Comemorăm anul acesta și aducem prețuire satului românesc și a contribuției sale majore la devenirea istorică a poporului român este o mare necesitate și o mare demnitate. Satele românești, cu biserici și case țărănești, cu cimitire și morminte străjuite de cruci, cu ulițe și porți primitoare, sunt purtătoarele unui limbaj tainic și vizibil al tradiției, al continuității fizice și spirituale a acestui neam, sunt oglinzi ale sufletului românesc[1], în care se arată hărnicia sau delăsarea noastră, responsabilitatea sau indiferența. Familia din satul românesc tradițional ținea de legăturile nemijlocite între părinți și copii, între oameni și casă, între locuință și pământ. Ea avea rostul de a ține laolaltă, într-un cosmos mic, tot ce se regăsea în cosmosul mare, în lumina lui Dumnezeu. Natura și tradiția merg mână în mână, iar cea din urmă poate fi considerată ca un proces viu de selectare a celor mai bune soluții la problemele cu care se confruntă comunitatea. Înțelegând astfel rolul tradiției, putem găsi în ea modele de referință pentru felul în care vrem să valorizăm astăzi nașterea și creșterea copiilor, adopția întregi comunități, în lume și între Dumnezeu.
Copilăria la un sat se legă de cuvintele; mamă, tată, frate, soră, bunicii, mâncare, casă, curte, teren de joacă, uliță, animale, rude dar și de morți. Dorința cea mai mare a unei tinere era să se căsătorească și să devină mamă. Femeile gestionau și chiverniseau tot ceea ce bărbatul aducea în gospodărie. Despre sat Lucian Blaga spunea: că este o lume a copilăriei, locul poveștilor și al miturilor, iar Simion Mehedinți recomanda celor mici, școala muncii[2] ca mod predilect de formare și educare a copiilor. Sfântul Ioan Gură de Aur[3] acordă un rol covârșitor părinților în educarea copiilor, atribuind tatălui o importanță predilectă în formarea băieților, în timp ce mamei îi revine responsabilitatea educării fetelor. Pentru fiecare dintre noi, satul în care ne-am născut reprezintă un Betleem personal[4], un reper moral care ne însoțește toată viața. În vatra casei părintești am primit cele dintâi principii de viață care ne însoțesc pe tot parcursul vieții.
Nu există român care să nu își tragă originea dintr-un sat. Cu cât această legătură este mai puternică întărită și de conștiința apartenenței la un sat, vor fi mai puternice cu atât va crește calitatea umană a respectivului român. Țăranul român consideră munca un mijloc de a-și câștiga existența, de a-și înfrâna patimile egoiste și de a se învrednici de pâinea noastră cea de toate zilele. Unul dintre înțelepții neamului românesc spunea că putem să cutreierăm lumea întreagă, să ne mirăm de ceea ce au făcut civilizația și tehnica, dar nici un loc nu va rămâne sufletului decât cel în care ne-am născut.
În Elogiul satului românesc, Lucian Blaga ne vorbește despre satul așezat înadins în jurul[5] bisericii și al cimitirului, adică în jurul lui Dumnezeu și al morților, un loc unde se vindecă setea de mântuire, iar satul a dat acestui pământ febra eternității, fiind mediul cel fecund al copilăriei[6].
Despre spiritualitatea satului românesc etnologul și sociologul Ernest Bernea (1905 – 1990), spunea că: satul românesc tradițional a fost microcosmosul material și spiritual, care a constituit fundamentul existențial al națiunii… Realitatea tradițională comunitară a definit și manifestat un mod propriu românesc de a fi, care e specific și general uman totodată[7]. O calitate de bază a țăranului român o constituie statornicia nu stătea cu chirie, el nu se muta din locul de care era profund legat prin rădăcini. Spre deosebire de casa omului modern, casa țăranului era construită ieftin din materiale ecologice. În mentalitatea vechiului sat, părăsirea moștenirii părintești era o greșeală, o rupere de trecut, de un tezaur al familiei, care prin părăsire era sortit dispariției, iar adaptarea la o viață lipsită de rădăcini era extrem de dureroasă[8].
