Almăjul – un muzeu al naturii viu cu care poți să te mândrești, acolo se unește divinul cu umanul, este o adevărată rezervație de cultură și civilizație românească, o oază de spiritualitate creștin – ortodoxă. Din colierul de diamante al Țării Almăjului face parte și Lăpușnicu Mare, unde s-a născut, la 5 decembrie 1952, prof. Gheorghe Țunea. Fiu al Almăjului a văzut lumina zilei în familia preotului Gheorghe Țunea și a preotesei Gertrude Țunea, care i-au asigurat o educație aleasă alături de fratele său mai mare Octavian Țunea.
Copilăria și-a pretrecut-o în căminul simplu și smerit al familiei de preot. Lipsurile și disciplina severă din familie cât și școala, cu înțelepciunea ei, l-au pregătit pentru importanta misiune a vieții lui. Crescut pe lângă biserică, în mijlocul grandorii, frumuseții și perfecțiunii impunătoare a naturii din mirificul spațiu al Văii Almăjului, în mintea lui și-a făcut loc de timpuriu simțământul măreției, puterii și maiestuozității lui Dumnezeu.
Cu o minte activă, un suflet nobil și o inimă cutezătoare avea comportament amabil și modest. Are modestia și bunătatea omului din popor, dar are și hazul și umorul almăjenilor, virtuți străbătute de un fior de spiritualitate adevărată din care a izvorât darul de a face muzică.
Verile în copilărie, le petrecea cu fratele său la bunicii de la Stăncilova din Munții Almăjului. Ei au fost și psihologi și mari duhovnici ai copiilor crescuți în spiritul Sfintei Tradiții și a familiei unite. Trăind pe lângă oameni simpli și umili au căpătat caracterul și obiceiurile lor, în contradicție cu pompa și aroganța politicienilor și a unor orășeni, care l-au marcat toată viața. A fost înălțat de tradițiile și obiceiurile oamenilor harnici.
Școala primară a făcut-o în satul Lăpușnic și gimnaziul până în clasa a VII-a, când a fost transferat la Bozovici, unde termină gimnaziul și liceul teoretic în anul 1972. La terminarea liceului era un tânăr modest și sfios cu maniere elegante și o judecată sănătoasă întregite de cinstea și curățenia de caracter.
Face armata și în anul 1975 intră la Facultatea de Muzică din Timișoara, care o termină în anul 1978. În timpul facultății a făcut parte din Ansamblul Studențesc ”Doina Timișului”, în calitate de solist instrumentist la clarinet. În anul 1977 face un turneu în Franța și Tunisia cu Ansamblul Studențesc.
Părinții Gheorghe și Gertrude Țunea, iubitori de muzică, au făcut eforturi mari pentru ca fiul lor să-și clădească o carieră în domeniu, iar visul li s-a împlinit.
După absolvirea facultății de muzică, tânărul prof. Gheorghe Țunea a avut priceperea și răbdarea să-și croiască drum într-o lume în care profesorilor de muzică nu le era ușor să răzbată.
În perioada 1978-1981 a urmat cursurile Conservatorului din București, cursuri fără frecvență. În anul 1982 a susținut lucrarea de licență cu specializarea: compoziție muzicală, muzicologie, dirijat muzică vocală și instrumentală. În acest an se căsătorește cu domnișoara Nicolaescu Cristina. Tânăra familie este binecuvântată cu un fiu – Țunea George Gabriel.
În anul 1978 la terminarea facultății de muzică din Timișoara este repartizat ca profesor la Școala de muzică din Reșița și apoi la Școala nr. 12, unde a predat clarinet și oboi. Din același an face parte din ansamblurile folclorice reșițene ” Semenicul” și ”Reșițeana”. Cu ansamblul Semenicul participă la un turneu în Libia, în anul 1981. În școlile prin care a trecut a revărsat lumină în mintea și inima învățăceilor, colegilor și celor din jur.
Calitățile sale de om și profesor au făcut să fie ales și transferat, în anul 1981, ca profesor de muzică la Casa Pionerilor din Reșița. Aici înființează ansamblul de cântece și dansuri ”Balada Goznii” cu care participă la Festivalul ”Serbările Mării”, în anul 1983, obținând 3 locuri I și două participări la Panciova – Serbia. Tot ca profesor de muzică funcționează și la Școala de Arte din Reșița, la catedra de suflat, în perioada 1988-1990. La clasă învăța copii să iubească muzica, dar în același timp îi sfătuia să învețe să citească pentru că cititul înnobilează orice gând, sentiment și aspirație. Dă un scop stabil, răbdare, tărie, curaj, rafinează caracterul și sfințește sufletul. Lucra cu dragoste, cu pasiune și devotament, rigoare și competență pentru pregătirea elevilor. A fost și este un om și un educator cu mult har și profesionalism, iar dăruirea cu care se implica în toate acțiunile didactice și culturale minunau pe mulți. A fost extrem de conștiincios, cu o punctualitate aproape perfectă, manifestând permanent seriozitate și bunăvoință în acțiunile sale, cu accent pe aspectul educațional și formativ.
