DACIA ȘI-AI EI URMAȘI

MOTTO

Dionisie Periegetul (138 d.H.): „În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în Scandia , ( DACIA) , ţara imensă a dacilor.”

Un domn „modern și european” a scris un articol numindu-i pe cei mai avizați cercetători ai istoriei vechi , de peste veacuri și contemporani „adepți ai unui surogat ideologic neo-național-comunist”  care „delirează” urmând „plăsmuirile unui Densușianu” cinstesc „erudița mompsiană a unui Pârvan”, ba mai mult , se referă  dese ori și la opusul lui Eliade De la Zalmoxis la Genghis-Han . Ceea ce-l deranjează pe acest „domn”  e contextul, nivelul și consecințele dacismului , numit de dânsul ca fiind „de carnaval… arhaic și ostil Uniunii Europene !”  Cu totul fals !

Mă voi strădui, în cele ce urmează, să aduc dovezi și mărturii despre istoria locală și europeană a dacilor . Și pentru început voi apela la arhivele spaniole : Legendele hispanice spun că  regii spanioli se trag din principi daci! O descoperire a unui român, trecută cu vederea de manualele noastre de istorie…din care probabil a învățat și domnul în cauză, dar nu a aflat despre această descoperire din manualele noastre de istorie (vechi și noi)…Acest român a fost  Alexandru Busuioceanu, cel care a găsit însemnele dacilor pe stema regilor catolici și vorbește în scrierile sale despre împărații daci care au distrus Imperiul roman. Alexandru Busuioceanu a fost poet, eseist, cronicar, traducător, diplomat și istoric. S-a născut în 1896 și a murit în 1961 în exil la Madrid. Busuioceanu s-a înrolat voluntar în Primul Război Mondial, deoarece își dorea cu ardoare să participe la luptă pentru Marea Unire. După un doctorat susținut la Viena sub îndrumarea lui J. Strzygowski, s-a ocupat de expertiza colecției de artă a familiei regale, stabilind paternitatea celor nouă tablouri ale lui El Greco, aflate pe atunci în numita colecție, și a organizat secția română în Expoziția internațională de la Paris, din 1937. Considerat unul dintre cei mai mari critici de artă din lume, a fost trimis în 1942 ca atașat cultural la Madrid. Venirea comuniștilor la putere avea să-l facă să nu-și mai poată revedea familia rămasă în țară. Va înființa o catedră de Limbă și Literatură Română la Universitatea din capitala Spaniei , pe care o va păstra până la moarte. Iată , deci , că au fost – și-i vom cita și pe cei care mai sunt – cercetători care nu acced la ”dacism de carnaval” cum se exprimă mai tânărul noncercetător , ci oameni serioși , cu studii și cercetări amănunțite în domeniu .Să revenim . Pornit pe urmele spaniolului împărat roman  Traian, Busuioceanu nu avea să descopere aproape nimic menționat despre el în arhivele patriei natale a împăratului, ci “avatarul curios al unei tradiții legendare despre Dacia, care se apropie încetul cu încetul de istorie, până la risipirea ei prin contactul direct al spaniolilor cu dacii în vremea lui Traian; apoi a unei amintiri istorice care, începând de la Orosius, își pierde din ce în ce consistența, transformându-se în fabulos, pentru a se întoarce iarăși în legenda și a lua forma unui mit”.Temuții daci sau geți, cei care se știau nemuritori, au fost  cunoscuți de scriitorii spanioli antici abia în secolul I înainte de Hristos, pe când deveniseră un stat puternic și întins, care punea mari probleme Imperiului Roman. Apoi însă  istoria, legenda, mitul și mai ales mitul lui Zamolxis aveau să curgă pe căi nebănuite. Astfel că , după cucerirea Daciei de către legiunile lui Traian și moartea lui Decebal, însuși Traian se lăuda astfel: “I-am nimicit pe geți, cea mai războinică dintre nații, nu numai prin puterea trupului lor, dar și prin vitejia pe care le-o insuflă Zamolxis cel venerat de ei. Încredințați că nu mor niciodată, că își strămută doar locașul, ei înfruntă moartea mai bucuroși decât ar porni într-o călătorie”.Acel Zamolxis, despre care Platon amintește că spunea oamenilor că nu există vindecare a corpului fără vindecarea sufletului, pentru că doar întregul poate fi vindecat. Iar Maximian Galerius, spre exemplu, crescut în cultul lui Zamolxis asemeni mamei lui, ajuns cezar și apoi împărat, a fost pe punctul de a schimba numele imperiului roman, în cel de imperiu dacic . Mai târziu , în  secolul al XV-lea,  Episcopul Alonso de Cartajena menționa, în vremea lui Enrique al IV-lea, că există explicația că regii Spaniei coboară din principii geți, din Dacia, luându-și numele de la locul unde trăiesc doar pentru că e mai ilustru decât al strămoșilor. Și chiar când a fost compusă stema regilor catolici, în secolul al XV-lea, pe lângă acvilă, leul Leonului și Turnul Castiliei, au fost înscrise însemnele personale ale regilor, care să simbolizeze noblețea și dreptul lor la suveranitate. Acestea sunt jugul și săgețile, simbolurile dacilor. Iar alături, simbolul major, nodul gordian retezat ; jugul simboliza bogăția dacilor, cu mulțimea de vite de pe malurile Dunării iar nodul- mitul lui Alexandru (Imperiul) retezat de jugul triumfului getic .  Autorul nostru vorbește despre cum l-au adoptat vechii spanioli pe cel mai mare „zeu” al dacilor:                                                                                    