Vitregiile vremurilor prin care a trecut țăranul român în ultimul secol de timp a avut efecte devastatoare la nivelul identității și mentalității sale, lovind adânc în normalitatea sau firescul vieții sale tradiționale, transformări negative de ordin spiritual, cultural și demografic. Datorită acestor fenomene, satul românesc a cunoscut mai multe etape precum: îmbătrânirea, depopularea, singurătatea și ca urmare a acestora părăsirea. Toate aceste fenomene s-au agravat și mai mult în timpul regimului comunist prin destrămarea satului românesc și distrugerea legăturii profunde a țăranului cu Dumnezeu, prin propagandă ateo – comunistă[9]. Din punct de vedere biologic, s-a demonstrat științific că există o legătură foarte strânsă între zona în care o persoană s-a plămădit, s-a format, a crescut și s-a format în zona respectivă.
Tinerii din lumea satului de astăzi trăiesc o adevărată dramă și parcă toate împrejurările le sunt împotrivă. Generațiile anilor 1950, 1960, 1970 se bucurau de colective de profesori cu o pregătire temeinică, profesori formați de intelectuali din perioada interbelică. Educatorii de altădată, nu aveau decât un singură preocupare, acela de a educa pe copii. Familia, bunăstarea lor economică erau în majoritatea cazurilor un lucru secundar[10]. După anul 1948, învățământul religios a fost scos din școală, introducându-se noua ideologie a omului nou comunist și antireligios; în schimb preoții erau etichetați ca anacronici, retrogazi și reacționari împotriva noului regim ateu abia introdus[11].
În ultima vreme profundele transformări, economice, sociale, industrializarea forțată, căsătoriile între membri diferitelor confesiuni religioase, au adus mari schimbări în viața morală a credincioșilor. Pastorația diferă de la sat la oraș. Parohia sau enoria se delimitează la un teritoriu în care preotul își desfășoară activitatea.
Lipsa locurilor de muncă, sărăcia, modernismul, dorința unei vieții mai ușoare, a unui trai mai bun a făcut ca o bună parte din credincioșii noștri să emigreze dintr-o regiune în alta, dintr-o țară în altă țară. În stoparea fenomenului migrației, preotul are un rol hotărâtor. Acum preotul mai mult ca oricând, preotul este chemat să-și exercite calitatea sa fundamentală de părinte duhovnicesc de martor, sfătuitor, și sfințitor în cele duhovnicești.
De aceea, noi slujitorii Sfintelor Altare, vorbim de multe ori de slujirea din biserică dar și de cea de la catedră. Dintr-o anumită perspectivă, amândouă sunt la fel de sacre pentru că ambele se referă la educație și formare duhovnicească, la progresul familiilor credincioșilor noștri, indiferent de vârstă, origine, localitate etc.
Astăzi școlile de la țară, trec printr-o criză fără margini. Sunt multe școli închise, altele funcționează cu clase comasate, în care elevi de vârste diferite, fac orele în același spațiu cu profesori suplinitori sau navetiști care predau discipline cu totul diferite față de pregătirea lor. Din viața satului de altădată au dispărut, hora tradițională românească, serbările școlare, festivitățile cu caracter patriotic cultural sau patriotic. Toate acestea au dispărut. Locul lor l-au luat internetul, Facebook, telefonul care îi izolează pe unul de altul, chiar dacă locuiesc alături ei nici măcar nu se cunosc. Aceștia nu cunosc drumul biserici din sat, la școală, hora satului, câmpie, pădure și alte activități legate de viața satului. Unde este socializarea de altă dată de care astăzi este atâta nevoie. Se pare că toate acestea au dispărut.
Părinte Dumitru Stăniloaie, vedea în țăranul român prezența harică și ocrotirea milostivă a lui Dumnezeu în toate cele prezente din jurul său, vedea pe Dumnezeu în taina naturii, care pentru el e un adevărat rai[12].
Cu ocazia acordări titlului de Doctor Honoris Causa în ziua de 7 Decembrie 2011, la Universitatea Babeș-Bolyai, Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel[13], prezenta și aducea în discuție valoarea satului românesc – între tradiție, supraviețuire și speranță, arătând starea precară în care se află satul românesc. Degradarea lui a început cu epoca colectivizării, industrializării și urbanizării comuniste și continuând cu fenomenul emigrației în străinătate care a urmat după anul 1989[14].
