Țara Almăjului- așezată în sud-vestul României, între munții Semenic și Almăj, este locuită de o populație milenară, pur românească, cu suflet curat ca apele izvoarelor și de tăria pietrei din stâncile munților. Oameni harnici și iubitori de libertate, almăjenii nu s-au supus străinilor cu ușurință, însă atunci când nu au mai putut rezista se răsculau, ori se retrăgeau în munți. Cunoscute sunt răscoalele antihabsburgice din secolul XVIII, cât și grupurile de haiduci conduși de Pătășanu, care au speriat curtea imperială a lui Iosif al II-lea. Aici s-a zămislit o pleiadă de luptători pentru limbă și neam, care au pus în slujba realizării idealului de unitate națională averile și chiar viața lor. Au participat în mare număr și cu entuziasm la evenimentele pentru înfăptuirea Marii Uniri. O dată înfăptuit acest vis, au slujit cu credință România Mare, dând numeroase jertfe pentru apărarea ei. Cunoscute sunt faptele de arme ale voluntarilor almăjeni în tânăra armată română din vara anului 1919 – în luptele împotriva Ungariei lui Bella Kun. Cu mari sacrificii umane și materiale au fost alungați agresorii din Transilvania și apoi lichidat comunismul unguresc, prin ocuparea întregii Ungarii. În aceste condiții, culpabilizarea poporului român de comunism este o mare greșeală, dacă nu se face cu intenție și răutate. Cu eforturi deosebite, România a lichidat comunismul unguresc, ceea ce nu a reușit să o facă cele cinci națiuni în Rusia acelorași ani, împotriva bolșevicilor lui Lenin, ori poate nu au vrut. De asemenea sunt cunoscute și lăudabile faptele de arme ale almăjenilor în armata română condusă de mareșalul Ion Antonescu, împotriva comunismului sovietic din anii 1941-1944. Se constată că sentimente antirusești și anticomuniste au fost de mult în societatea românească, de aici ideea organizării unei rezistențe armate față de ocupantul sovietic. După 23 august 1944, când erau evidente intențiile Moscovei de a impune un regim comunist în România, a provocat o puternică reacție de apărare din partea românilor. Dar de acum, sprijinirea pe față a unei mișcări de rezistență înarmată nu era posibilă. ,,Forțele politice au preferat să acorde un sprijin tacit unor inițiative particulare” (Troncotă C.). Românii doreau un conflict între anglo-americani și sovietici. Confruntând dorința lor cu o certitudine, nu au luat în calcule adevăratele coordonate ale geopoliticii determinate de înțelegerile de la Yalta. Amăgiți cu venirea americanilor, au încercat să realizeze o Mișcare Națională de Rezistență, din militari și civili, pe întreg teritoriul țării. Partea de sud a Banatului a avut ca inițiator și organizator pe profesorul Filon Verca din Caransebeș- ajutat în acțiunile sale de organizațiile regionale Frățiile de Cruce ale elevilor și studenților. Primele acțiuni au constat în întocmirea planurilor de rezistență și procurare de armament. Descoperiți și urmăriți de securitate se retrag în munți. La Teregova, in iarna anului 1948-1949, notarul Ionescu Gheorghe, împreună cu avocatul Spiru Blănaru, comandorul Domășneanu Petre și economistul Vasile Vălușescu, organizați în structuri militare de către colonelul Uță Ion, fostul prefect al județului Severin, declanșează lupta armată anticomunistă, rezistență ce a cunoscut o puternică influență și în localitățile de pe Valea Almăjului. Aici, rezistența anticomunistă, acțiunile de partizani au fost organizate de localnicii cuprinși în organizații anticomuniste, cât și de membrii grupărilor de la Teregova-Domașnea în frunte cu colonelul Uță Ion, care au găsit adăpost în satele almăjene și în munții Semenic și Almăj. Ei aveau ca obiective: destrămarea instituțiilor nou-create, răsturnarea regimului comunist, critici la adresa guvernului, a cotelor, a acțiunilor polițienești ale regimului, a abuzurilor noilor guvernanți. Doreau și sperau să răscoale satele, să înarmeze oamenii, ca în legătură cu celelalte organizații din țară și cu sprijinul americanilor să răstoarne regimul și să alunge pe ruși, ceea ce era o utopie. Pentru atingerea acestui scop s-au unit toate forțele partidelor politice: legionari, liberali și țărăniști. Componența acestor organizații și grupuri ,,subversive” anticomuniste era foarte variată: elevi, studenți, țărani, ofițeri și subofițeri, preoți, juriști, profesori și meseriași. La începutul lunii februarie 1949, masivul grup de la Teregova, după luptele grele de la Pietrele Albe de pe Semenic, cu trupele de securitate, a hotărât să se împartă în grupări mai mici și să se deplaseze spre alte zone. Astfel, colonelul Uță Ion se retrage din pădurile din hotarul Pârvovei și de aici spre Borlovenii-Noi, pe valea Brezoviței, de la poalele Semenicului, în speranța că vor scăpa de urmărirea miliției și a trupelor de securitate. Grupul format din opt persoane, în frunte cu colonelul Uță, este găzduit câteva zile la coliba lui Iosif Puiu din Pârvova. De aici merg la sălașul lui Dionisie