„Zamolxis, zeul carpatic al nemuririi, coboară în cronicile spaniole până la rangul de filozof, sau se disimulează sub nume deformate în care nu mai poate fi recunoscut; dar mitul rămâne nedespărțit de legenda dacică, așa cum i-a impresionat ea pe antici și a trecut pe sub pana scriitorilor hispanici”, conchide Alexandru Busuioceanu la finalul excepționalului său studiu (MITUL DACIC ÎN ISTORIA ȘI LEGENDELE SPANIOLE).

Se știe că Vaticanul deține documente care confirmă că a existat imperiul Dacia Mare. Potrivit informațiilor transmise în scris de autori antici, printre care se numără Lactantius și Eusebius, a existat pe continentul european IMPERIUL DACIA MARE , ce se întindea din Asia Mică până în Peninsula Iberică. Și o veche  CRONICĂ RUSEASCĂ spune că  „ROMA ITALICĂ ESTE UN TOPONIM DE OBÂRȘIE DACICĂ : A EXISTAT IMPERIUL DACIA MARE”. Aceleași idei le găsim și în studiul „Roma Veche”, al cărei autor este distinsul cleric și cercetător istoric, Dumitru Bălașa . Redăm câteva fragmente din această lucrare, atestată științific de numeroși cercetători, care are la bază letopisețul rusesc Voskrenskaia Letopis: ”În anul 305, Galer I a desființat Imperiul Roman și a înființat Imperiul Dacia Mare, ce ținea din Asia Mică până în Iberia. Este o realitate necunoscută istoricilor, deși ea apare documentar (vezi și Lactantius și Eusebius). Potrivit informațiilor transmise posterității de către istoricul latin Lactantius (240 – 320 e.n.), contemporan cu Galerius, împărații daci din Roma Italică se purtau fără menajamente față de populația romană. De pildă, împăratul Galerius Maximianus a tratat cetățenii romani cu o cruzime exemplară, așa cum cuceritorii îi tratează pe cuceriți, totul în numele aceluiași tratament pe care victoriosul Traian l-a aplicat cu două secole înainte poporului lui dac”.  Multe secole Vaticanul a modificat istoria reală , existentă în arhivele sale , a DACIEI – deci și istoria popoarelor europene – în funcție de interesele sale .Mii de statui reprezentând daci sunt răspândite în țările europene, începând cu Spania până în Rusia. (Sursa: Enciclopedia Wikipedia).                                                                                                                                                                         