Această situație a satului românesc este perceput acut de Biserică Ortodoxă Română față de care satele se depopulează, oamenii îmbătrânesc, numărul cununiilor și al botezurilor scad, crescând al deceselor, iar populația devine tot mai săracă[15].
Satul se definește printr-o suprafață de pământ ale cărui norme sunt stabilite de către om în comuniune cu alți oameni. Nichifor Crainic spunea despre vatra satului că este o nostalgie a Paradisului. Satul nu poate fi locuit oricum, ci după anumite norme pe care ființa umană le recunoaște, fiindcă de stabilit le-a hotărât Dumnezeu.
În virtutea acestei gândiri răsăritene patristice, părintele Dumitru Stăniloaie, vorbește de tipul omului comunitar sădit în conștiința poporului român, care e tipul de om spre care tinde intens comunitatea contemporană care numai suportă individualismul[16].
De la comunitățile tradiționale, cu o populație relativ stabilă, s-a ajuns la transferul de populații dinspre oraș și viceversa. Aceste dislocări au condus la mutații și amestecuri și în planul valorilor și credințelor umane.
Dintre cei plecați la oraș, o primă generație, chiar și a doua nu au reușit să se adapteze noi vieți cotidiene. Iar dintre cei care au emigrat de la oraș la sat nu aveau o cultură rurală[17].
În toate situațiile nou create, Biserica Ortodoxă Română, prin slujitorii ei susține revitalizarea satului românesc din tot ce a fost odată la nivel social, cultural și bisericesc[18]. Peste tot la sate în țară regăsim multe biserici aflate în construcție sau în curs de restaurare, înzestrate cu case parohiale, unde preotul și familia lui să locuiască în mijlocul credincioșilor. Familia preotului să fie model de urmat, o adevărată oază vie, pentru credincioșii parohiei. În toate satele observăm organizarea de cantine parohiale, venite în sprijinul celor săraci și neajutorați. În consolidarea satului românesc, evitarea abandonului școlar, dar și în toate acțiunile sale, păstorul de suflete are nevoie de ajutorul cântărețului bisericesc a comitetului și consiliului parohial, dar și a credincioșilor.
În ultimele cercetări sociologice s-a constatat că, în satul lipsit de biserică și de preot, sau preotul nu locuiește în parohie, există multe cazuri de alcoolism cu multe familii aflate în stare de destrămare. Preotul stabilit în parohie aduce dragoste și bucurie în rândul credincioșilor. Acolo unde există cooperare strânsă între preot, primar, învățător, medic, se creează speranță și încredere în puterea lui Dumnezeu.
Anul acesta dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoților, învățătorilor, și primarilor gospodari este pentru noi slujitorii Sfintelor Altare o adevărată provocare. În ultimi ani Biserica Ortodoxă Română prin slujitori ei susține revigorarea satului românesc. În sprijinul susținerii și revigorării satului românesc au fost lansate numeroase proiecte precum: Hristos împărtășit copiilor, Tabăra din Inima Satului, Vacanță altfel, au fost organizate numeroase tabere școlare, multe întrunirii ale tineretului de pretutindeni.
Biserica Ortodoxă Română susține satul românesc, organizând programe de întrajutorare, mobilizând credincioșii să ofere ajutor celor săraci, vârstnici și bolnavi[19]. Acolo unde există cooperare strânsă între preot, primar, învățător și medic se creează speranță și încredere în viitorul satului românesc.
La inițiativa și cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Dr. Lucian Mic, în cadrul Episcopiei Caransebeșului, au avut loc numeroase proiecte de promovare a valorilor satului românesc. Numai anul acesta au fost organizate numeroase întrunirii cu tineri, tabere școlare precum Tabăra din Inima Satului, o Vacanță astfel, venite în promovarea valorilor și tradițiilor satului românesc[20]. În urmă cu trei ani a fost înființată Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte. Activitatea tinerilor de aici, înscriși voluntar, a fost evidențiată de Prea Sfințitul Părinte Lucian, cu numeroase, medalii, diplome, prin care se caută revitalizarea și emanciparea satului românesc. Prin acțiunile sale, Biserica străbună acordă asistență pastorală, socială, medicală, economică, multor familii care au nevoie de ajutor.