Din anul 1986 până în anul 1988 a lucrat la Centrul Județean pentru îndrumare a creației și mișcării artistice de masă în calitate de intructor cu probleme de muzică. Din anul 1990 și până anul 2000 lucrează la Inspectoratul pentru Cultură al Județului Caraș – Severin în calitate de consilier cu probleme de muzică și arte ale spectacolului.
În aceste funcții s-a implicat profund cu un fanatism al existenței, al muceniciei prin fapte și trăire, pentru binele celor mulți. Susținea că ascultând muzica autentică, bună se realizează o comunicare prin tăcere între auditoriu și interpreți. Se realizează o ascensiune culturală prin muzică și folclor. Prin valoroasele manifestări cultual-spirituale s-a crea o efervescentă activitate de educație națională, în momentele critice ale neamului, fiind ca o adiere de aer proaspăt în zilele călduroase. Pentru domnia sa muzica era cel mai autentic mod de exprimare. Muzica a fost și este esența vieții sale.
La catedră sau la centrul cultural a fost profund și autentic veghetor asupra destinul generațiilor tinere. Asemenea lui Eftimie Murgu în sec. XIX , este un aprig luptător pentru a păstra pământul, natura, credința, identitatea, limba și neamul.
Zâmbitor, deschis dialogului, modest în comparație cu darul primit de sus, zelos și înfocat, devotat și curajos, necunoscând altă frică decât frica de Dumnezeu, nu a apreciat trădătorii de neam, iubitorii de arginți și preamărire. Aceștia nu găseau loc în marea lui familie. Așa înțelegea Gheorghe Țunea să se manifeste indiferent de împrejurare.
Aceste calități și virtuți au făcut să fie ales și numit de către autoritățile județene în funcția de director – manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, în anul 2000 – până la pensionare.
A venit în această funcție cu smerenia omului cu suflet curat. A fost ales să calce pe urmele maestrului Ioan Velișcu Boldea, care s-a pensionat, continuând lucrarea începută atât de nobil de mentorul său, apoi mergând, împreună cu colaboratorii, pe cărarea păstrării Sfintei Tradiții. Ioan Velișcu Boldea m-a ajutat și mi-a deschis căile în așa fel încât am pornit pe drumul culturii unde am avut realizări frumușele prin muncă și cu pasiune recunoștea cu modestie prof. Gheorghe Țunea.
Din iubire pentru cei care au fost și pentru cei de azi organizează festivaluri ca : Hercules, Almăjului, Achim Nica, Ana Munteanu etc, întâlniri, simpozioane, datini, obiceiuri ca ”Alaiul primăverii” pentru a crea pilde de muncă și credință, de viață, un mod de existență în care se îmbină cele sfinte cu cele pământești ca o contrapondere defăimătorilor, distrugătorilor de tradiții și valori românești.
A călătorit în Banat, în țară și în alte țări cu gândul de a sluji nevoile oamenilor pentru frumos, autentic, respectând valorile neamului și revărsând lumină asupra populației, asupra ascultătorilor, cu vorba și fapta, devenind paznicul comorilor românești din Banat. Valoarea și omenia l-au impus contemporanilor. Răspândea în jurul lui farmec și întreținea o atmosferă relaxată se purta frumos cu toată lumea. Se simțea în mijlocul colaboratorilor ca într-o familie cărora le-a transmis tot ce avea el mai bun pentru a rămâne în sufletul lor dragostea față de Dumnezeu și față de neamul nostru. A căutat să imprime celor din jur și colaboratorilor din județ și de pretutindeni dragostea de țară și de semeni, de limba română și de Ortodoxia românească, de tricolor și de imnul național. Cerea să fie respectat și cinstit eroismul și sacrificiul înaintașilor, portul, jocul și frumusețea interioară. Cerea să se acorde atenție tinerilor, culturii românești și să fie apreciat locul ei în cultura universală.