         Convingerea specialiștilor în istorie care au avut curajul să spargă șabloanele impuse a fost aceea că dacii, geții, aparținând marelui neam al tracilor , erau urmașii aryenilor, acei proto-europeni, din care s-au desprins toate popoarele indo-europene. Așa se explică logic cum mai mult de jumătate din lexicul de bază al limbii române provine direct din vechea limbă a pelasgilor, a acelor proto-europeni . Latinii nu au fost decât un neam din arborele tracic. Cercetările se bazează pe scrieri și documente ale  strămoșilorEuropei . Asta spun  poeții și istoricii romani : Vergilius de pildă, în epopeea „Eneida” imortalizează faptele eroului principal Eneea, trac de origine, supraviețuitor al războiului troian. Conform legendei, acesta a migrat în Peninsula Italică, fiind considerat întemeietorul poporului roman. Marele neam al tracilor era compus dintr-un număr mare de triburi. Mircea Eliade crede că acestea erau cca. 200 („Dicționar al religiilor„). Triburile majore erau cele ale Dacilor, Geților, Ramanilor (întemeietorii Troiei), Bessilor , Latinilor etc. Herodot însuși,în  Fontes , la 425 i.e.n. scria: „Neamul tracilor este cel mai numeros din lume. Tracii au multe nume după regiuni, dar obiceiurile sunt cam aceleași la toți”.

          Cu 235 de ani în urmă , la 1786, Sir William Jones , citat ca  „psihologist Anglo-Welsh” , fost funcționar britanic în India , a studiat relația dintre limbile euro-aryene și cele indiene , afirmând proveniența sanskritei, elinei și latinei dintr-o „limbă matcă”. De atunci numeroși cercetători s-au străduit să reconstruiască această limbă „matcă”, generând două teorii care susțin dubla origine: limba indo-europeană pe de o parte și limba aryană ,  localizată în Europa preistorică , pe de altă parte . Mai mult , în secolul trecut, Marja Gimbutas, profesoară la Universitatea din Los Angeles, spunea că „România este vatra a ceea ce numim „vechea Europă”, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.e.n., axată pe o societate matriarhală, teocratică, pașnică, iubitoare și creatoare de artă, care a precedat societățile indo-europene patriarhale, de luptători, din epocile bronzului și fierului. A devenit de asemenea evident că această străveche civilizație europeană precede cu câteva milenii pe cea Sumeriană, făcând imposibilă ipoteza conform căreia civilizația războinică și violentă a sumerienilor ar fi fost cea mai timpurie de pe glob”. Profesorii Leon E. Stover și Bruce Kraig , în cartea „The Indo-european heritage„, se adaugă celor care susțin aceași teorie și susțin că prin anul 2000 i.e.n., triburi de origine europeană, autonumindu-se Arieni (în sanscrită Arya=nobil), invadează partea nord-vestică a Indiei. Originea acestor triburi europene încă se  discută: unii îi consideră de origine greacă, germană sau celtă, dar alții, cei mai mulți ,  cred că erau de origine „latină” – datorită înrudirii multor cuvinte sanskrite cu cele latine . Cercetări fără reproș au stabilit, după îndelungate căutări, că singurul spațiu care răspunde condițiilor din vechea literatură vedică este cel Carpatic . Mai mult , în lucrarea lui V.Gordon Childe („The History of Civilization – The ARYANS„) autorul expune o hartă a distribuției Aryenilor în timpul primei lor apariții din care reiese clar amplasarea acestora în spatiul Carpato-Dunărean , între Carpați și Nistru precum și între Carpați și Peninsula Balcanică. Acești invadatori arieni erau organizați tribal având în fruntea fiecarui trib un Rege = Rajah a cărui funcție era ereditară.

Având acum acces la toate cele de mai sus , poți  să te întrebi de ce institute de specialitate românești au rămas pasive la descoperirea și descifrarea unor documente istorice scrise în limba daco – romană , altfel spus latina dunareană cu un alfabet geto-dacic existent de milenii, mult înaintea celui latin ? O fi oare  frica de adevăr , de prea  nou  în cercetare ? Sau  este teama de scoaterea din circuit a altor cărţi de specialitate, anterioare , care nu au beneficiat la apariția lor de aceste descoperiri? Faptul că noi , românii putem fi strămoșii atâtor popoare latine și nicidecum ruda marginală , ar trebui să ne facă mândri și nu să căutăm contra argumente .

