– Pavel PANDURU: Inginer Iacob Burac

Originar din localitatea Prigor, județul Caraș-Severin, inginerul Iacob Burac s-a născut la 28 martie 1948, într-o familie de țărani modestă și muncitoare, cu iubire de neam, muncă și credință. După tată a avut ca bunici pe Șofron și Suzana Miclău- care au avut patru copii: Sofia, Maria, Luca și Ana.
Luca Miclău s-a însurat cu Livia Burac- fiica lui Vasile Burac- frate cu preotul Iosif Coriolan Burac- mare luptător pentru limbă și neam. Ei au dat comunității și neamului trei copii: Iacob, Ana și Șofron. Iacob a rămas cu numele de Burac. El are o copilărie liniștită alături de cei doi frați. Participă la activitățile agricole ale părinților, învățând să aprecieze munca ca valoare supremă a omului și pe cei care muncesc. Aceste binefaceri sunt strecurate pe nesimțite în mințile copiilor prin pildele de cinste și de bună purtare date de o mamă fără înaltă știință de carte, dar plină de înțelepciune și credincioasă, și un tată la fel de înțelept, harnic și iubitor de muncă și de oameni.
Iacob Burac, după pilda părinților, a învățat de mic să aprecieze pe cei din jur- împărțind bucățica de turtă (pâine) cu frații, cu cei din casă și cu ceilalți copii din sat. Peste ani avea să arate o grijă deosebită față de frați și verișori ca Elena Murgu și Doru Toconiță.
Tânărul Iacob Burac, sârguincios și iubitor de carte a urmat școala primară și gimnazială la Prigor, satul natal, în perioada 1955-1962. Apoi a promovat examenul de admitere la Liceul Teoretic din Bozovici, pe care îl termină in anul 1966. Bacalaureatul, atunci se spunea Maturitate, îl dă la Anina, împreună cu elevii din oraș și îl promovează pe locul II- după Tibi Lopatiță- azi general. La școală a învățat la toate obiectele, dar la matematică excela. În liceu era foarte apreciat de profesorul de matematică- Andrei Dănilă- care era și director, sub îndrumarea căruia a ajuns rezolvitor de probleme la Gazeta de Matematică.
În vara anului 1966 se pregătește pentru admitere la Institutul Politehnic de la Timișoara, Facultatea Electrotehnică. A luat examenul de admitere cu nota 8 și a ajuns student la Politehnică. Trebuie menționat că, în timp ce se pregătea pentru admitere, ajuta și părinții la muncile agricole și păzea vitele la Dâlmă.
După ce ne-am cunoscut în clasa a V-a am început să-l apreciez și să-l prețuiesc tot mai mult. Mă atrăgea la el bunătatea-i primară, simplitatea în exprimare, sinceritatea și conduita, calități ce veneau din adâncul firii sale. Avea o măsură înaltă a bunătății, pe care o învățase din familie și a primit-o ca dar de la Dumnezeu.
Dragostea pentru frumos l-a ajutat mult să poată vedea latura pozitivă a oamenilor, față de care va arăta de-a lungul vieții o grijă deosebită. Încă de copil a legat prietenii profunde, care au rămas pentru toată viața.
Ajuns student la Timișoara a întâlnit altă viață. Însă, om energic, activ, întreprinzător, ascultător și deschis la petreceri- s-a adaptat repede. Avea un magnetism de a strânge oameni în jurul său. Și-a făcut repede noi prieteni cu care a venit de mai multe ori la Prigor. Părinții Luca și Livia au muncit din greu să-l țină la școală și si-au realizat dorința. Acum avea la Timișoara verișorii- pe Elena Mengu, angajată la Fabrica de mănuși și pe Doru Toconiță, fiul mătușii Ana cu Filip Toconiță, cu care se întâlnea destul de des. Nu a uitat nici prietenii de la Prigor- studenți și ei- Cornel Sârbu, Iosif Burac- fratele mamei, Pavel Panduru și Pavel Ghimboașă.

În anul 1971 susține examenul de licență și devine inginer. Este repartizat ca inginer stagiar la IEILIFGA Craiova, Sistemul de irigații Băilești, cu data de 1 august 1971.