Este de apreciat libertatea interioară a domnului Țunea Gheorghe, în cadrul convorbirilor cu semenii, care nu se depărtează de frumusețea și bucuria anilor copilăriei petrecuți în frumoasa Țară a Almăjului îndemnându-ne să rămânem curați la suflet asemeni copiilor care nu văd răutatea lumii de azi. Susținea că pământul și familia sunt cele mai de preț lucruri ce trebuiesc apărate fiind zidul de care nu se putea trece cum spunea Eminescu. Se îngrijea de respectarea legii strămoșești, cerând populației să-și păstreze portul și să-și vorbească graiul, să-și păstreze tradițiile ca semn al demnității lor prin comportament voievodal. Așa se explică păstrarea virtuților de ospitalitate, curăție, demnitate și omenie despre care vorbea și Griselini, dând bănățenilor o frumusețe unică în peisajul românesc.
A fost prețuit, urmat și iubit pentru că are un har deosebit în relațiile cu oamenii. Aducea pace și multă liniște și siguranță că românii bănățeni vor rămâne atașați credinței, iubirii de limbă, neam, obiceiurile și datinile strămoșești. Despre păstrarea acestor valori spunea colaboratorilor ”aceasta este lucrarea noastră”. De aceia în acțiunile sale modernitățile aduse de afară intrau cu măsură.
A făcut parte din numeroase jurii din județ, țară și afară. Aici aprecia bogăția de valori sacre ale poporului român. Prin tot ce a inteprins domnul director Gheorghe Țunea a făcut ca dimensiunea românească să fie foarte prezentă la Centru Cultural din Reșița.
Întâlnirile cu domnul Manager Gheorghe Țunea nu pot fi uitate, nu pot fi șterse din memorie pentru că este un om cu un desăvârșit caracter, o importantă personalitate a muzicii și culturii românești zicea omologul său din Cluj, domnul Mircea Câmpean. A fost și este o personalitate cu preocupări alese, cu viață echilibrată și multă bună-cuviință, lucrul dovedit de-a lungul timpului. A folosit la maxim și a îndemnat și colaboratorii să folosească bogățiile nepieritoare moștenite de la înaintași spunea doamna Angelica Herac.
Folcloristul și muzicologul Gheorghe Țunea se dovedește a fi un bun cunoscător a fenomenului muzical în mediul său natural de manifestare – satele bănățene. Din vorbele dar și din faptele lui înțelegem că prin cântec, joc și port drumul spre Dumnezeu este mai scurt și mai luminat, că în Banatul de munte are veșnicie ”miraculoasa memorie a poporului numită tradiție” cum spunea Lucian Blaga.
Om nepretențios, care știe să se dăruiască unei cauze, care vede fericirea nu în lux și glorie lumească, ci în fapte, în acțiuni culturale, este un spirit profund, o personalitate discretă, devotat muncii.
Avea nădejdea că privind România de la granița de sud-vest vom rămâne un popor creștin, ne vom păstra identitatea ortodoxă și că vom putea mărturisi pe Dumnezeu in mileniul III, ceea ce va fi bogăția noastră cea mare.
Măreția și curăția caracterului, pacea și bucuria inimii sale au fost văzute de toți. Fața lui palidă și slabă ce purta urme ale oboselii, exprima amabilitate și chiar bucurie. Solemnitatea și seriozitatea profundă a cuvintelor lui îi conferea o putere căreia nu-i puteau rezista nici dușmanii.
Strălucitor prin educație, cultură și structură sufletească, om de mare sensibilitate, stăruitor în misia sa și fin observator al lucrurilor și lucrărilor din lumea de azi a fost ridicat pe piedestalul valoric pe care îl merită de aceea trecând prin fața lui trebuie să-ți ridici pălăria.
Cuvintele acestea ale mele nu au pretenția că am făcut o prezentare exhaustivă a activității domnului director Țunea Gheorghe, ci am dorit să aduc în prim plan câteva gânduri și simțăminte la această zi deosebită de 5 dec. 2017 (împlinește 65 de ani și se pensionează), cu o importanță emoțională din viața domnului profesor, alăturându-mă celor ce fac parte din familia sufletului domniei sale.
Profesorul Gheorghe Țunea este un om generos, gingaș și sensibil. A fost și este prietenul tuturor colaboratorilor din țară și de pretutindeni. Un model de caldă aristocrație a spiritului căruia îi urez acum cu dragoste la mulți ani cu sănătate și pensie lungă.
Prof. Pavel Panduru
UZPR CARAS SEVERIN 