Iată ce spune dl. profesor Mihai Vinereanu (City University, New York), în articolul „CU SERIOZITATE DESPRE ORIGINEA LIMBII ROMÂNE” preluat de noi de  pe internet (Institutul-de-civilizație-dacică-din-R.-Moldova= http://www.iatp.md/dava/Vinereanu/vinereanu.html )

„O analiza atentă a limbii „Române” indică încă de la început o serie de neclarități…. Lingvistica comparativ-istorică s-a făcut la noi în mod destul de superficial. Etimologiile s-au stabilit pe baza unor asemănări fără să se țină cont deloc sau aproape deloc de principiile de evoluție fonologică specifice limbii române. Astfel s-a ajuns ca o mulțime de cuvinte care au fost împrumutate de limbile învecinate din română să fie considerate împrumuturi ale  românei din aceste limbi. Cercetarea atentă a mai multor limbi Indo-Europene antice și moderne precum Sanskrita, Hitita, Lituaniana, Letona și mai ales Albaneza , dezvăluie cercetatorului multe surprize.”

Se știe că limbile indo-europene se împart în două grupuri numite convențional de  către specialiști kentum și satem. Una dintre deosebirile caracteristice constă în faptul ca palatalelor din limbile de tip kentum le corespund, în limbile satem spirante ; aceasta înseamnă că numeroase elemente lexicale care conțin consoanele k și g(h) în limbile din primul grup cuprind consoanele s și z în limbile din al doilea grup. Exemplu s-a dat cuvântul sută ( 100 ) : kentum în latină (se scria centum) și satem în persana veche. Din grupul kentum făceau parte limbi ca latina, greaca, celta, vechea germană, etc., iar din grupul satem : sanskrita, scita, persana, idiomurile balto-slave si altele. Limba traco-dacică face parte din grupul satem, fiind înrudită cu sanskrita, cu cele balto-slavice, dar mai ales cu ilira vorbită în partea de apus a Peninsulei Balcanice și în părțile Calabriei și Apuliei din Italia sud-estică. Foarte multe cuvinte românești se aseamană mai mult cu sanskrita decât cu latina, sau altele catalogate de DEX ca împrumutate din slavonă , bulgară, sau cu etimologie necunoscută, le găsim în sanskrită.            

     Miceal Ledwith (Consilier al Papei Ioan Paul al II-lea) scrie: „Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers! Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care  aţi oferit un  vehicul minunat lumii occidentale”. 

    Dar să ne referim, așa cum cere o cercetare românească , serioasă și la dovezi materiale . Până în urmă cu 60 de ani , inventatorii scrisului erau considerați a fi fost atlanții sau după alte opinii sumerienii. S-a întâmplat însă , ca în 1961 , arheologul Nicolae Vlassa , lucrând la un sit de lângă satul Tărtăria , unde se descopăeriseră multe artefacte ceramice , să găsească  trei tăblițe de lut care au atras atenția cercetătorilor de peste tot din lume .

Două dintre tăblițe sunt acoperite cu însemne runice și sunt mai vechi cu cel puțin un mileniu decât tăblițele găsite în Djemer-Nasr, Kia și Uruk, în Sumer. Descoperirea tăblițelor de la Tărtăria, a provocat un cutremur în  ordinea cronologică acceptată până atunci  a istoriei scrisului și i-a determinat pe majoritatea cercetătorilor  să susțină că leagănul civilizației umane se găsește în spațiul României actuale.Cei mai mulți arheologi și istorici spun acum  că tăblițele de la Tărtăria au fost produse în jurul anului 5.000 î.e.n., ceea ce dă cu o mie de ani înapoi data la care se credea că a fost inventat scrisul și îi schimbă scrisului locul de naștere, din Mesopotamia , în bazinul Dunării. Pe plăcuțele de lut este scrijelit cel mai vechi text din lume descoperit până acum iar simbolurile seamănă cu cele folosite de sumerieni în primele lor texte de mai târziu cu cca 1000 de ani . Comunitatea științifică nu a ajuns încă la un consens , dar opinia generală este că această scriere nu putea apărea pur și simplu de nicăieri, ci s-a dezvoltat în interiorul unei culturi vaste și prospere în acest spațiu carpatino – dunărean . Mai multe observații arheologice indică similitudini între credințele religioase de la Tărtăria și cele din Djemdet-Nasra. Textul de pe tableta rotundă pare să descrie pe scurt ritualul de sacrificare a unui preot.  Cu aceste enigme încă nedezlegate, cercetătorii se întreabă cum a fost posibil ca locuitorii din Tărtăria să fi scris în sumeriană într-o vreme când Sumerul nici nu exista. Cercetătorul rus Boris Perlov crede că sumerienii și babilonienii au fost doar „elevi foarte buni” care au preluat scrierea pictografică din culturile vestice, pe care au transformat-o mai apoi în scriere cuneiformă. Potrivit lui Perlov, adevărații inventatori ai scrisului au fost popoarele balcanice, nu sumerienii. (sursa  20 august 2019 ,  Incredibilia.ro)

