banatul imperial, 1720 – 1800. Cazul Oravița”, apărut în 2018 la editura TIM din Reșița, iar coautor este poeta Daniela Marchetti (Italia).

În finalul celei de a doua zi a Taberei de literatură, preotul-filozof Alin Muntean a susținut o amplă prelegere filosofică pornind de la filozoful german Martin  Heidegger, pe cel care, probabil, l-a folosit ca sursă de inspirație ( având în vedere lucrarea sa capitală „Ființă și timp”), insistând apoi pe „învățăturile” teologului Thomas Merton potrivit căruia accentul se pune pe ordine, armonie și echilibru. În încheiere, pr. Alin Muntean și-a prezentat cea mai recentă tipăritură, un volum de versuri scris în colaborare cu Mirela Muntean și intitulat „Ființa”, volum apărut la editura Contrafort din Craiova, 2018. 

La ceasurile serii, participanții la eveniment s-au întrunit pentru o șezătoare literar-muzicală, rezultând excepționale recitaluri de poezie și muzică folk susținute de către poeții prezenți. Încântători și bineveniți au fost artiștii cantautori Ionel Bota (Oravița) și George Popovici (Lugoj), dar și Vasile Barbu (Serbia) cu un recital de muzică populară bănățenească.

Au recitat poeții Costel Stancu (Reșița), Costel Simedrea (Reșița), Ion Oprișor (Lugoj), Mia Rogobete (Lugoj), Vasile Barbu (Uzdin), Ionel Aurel Simu (Timișoara), Daniela Marchetti (Italia), Maria Nițu (Timișoara), Marina Angela Glodici (Baia Mare), Ionel Panait (Lugoj), Mircea Anghel (Lugoj), Vicu Cojocaru (Oțelu Roșu), George Popovici (Lugoj), George Schinteie (Timișoara), Ion Rășinaru (Anina), Ion Văcaru (Anina), Ionel Bota (Oravița), Adrian Georgescu (București) sau au recitat din volumele unor poeți: Nicolae Danciu Petniceanu (Mehadia), Gabriela Șerban (Bocșa) și Mihai Chiper (Anina).  

 

Cea din urmă zi a celei de-a V-a ediții a Taberei Internațională de Literatură de la Anina, Caraș-Severin, s-a încheiat tot sub semnul Centenarului Marii Uniri, de această dată participanții asistând la o lecție de istorie oferită de prof. Simona Sandu (Reșița), precum și la un recital de poezie în grai bănățean, versuri semnate de condeierul dialectal Iancu Almăjanu (Bozovici).

Discuții, concluzii, propuneri pentru o viitoare ediție, toate au fost dezbătute la final de eveniment. Concluzia a fost unanimă: și această a V-a ediție a Taberei de literatură de la Anina a fost o reușită!

Lăudabil și generos gestul primarului Gheorghe Românu de a organiza un astfel de eveniment cultural complex și de amploare ( solicitant din multe puncte de vedere pentru orașul Anina!) pentru scriitorii și oamenii de cultură din Anina. Prezent la eveniment, Gheorghe Românu sublinia faptul că „este foarte important ca scriitorii anineni să aibă invitați, să cunoască și să lege prietenii cu alți scriitori, din alte părți. În special pentru ei a fost gândit și inițiat acest eveniment, această tabără.”

Felicitări, Anina! Și cu această a V-a ediție ați fost la înălțime!  Și de această dată Tabăra de literatură de la Anina – devenită internațională –  a oferit picături de înțelepciune, de creație, de bucurie și prietenie. Pentru că, până la urmă, o tabără asta presupune: prietenie.

Mulțumim, dragi prieteni, pentru minunatele zile petrecute ”la umbra cărților”, în ritmul și armonia versurilor cântate, dar și la fermecătoarea umbră a Munților Aninei!

 

Gabriela Șerban

Bocșa, 4 septembrie 2018