Toate aceste proiecte sun dedicate satului românesc și ca scop emanciparea lui contemporană. Avem datoria sfântă de a nu uita niciodată virtuțile și împlinirile trecutului și să le cultivăm. În felul acesta Biserica străbună își arată recunoștința față de satul unde ne-am născut și ne-am format ca neam și ca națiune[21].
Să avem încredere în Dumnezeu și să privim cu realism la prezent și viitor. Prin credința în Dumnezeu și dragostea către aproapele să fim modele demne de urmat pentru credincioșii satelor noastre, conducându-i spre împărăția lui Dumnezeu.
Pr. paroh, Solomon Sârbu
[1] Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Satul românesc, păstrător al valorilor noastre spirituale, ne cheamă să-l ajutăm, în ziarul Lumina, Nr. 184 (4363), Anul XV, marți, 13 august 2019, p. 3.
[2] Ștefan Totorcea, Familia din satul românesc de altădată, în ziarul Lumina, Nr. 106 (4285), Anul XV, sâmbătă, 11 mai, 2019, p. 5.
[3] Pr. Ioan C.Teșu, Părinții, cei dintâi și mai de preț educatori, în ziarul Lumuna, Nr. 106 (4285), Anul XV, sâmbătă 11 mai, 2019, p. 7.
[4] Varlaam Ploieșteanul, Pentru români, satul natal reprezintă un Betleem personal, în ziarul Lumina, Nr. 167 (4346), 24 iulie 2019, p. 4.
[5] Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Dragostea față de satul românesc arătată prin fapte, în ziarul Lumina, Anul XV, Nr. 168 (4347), joi 25 iulie 2019, p. 6.
[6] Ștefan-Claudiu Raicu, Despre frumusețea neuitată a satului românesc, în revista Telegraful Român, Anul 167, Nr. 17-20, 1 și 15 mai 2019, p. 5.
[7] Ernest Barnea, Civilizația română sătească, Ed. Vremea, București, 2006, p. 164.
[8] Ștefan-Claudiu Raicu, op cit.
[9] Daniel, Patriarhul României, Satul românesc trebuie ajutat mai mult de către locuitorii orașelor, în ziarul Lumina, Nr. 108, (4287), Anul XV, marți 14 mai 2019, p. 5.
[10] Pavel Jumanca, Amintiri, Ed. David Press Print, Timișoara,, 2011, p. 237 – 239.
[11] Pr. Gheorghe Românu, Biserica și școala – organism comun în viața satului românesc din Transilvania și Banat, în Foaia Diecezană, An. XXV, Nr. 5 -6 (291 – 292), mai – iunie, 2019, p. 24.
[12] Pr. Prof. dr. Dumitru Stăniloaie, Opere complete, vol. IX.Reflecții despre spiritualitatea poporului român, București, Ed. Basilica, 2018, pp. 164- 165.
[13] Pr. Prof. Dr. Cristian Muntean, La români modelul relațiilor între oameni îl dă satul, în ziarul Lumina, Anul XV, Nr. 27 (9704), dumunică 7 iulie 2019, p. 2.
[14] Daniel Patriarul B. O. R., Știința mântuirii, vocația mistică și misionară a teologiei, Ed. Basilica, București, 2014, p. 318.
[15] Ibidem,
[16] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Ed. IBMBOR, București, 1996, pp. 139-140.
[17] Otilia Bălinișteanu, Satul tradițional așa cum a fost și nu va mai fi, în ziarul Lumina, Nr. 29 (2470), Anul X, 5 februarie, 2019, p. 5.
[18] Ibidem,
[19] Daniel, ziarul Lumina, Nr. 184, din 13 august 2019, op. cit.
[20] Diac. Pavel Canea, Măureni, gazda celei de-a VIII-a Tabăra din Inima Satului, în ziarul Lumina, Nr. 167 (4346), Anul XV, 24 iulie 2019, p. 4 A.
[21] Macarie, Episcopul Episcopiei Ortodoxe a Europei de Nord, Pastorală la Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Ed. Felicitas, Stockholm, 2019, p. 10.
UZPR CARAS SEVERIN 