ADEVĂR VS. MANIPULARE ON-LINE (I)

(dialog cu ing. silvic Constantin VLAICU, membru al U.Z.P. R.)

            Sunteți un adept convins al ideii de beneficiu adus omenirii de către explozia informațională produsă prin intermediul Internetului și ați considerat că volumul de informație, viteza și accesul facil la aceasta, va crea oportunități prin deschiderea unor noi orizonturi în dezvoltarea conștiinței umane și implicit a relațiilor în societate. Să intrăm direct în subiect!

            Inclus aceluiași proces, fenomenul rețelelor de socializare, ce inițial au avut ca scop conexiunea și relaționarea între persoane aflate în diferite arii geografice, astăzi el a devenit un mod extrem de eficient de colectare și răspândire a informațiilor.

            Un fenomen neașteptat însă, juxtapus difuzării, al cărui efect devine din ce în ce mai evident,

este cel al dezinformării prin intermediul acestora. Informații false, plasate din neștiință, sau cu bună știință de anumite persoane sau entități, direcționate spre atingerea unor țeluri obscure, sunt deseori preluate cu o destul de mare ușurință și răspândite, cu aceeași ușurință, de către ceilalți utilizatori.

            Din păcate, uneori chiar sectoare de mass-media preiau informații de la aceste surse, acordând interpretări eronate cu intenții manipulative ale opiniei publice, pășind astfel pe alăturea eticii profesionale. Ceea ce este îngrijorător este că fenomenul capătă o din ce în ce mai mare amploare și cuprinde varii aspecte ale vieții sociale – de la cele culturale până la cele politice și economice.

            Apelând la conștiința și competența pregătirii mele profesionale, voi încerca să tratez un subiect, ce prin falsa lui abordare și punere pe tapet în fața opiniei publice, urmând același traseu al dezinformării, aduce un grav prejudiciu de imagine unei categorii de slujbași ai statului, până nu demult foarte respectați pentru munca lor și anume a silvicultorilor. Străduindu-mă de a fi extrem de concis, voi încerca în cele ce urmează să fac o analiză în contradictoriu cu pseudo-fenomenul despăduririlor la nivel național, cu argumente ce au ca fundament studii și verificări ale unor organisme cu competență pentru acest domeniu.

            – Vorbiți-ne ceva despre Inventarul Forestier Național!

            Cel mai important instrument al acestor organisme, funcțional la nivel național, cu conexiuni la nivel mondial, este cel ce privește evaluarea resurselor forestiere, denumit Inventarul Forestier Național (IFN). Acesta colectează, gestionează și analizează informațiile privind resursele forestiere la nivel național. Rezultatele acestor studii se publică, iar pe baza lor se stabilesc liniile de dezvoltare ale sectorului forestier prin elaborarea politicilor forestiere. Serviciul funcționează în cadrul Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS) și are o activitate deosebit de complexă, de la culegerea datelor de teren (despre arbori, arborete, lemn mort, soluri forestiere etc.) și până la fotogrametrie digitală, analize de laborator și prelucrarea statistică a unui imens volum de date. IFN este principalul furnizor de date pentru raportarea indicatorilor de gestionare durabilă a pădurilor, conform angajamentelor asumate de țara noastră în cadrul Conferinței Ministeriale pentru Protecția Pădurilor în Europa (MCPFE). El furnizează, de asemenea, date indispensabile raportărilor pentru Convenția Cadru a Națiunilor Unite și pentru Convenția pentru Diversitatea Biologică (CBD).

            – Definiți totuși termenul de fond forestier național!

            Pentru o mai temeinică înțelegere a ideilor ce le voi expune, găsesc necesar a defini termenul de fond forestier național, cu toate aspectele ce derivă din interpretarea lui: potrivit Codului silvic (Legea nr. 46 din 19.03.2008), fondul forestier național este constituit din totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producție sau administrație silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinație forestieră și a celor neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990, sau incluse în acestea ulterior, în condițiile legii, indiferent de natura dreptului de proprietate asupra acestora.

            – Cât despre despăduririle abuzive, ne puteți spune ceva?

            O primă și gravă dezinformare, este cea a despăduririlor abuzive care chipurile au văduvit România de jumătate din suprafața împădurită, din 1989 încoace. Inițiată în special de către așa zișii activiști ecologiști și militanți pentru salvarea pădurilor, tema a fost preluată și promovată, evident pentru satisfacerea anumitor interese, atât în proteste ale forestierilor, cât și în retorica diferitelor asociații și federații cu scop lucrativ în domeniul forestier, însă nu de protejare, ci de exploatare a pădurilor. Toată această temă, dacă nu este falsă, este cu siguranță exagerată. Deși au avut loc despăduriri ilegale, acestea nu au dus la dispariția a jumătate din suprafața împădurită a României. În 1989 figurau în proprietatea statului, în jur de 6 milioane de hectare de pădure. Din acestea, aproximativ 3 milioane de hectare au fost retrocedate foștilor proprietari. În condițiile unui vid legislativ în domeniul protejării acestor păduri retrocedate, de altfel în mod corect, foștilor proprietari, o bună parte dintre aceste păduri au dispărut sub lamele drujbelor, pentru mulți dintre acești proprietari pădurea devenind un mijloc facil de înavuțire. Despădurirea și brăcuirea pădurilor a fost dominată de interpretarea greșită a termenului de proprietate forestieră și, implicit, a conceputului de reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestora. O înțelegere greșită a termenului de proprietate a determinat anume segmente ale populației rurale să procedeze chiar la defrișări masive, fără să se înțeleagă adevărul potrivit căruia proprietatea forestieră, spre deosebire de alte forme de proprietate, este însoțită de anumite obligații sociale pe termen lung. (VA URMA)

 

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

 

Reclame