Fără aroganță și fariseism și-a luat în primire slujba, excelând prin activitatea efervescentă în cadrul comunității. A dat dovadă de mult simț practic și prin muncă asiduă s-a impus în fața șefilor și a colegilor, contribuind la prosperitatea unității.
Dragostea pentru locurile natale îl fac să se transfere- la 16 aprilie 1975- de la Brăilești la Orșova, la Intreprinderea textilă ,,Cazanele”, ca șef la secția mecano-energetică.
Spirit practic, înzestrat cu alese însușiri gospodărești, moștenite și învățate de la tatăl său, inginer cu vocație- Iacob Burac- a știut să fie apropiat de angajați, încurajându-i și identificându-se oarecum cu suferințele lor. Vorbea oamenilor pe înțelesul lor. Astfel a fost apreciată bunătatea, vorba caldă, fața senină, comportamentul frumos și degajat, așa încât prezența sa era o adevărată binecuvântare.
În primăvara anului 1975, după ce a venit la Orșova, i-a fost prezentată de către profesoara Maria Panduru, domnișoara Gabriela Doboiu, una dintre cele mai frumoase profesoare ale zonei, inteligentă, pedantă și cu suflet nobil. Această întâlnire a făcut ca distincția nobiliară, de prinț al spiritului, a inginerului Iacob Burac, să fie plăcută și apreciată de frumoasa profesoară care a tocit ghimpii de trandafir a tânărului inginer, făcându-și-l soț.
Simplitatea, generozitatea, respectul reciproc, spiritul de echipă sunt calități comune care, împărtășite reciproc, au asigurat o bază solidă tinerei familii. Au mărturisit prin trăire și fapte iubirea ce i-a legat și imediat au apărut urmașii. La 23 iulie 1976 a fost născut Cristian Raul Burac și la 27 noiembrie 1979 a apărut Raluca Burac. Și-au iubit copiii ca pe ochii lor din cap. I-au îngrijit, i-au școlit și astăzi Cristi este jurist, iar Raluca inginer chimist la Timișoara. Raluca este căsătorită cu șeful APIA- pe județul Timiș și au doi copii, iar Cristi are o fetiță, făcându-i bunici pe părinții lor.
Din anul 1977, când liceele teoretice s-au transformat în licee industriale, inginerul Burac Iacob a fost invitat să predea materiile tehnice la Liceul din Orșova- lucru ce l-a făcut până la pensionare. Astfel, inginerul Burac Iacob a devenit la Orșova, alături de iubitoarea sa soție, apostoli și luminători al multor generații.
La 1 mai 1978- autoritățile orașului Orșova- ca urmare a calităților intelectuale și de specialist au numit pe inginerul Burac Iacob șef la portul Orșova. În această funcție lucrează până la 1iunie 1988, când este transferat la Întreprinderea Textilă ,,Cazanele” din oraș, ca șef la secția mecano-energetică.
În anul 1993 este promovat în funcția de director comercial la Cazanele Orșova. De la 1 noiembrie 1995- prin concurs, ocupă postul de director la Portul Orșova, iar de la 25 septembrie 2000 este numit în funcția de director exploatare portuară Drobeta S.A. de la Calafat până la Moldova Veche.
Metodic și prudent își respecta angajații, atât la Cazane, cât și la Port, îi pregătea cu atenție pentru fiecare acțiune. Era blând și autoritar, harnic, ceea ce cerea și de la lucrători. Nu era luxos, nu era mincinos, hrăpitor, clevetitor și fățarnic, ci bun, blajin, sobru, sever, cinstit, cu suflet curat, cu inima deschisă și mereu gata de a sări în ajutorul celor nevoiași. A știut să-și impună autoritatea sa necontestată de nimeni. Era respectat pentru conduita sa ireproșabilă, pentru caracterul ferm și pentru capacitatea și voința sa de muncă, nu numai de autoritățile administrative și politice, ci și de restul locuitorilor orașului.
Avea simțul umorului, un umor sănătos, țărănesc. Găsea întotdeauna și pentru toți o vorbă de duh, care bucura și scotea din amorțeală. La copiii lui le spunea că le dă cel mai de preț lucru – sfaturi.