Aproape nimic nu se știa despre locuitorii Daciei de după retragerea romanilor . Dar iată că o carte veche de peste 1000 de ani , păstrată la Budapesta (Codexul Rohonczi), a putut fi descifrată și tradusă de Viorica Enachiuc , arheolog , care a lucrat 20 de ani începând cu 1982 îa aceată descifrare în Arhivele Academiei Ungare . Așa a descoperit că op-ul a fost redactat în secolele XI și XII în latina vulgară ( dacoromană) cu caractere grafice moștenite de la daci . Semnele au aparținut alfabetului dacic , cam 150 , dominante fiind vechile semne utilizate de indoeuropeni încă din epoca bronzului . Așa s-a aflat că dacii scriau de la dreapta la stânga și citirea se făcea de jos în sus .  Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 șiruri. În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice și religioase. E scris cu cerneală violetă , cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece , rugăciuni și include 86 de miniaturi. Consemnează înființarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad , între anii 1064 si 1101. „Sunt informații despre organizarea administrativă și militară a țării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru și mare, de la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina – cetatea din insula Păcuiul lui Soare„(Dobrogea), certifică traducerea Vioricăi Enachiuc.(Din 1983 Viorica Enachiuc este membră UNESCO . A absolvit Universitatea Al.Ioan Cuza din Iași în 1963).                                                                                    Mulți oameni obișnuiți  nu știu , dar cercetătorilor nu le-ar fi iertat să nu știe , că în primăvara anului 462 Aethicus Donares însoțit de  Cavalerii Zalmoxieni au plecat cu toate corăbiile tot spre vest La întoarcere , în anul 466 , marele explorator, filozof, medic, general şi om de ştiinţă şi cultură Aethicus Donares (Ister) a întocmit o lucrare deosebită în limba pelasgo-dacă= valahă, pe care a numit-o COSMOGRAFIE, alcătuită din mai multe volume (probabil 10 volume) pe baza informaţiilor menţionate atât în notiţele făcute în timpul călătoriei în jurul Pământului cât şi a informaţiilor din jurnalul său de bord numit de către autor „Catalogul lămuritor al ocolului lumii”. Iar în privinţa acestei enciclopedii se fac menţiuni deosebite: lucrarea a fost scrisă în limba strămoşilor noştri în alfabetul dacic, care se număra printre cele cinci alfabete sacre ale acelui timp ( din care mai făceau parte cel ebraic, grec, latin şi vechi-germanic), conform menţiunii vestitului benedictin de la Fulda, Harabanus Maurus. Alfabetul dacic era alcătuit din 23 de litere din care făceau parte şi cele şapte litere care reprezintă sistemul vocalic al limbii pelasgo-dace / valahe  A, E, I, O, Â , Î și Ă . ( sursa http://www.agero-stuttgard.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/ Aethicus Donares de Ion Pachia Tatomirescu.htm)            Și dacă tot vorbim de scriere și scrieri , să ne amintim că după Strabon (“Geografia” 1.III.1), vechile  Legi Belagine erau „un codice de legi vechi de 6.000 de ani, după mărturisirea lor”.Regatul matriarhal al Pelasgilor, condus de către zeița HESTIA, avea la bază acest cel mai vechi Cod de Legi scrise din întreaga lume antică , Legi Belagine sau legile lui Zamolxe, care “stau la baza civilizaţiei umane “(Fontes II p.19), legi ale străbunilor noștri încă de pe vremea Pelasgilor, sunt legi autentice, pline de sacralitatea, după care trăiau ei”. Iată câteva legi-sfaturi dintre cele multe , ce stau și astăzi la baza conviețuirii pașnice umane. Textul din care voi cita face parte din cartea lui Remer Ra  LEGILE LUI ZAMOLXE : „Trufia răceşte iubirea inimii şi o face în duşmănie şi nu există dobitoc mai josnic decât omul care nu mai are iubire în inima sa. Căci iubirea este cea dintâi putere şi chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gândul tău să se împresoare cu trufia, căci mai jos de dobitoace vei ajunge…Nu îţi lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, căci ele aşa cum vin, aşa pleacă. După orice zi vine şi noaptea şi după iarnă vine primăvara, căci aşa este rânduit şi asa este firea lucrurilor…Ia bine seama la taina seminţei. Asemeni ei este gândul tău, şi cum sămânţa nu se poate fără coajă aşa este şi gândul cel rodnic al omului. Coaja gândului rodnic este voinţa, iar fără voinţa, gândul se usucă şi nu foloseşte la nimic. Dar puterea este în răbdarea seminţei, iar voinţa şi răbdarea fac mlădiţa firavă să răzbată pământul tare…Iată dar calea de început: cumpătarea în toate cele ce faci, ascultarea de bătrâni şi de cei înţelepţi, hărnicia, mulţumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevăr şi de vorbele deşarte, ferirea de ceartă şi de mânie, bună purtare între semeni…Dincolo de acestea se află iubirea, voinţa, curajul, răbdarea, modestia şi ele ridică omul cu adevărat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Veşnic şi, prin ele, calea ta urmează calea zeilor, dar îngroparea lor te aruncă mai jos de dobitoace. Doar prin ele primeşti adevărata cunoaştere şi înţelepciune, adevărata putere, adevărata bucurie, adevărata bogaţie, rodnică şi trainică lucrare”.           Ne apropiem de finalul acestui studiu-articol-răspuns incitat de multele, prea multele ironii la adresa celor care cercetează și dovedesc protocronismul unor istorii dacice ce (din ce în ce mai mult) dărâmă false și depășite teorii făcute despre români , daci , romani și alții ce mai târziu au ajuns pe aici cerând sau furând de-ale gurii … și nu numai . O nouă optică asupra centrului Transilvaniei a început să apară pe la 1800, odată cu descoperirile făcute întâmplător de ţăranii care îşi munceau pă­mân­turile. Ei aduceau autorităţilor bucăţi ciudate  de me­tal vechi, sau cioburi, ba chiar vase întregi, pe  care le descopereau atunci când întorceau brazda cu  plugul. Astfel de semnalări erau destul de frecvente pe  toată partea estică a Transilvaniei şi aproape că nu  există sat în care să nu se ştie câte un loc  „special”. D. Scheint a fost printre primii  cercetători care a luat aminte la aceste descoperiri  întâmplătoare şi a început studierea sistematică a  regiunii. A căutat în special cetăţile şi aşezările  fortificate, acestea fiind încă de pe atunci obiect de  dispută, mai ales pe problema datării lor. S-au descoperit peste 200  de așezări, 34 de cetăți și peste 30 de tezaure dacice în așa zisul ținut secuiesc , în judeţele Harghita şi Covasna. Din păcate, o parte dintre  comorile găsite au luat drumul Buda­pestei, fie înainte  de 1900 , fie după. În 1944, mai multe piese importante au  fost în­cărcate într-un tren care. a fost bombar­dat  imediat după in­trarea în Ungaria . Aşa s-a spus  official  .  Poate … da , sau nu?!            În anul 1985, Viorica Crişan, acum directoare a secţiei de  ar­heologie a Muzeului din Cluj-Napoca, a ajuns la muzeul din  Miercurea Ciuc şi a început să pună cap la cap toate  studiile de până atunci, făcute despre dacii din estul  Transilvaniei. Conducerea  muzeului a  lăsat-o liberă, să meargă  pe teren şi să cerceteze . Aşa au înce­put cei cinci ani  în care a bătut la pas Harghita şi Covasna şi a studiat  fiecare loc cu vestigii . Viorica Crişan s-a întors la Cluj, însă după un an şi-a reluat cercetările  . Ştia că este una dintre cele  mai importante zone cu vestigii dacice din Ro­mânia. După  aproape trei decenii de muncă seriosă în teren , a publicat un studiu dintre cele mai complete  despre moştenirea dacică din estul Transilvaniei.   „Când am început să pun cap la cap diferitele stu­dii arheologice, un prim şoc a fost numărul mare al descoperirilor. Strict pe estul Transilvaniei sunt 34 de cetăţi dacice! În toată Transilvania, cu siguranţă, sunt mai multe, însă nu au fost studiate siturile”,spune doamna Viorica Crişan. „La Jigodin, de exemplu, sunt trei cetăţi: două pe malul Oltului şi o a treia, practic un platou fortificat. Un vârf de munte aplatizat, pe care sunt câteva construcţii prin­cipale şi anexele. Acolo erau meşteşugari, armu­rieri, un loc pentru femei unde ţeseau etc. Era mai degrabă amenajat pentru personalul din jurul unui