Era fire activă, mereu dornic să facă ceva, un om de acțiune. Avea un cult al prieteniei. A reușit să strângă în jurul lui, legați de o prietenie sinceră, pe toți șefii de instituții și întreprinderi din oraș precum: Daminescu Dănilă- șef gară, Bașulescu Gheorghe- șef securitate, Petru Cunicel- șef construcții, Nicolae Mărgan-șef IRET Banat, Baloșin Mihai- șef Poștă, Juan Constantin Petroi- profesor, ziarist, primari ca Vesa Ion Toți erau tineri pricepuți la muncă ca și la petreceri. Orșova era pe mâini bune- în acea perioadă a reconstrucției- în orașul nou.
Inginerul Iacob Burac nu era trufaș și nu avea cultul persoanei sale, păstrându-se în umbră și în modestie, dar nici nu se lăsa călcat de cei fără omenie, puși pe căpătuială. Îi evita. Era un model moral și intelectual. Făcea parte din acele făpturi umane binecuvântate, care nu pot înfăptui răul și nu suportă în jurul lui pe cei răi. În el am surprins întâlnirea frumosului cu adevărul. Avea un fel solar de a fi, trăia cu sentimentul că omului i se cuvine mai mult respect- așa cum era pe vremea strămoșilor.
Din păcate, stresul, arderile prea intense pentru a sluji semenii i-au provocat un accident vascular în 5 iulie 2005 și a fost nevoit să se pensioneze. De acum este obligat să umble într-un cărucior- îngrijit de distinsa profesoară, iubitoarea sa soție. A rămas cu același caracter ferm și cu aceeași bunătate. Un munte de bunătate, cum îi spun unii dintre prietenii săi.
Face parte din categoria oamenilor care au pus binele comunității mai presus de confortul personal. Și-a dăruit din prinosul inimii lui tot ce a avut mai bun prietenilor și celor cu nevoi. Nu căuta să fie răsplătit de oameni, ci ei să fie mulțumiți, satisfăcuți. A ajutat pe toți prigorenii care au apelat și alți cunoscuți și necunoscuți nu pentru că trebuia, ci pentru că i-a iubit și respectat. Inginerul Burac a uitat de sine pentru a servi prietenii și neprietenii. Pentru toate acestea este nevoie de a fi păstrat în ,,ramă de icoană”. Toată viața a respectat și respectă cuvintele Apostolului Pavel: ,,Bucurați-vă, cu cei ce se bucură”.
Cu chibzuință și cu spirit gospodăresc a urmărit realizarea planurilor și obiectivelor în unitățile economice prin care a trecut și pe care le-a condus.
De asemenea, inginerul Iacob Burac s-a implicat activ în viața culturală a orașului, în răspândirea culturii românești, păstrarea Sfintei Tradiții, a obiceiurilor și datinilor. El a iubit matematica și cântecul. Îi plăcea cântecul lui Dan Spătaru- ,,Țărăncuță, țărăncuță” și ,,Doamne, nu mă îmbătrâni, ca să mai pot iubi”.
În anii 2002, 2004 și 2005 a chemat Ansamblul ,, Doina Prigorului”, împreună cu primarul Vesa Ion, la Ziua Orșovei- 15 septembrie- pentru a susține un program. Cu acest prilej i-a servit cu o masă la port și o croazieră pe Dunăre- așa cum numai în filmele lui Giani Morandi se mai vedea- Muzică și voie bună.
În anul 2009, Autoritatea Națională a Transportului Fluvial a organizat o excursie pe Dunăre- de la Galați la Viena. Cu acest prilej a fost invitat și distinsul inginer cu minunata profesoară Gabi Burac- soția lui- ca o apreciere a întregii activități de aproape patruzeci de ani.
Pentru faptele sale este privit cu atenție desăvârșită și respect pe măsură. Numele lui este pronunțat cu dragoste și respect în oraș, în Banat și în țară.
Am încercat să prezint în câteva cuvinte aspecte din viața și activitatea omului și inginerului Iacob Burac, care a rămas și este în memoria noastră, prin strădaniile și rigoarea sa, prin capacitatea de a întreține o relație în comunitate cu o viață vie peste tot pe unde a trecut și mai ales prin înțelegerea profundă a oamenilor.