lider. La Jigodin s-a găsit o cantitate mare de zgură de fier. Deci, în interiorul cetăţii, erau ateliere care produceau sau reparau unelte şi arme. Există însă şi construcţii impresionante prin structură, masive: la Covasna, Biborţeni, Valea Seacă, Ghindari, Zetea, sau incredibilul sistem de valuri şi şanţuri de la Porumbenii Mari. Toate cetăţile au şi aşezări civile în apropiere. Practic, oriunde ai merge, pe depresiunea Ciucului sau în zona Târgului Secuiesc, în orice localitate există unul, două sau trei puncte ale vechilor aşezări dacice . În toate aceste cetăţi s-au descoperit, în mod sur­prinzător, aceleaşi vase, aceleaşi piese de podoabă, oglinjoare, ca și cele de peste munte, din Moldova . Este o zonă cu o mare concentraţie de  descoperiri de tezaure monetare , în special datorită faptului că era o zonă de tranzit şi comerţ . Dacii se pare că nu obişnuiau să treacă munţii , aşa cum facem noi astăzi , prin Valea Prahovei . Treceau în special prin pasul Oituz , mergând de-a lungul Siretului , până la mare, unde puteau să facă negoţ , atât cu grecii  cât şi cu ro­manii. Se mergea fie prin pasul Buzăului , unde s-au descoperit fortificaţii , şi la intrare , şi la ieşire , fie pe la Focşani , prin trecătoarea din Ţara Vrancei, care ieşea tot în depresiunea Târgul Secuiesc .   Traiul dacilor seamăna foarte mult cu cel al ţăranilor de azi , din sa­tele mai izolate . Din păcate, comparaţia permanentă a istoricilor cu Imperiul Roman îi dezavantajează în anumite domenii pe daci , dar nu în toate”. În sprijinul afirmaţiilor doamnei Crişan sunt şi cele 23 de tezaure monetare şi 6 tezaure de podoabe şi vase de argint descoperite în inima Transil­vaniei. Monedele romane, unele bătute chiar în Dacia, arată că exista un comerţ intens şi că dacii se adaptau vremurilor. Apoi, tezaurul de la Ceheţel, cu brăţări splen­dide, cel de la Pădureni sau cel de la Peteni, fibu­lele din argint descoperite la Cristuru  Secuiesc sau cele 15 cupe şi boluri din argint descoperite la Sâncrăieni ne arată o altă faţă a dacilor „barbari”, ce trăiau misterios, învăluiţi în legenda Munţilor Orăştiei. Din păcate, o parte dintre comorile găsite, așa cum s-a spus ,  au luat drumul Buda­pestei .           Chiar lângă oraşul Covasna în vârful unui munte este o cetate veche, unde legenda spune că s-ar afla comoara din Cetatea Zânelor. Un loc fantastic , ce ascunde un mare secret.  În 1996, Viorica Crişan a fost chemată de ur­genţă la Cetatea Zânelor. Muntele îşi dezvăluia o parte din comoara ascunsă după ce o strașnică  furtună pusese la pământ  pădurea. Copacii erau scoşi din rădăcini, întregul versant, scormonit de o forţă uriașă, era plin de gropi. Printre rădăcini  apăruseră cioburi, amfore, fibule şi tot ce mai pu­tuse rămâne dintr-o veche cetate dacică . Până şi şarpele colosal se vedea cu ochiul liber: un zid alb de piatră, ce se încolăcea în jurul muntelui, protec­tor. Legenda a rămas şi  astăzi, însă ei i se adaugă o descoperire importantă – un munte întreg terasat, locuit cândva de daci. „Ce am descoperit acolo e uimitor„, spune doamna Viorica Crişan. „Un munte fortificat, în spatele cetăţii cu o pantă foarte abruptă, imposibil de escaladat, în faţa ei fiind terasele. Fiecare terasă are câte un zid. Este săpat până în stâncă tot muntele şi apoi este rezidit. Zidurile sunt din piatră lipită cu lut şi cele de jos au o grosime de peste patru metri! Munţii care în­conjoară cetatea sunt mai înalţi şi e un loc greu ac­cesibil. Chiar şi pentru săpăturile arheologice a fost destul de greu de ajuns acolo”. (Sursa: danlupu.netVia:http://ex-press.ro/200-de-asezari-34-de-cetati-si-peste-30-de-tezaure-dacice-in-tinutul-secuiesc/)             Închei aici lungul meu excurs cu speranța că mulți , sau măcar unii  dintre dușmanii , necunoscătorii , neînțelegătorii, necredincioșii în reala istorie a dacilor și DACIEI , vor găsi ceva care să-i pună pe gânduri . Să nu mai considere cercetările actuale , care este drept dau peste cap multe aserțiuni vechi făcute după ureche și „sfat” primit de la politicieni , ca un „delir”. Poate că tocmai acest delir să fie medicamentul care să însănătoșească cercetarea istorică românească . S-a tot spus și scris , de către cei care nu au dorit să sape adânc în istorie și pământul țării , că ne lipsesc argumentele  arheologice și scrierile din și despre daci și rumânii de mai târziu . Se dovedește că nu-i așa . Doar puturoșii sau răuvoitorii mai pot susține asta . Delirul , adevăratul delir începe să-i caracterizeze pe necredincioșii istoriei țării . Dă-le Doamne mintea de pe urmă . Prof.dr.MIHAI MIRON _______________________________________________________________________ POST SCRIPTUM aducător de alte vechi și noi dovezi despre  și pentru daci . Louis de la Valle Pousin: „Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii.” Gordon W. Childe: „Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării de Jos.” Universitatea din Cambridge: În mileniul V î.H. spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa;  Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi aşa-zisul spaţiu slav;  VEDELE (RIG VEDA) cele mai vechi monumente literare ale umanităţii au fost create în centrul Europei. Fostul Prim-Ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru a scris că: „Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei”. Universitatea din Cambridge (1922, The Cambridge History of India): „Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Haar-Deal”.(Ardeal) Huszti Andras: „Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor”. Daniel Ruzo (1968): „Am cercetat munţi din cinci continente, dar în Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute astăzi”. John Mandis: „Cele mai vechi descoperiri ale unor semne de scriere au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria”. Harald Haarman (specialist în istoria culturii): „Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria (cu mult înainte de scrierea sumeriană;), iar civilizaţia danubiană este prima mare civilizaţie din istorie.” Marco Merlini, arheolog italian (n. 1953), spunea referitor la plăcuţele de la Tărtăria: „Oasele ca şi plăcuţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu 2.000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregii Europe.” Olof Ekstrom: „Limba rumună este o limbă-cheie care a influenţat în mare parte limbile Europei”. D’Hauterive (Memoriu asupra vechii şi actualei stări a Moldovei, 1902): „Limba latinească în adevăr se trage din acest grai (primodial), iar celelalte limbi, mai ales rumuna sunt acest grai.LATINEASCA este departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc astăzi (aşa zisele limbi latine), aş zice că ea latina, este cea mai nouă dintre toate”. Cronicile spaniolilor 25 (pag.179): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii spaniolilor”. Carol Lundius (Cronica ducilor de Normandia): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii popoarelor nordice”.  Leibnitz (Collectanea Etymologica): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, ai olandezilor (daci) şi ai anglilor”.  Cavasius (De la Administratione Regni Transilvaniae): „În Italia, Spania şi Galia, poporul se slujea de un idiom de formaţie mai veche sub numele de lingua rumunească, ca pe timpul lui Cicero”. Emmanuel de Martone (profesor la Sorbona , în interviul dat lui Virgil Oghină): „Nu pot să înţeleg la rumuni mania lor de a se lăuda că sunt urmaşi ai coloniştilor romani ştiind foarte bine că în Dacia nu au venit romani, nici măcar italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi din toate provinciile estice ale imperiului, chiar şi administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi obârşie. Voi rumunii sunteţi daci şi pe aceştia ar trebui să-i cunoască rumunii mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă”. NU DEGEABA IOAN AUREL POP , PREȘEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE , SPUNE                        CĂ DOVEZILE DESPRE POPORUL ROMÂN SUNT ERADICATE SISTEMATIC ! De către cine? De către neprieteni și falși istorici , de fapt , de către adevărații deliranți antiromâni.