Careba din Borlovenii-Noi, lângă apa Țerovei. Nu sunt mulțumiți și cer lui Careba Dionisie să-i ducă la un loc mai ascuns, coliba lui Careba Mihai de pe valea Brezoviței, pe care Fus o cunoștea. Avea multe arme și muniție. În drum spre locul ,,Prăvale”- Uță dezamăgit înjura pe americani, spunând că ,,și cu roaba ar fi ajuns dacă aveau de gând să vină”. Aici stau trei zile. Îl trimit pe ortacul lor, Andrei Vădraru, la Mehadica după alimente și noi știri. Acesta îi trădează- anunțând postul de miliție din sat. Astfel, în noaptea de 7 februarie, coliba lor este înconjurată de numeroase trupe de securitate și după un dur schimb de focuri de o oră și jumătate- coliba este cucerită, după ce colonelul a fost ucis. A tras cu mitraliera până la ultimul cartuș. A murit și Careba Mihai, gazda și încă un partizan. A fost rănit Mircea Vlădescu și prins, iar trei au reușit să fugă în munți. În acest fel a fost lichidat grupul dârzului și neînfricatului luptător anticomunist- colonelul Uță Ion. În urma acestui incident a fost arestat și condamnat Careba Dionisie pentru că a fost călăuza partizanilor și Borchescu Petru, din Borlovenii-Noi, pentru că le-a adus alimente și ziare. Un alt grup format din Gheorghe Ionescu- notar public la Teregova, Vasile Valușescu din Prigor, Bejan Petru- student din Pădureni și Ghimboașă Iancu- țăran din Teregova, vine la începutul lunii martie 1949 în Munții Almăjului, pe Valea Putnei, care era bine cunoscută de Vasile Valușescu. Lor li se alătură, în vara lui 1949, Purdela Emil și Pitic Iosif din Gârbovăț care, urmăriți de miliție din primăvară, cer să fie primiți în organizația din Teregova, condusă de Ionescu. După ce sunt acceptați depun jurământul cu mâna pe Biblie în fața lui Ionescu, spunând: ,,Jur credință organizației- cei ce trădează să fie împușcați”. Timp de doi ani au colindat prin pădure de la stână la stână. În octombrie 1949 și-au săpat în pământ un adăpost la locul numit Iovârnata, în Munții Almăjului, format din două camere și depozit de lemne. Au captat un izvor în cameră, iar fumul de la sobă ieșea la 120 m printr-o scorbură. Iarna 1949-1950 au petrecut-o în acest adăpost. În toamna anului 1950 se despart și sunt prinși, pe rând. Vasile Valușescu este arestat acasă, la 15 octombrie 1950. Era ascuns în beci, dar a fost trădat de o prietenă. Iosif Pitic este ucis într-o încăierare cu miliția, iar Purdela este prins. Ionescu și Ghimboașă sunt prinși la Teregova. Sunt condamnați de Tribunalul Timișoara cu pedeapsa la moarte, apoi este comutată la închisoare pe viață, pentru delictul de ,,uneltire împotriva ordinii publice”. Sunt eliberați în 1964. Acest grup a fost aprovizionat cu alimente de mai multe familii din Prigor: Toma Rotariu, Ion Rotariu; din Putna- Ion Țăranu și din Borlovenii Vechi- Milă Zamela. Pentru acest fapt au fost arestați și condamnați: Rotariu Ion din Prigor- 4 ani de închisoare și Milă Zamela din Borlovenii Vechi- 3 ani închisoare. În vara anului 1948 se formează organizația anticomunistă din Valea Almăjului condusă de profesorul de istorie de la Bozovici- Doru Blaj, care urma să se integreze organizației bănățene- condusă de Traian Blaj, fostul prefect al poliției din Oravița și avocatul Costea din Bocșa. Organizația era de tip piramidal, nu se cunoșteau între ei decât șefii direcți. Sunt înscriși ca membri oameni din toate satele almăjene. La Bănia a fost luat jurământul de către preotul Pavel Bogoevici, în biserică, pentru membrii din Gârbovăț și Bănia. Un membru marcant a fost croitorul Traian Șchiopu din Bozovici- în casa căruia s-a ținut cea mai importantă ședință din vara anului 1948. Acum se propune contactarea organizației din Teregova pentru a realiza unitatea luptei anticomuniste. În acest scop este trimis la Teregova tânărul Brebu Gheorghe. Întâlnirea are loc în clădirea Ocolului Silvic cu fiii preotului Coriolan Buracu și Ileana Valușescu din Prigor. Nu au ajuns la înțelegere, Florin Buracu spunea că nu este momentul. Erau urmăriți peste tot. Organizația anticomunistă din Almăj avea ca scop înarmarea populației. Acțiunea trebuia să înceapă de la Oravița prin atacarea garnizoanei militare și sustragerea de armament și muniție/ Brebu Gheorghe/. Nu s-a realizat obiectivul deoarece au fost descoperiți și au început arestările. Membrii organizației erau: Șchiopu Traian, Ciocu Ion, Chetrinescu Ion, Cârmaciu Mircea, Eva Alexandru, Ruzmir Ilie, elevii: Micicoi Ion, Pistrilă Viorel, Craia Petru, Brebu Gheorghe, țăranii: Puia Alexandru, Alexă Bodrilă, Albu Vichente, Albu Novac, Căpățână Damaschin, Pitic Petru, Dănilă Ciortuz, preoții: Pavel Bogoevici, Coriolan I. Buracu, Suta Tiberiu, Alimpe Aldescu, Craia Nicolae- secretar al Comunității de Avere din Bozovici, Popistaș Nicolae- tâmplar și alții. Pentru mai buna coordonare a organizației, vine Traian Blaj, în toamna anului 1948. Stă la Bănia și la Bozovici, fiind urmărit. Traian Blaj și Chetrinescu Ion- comisar la poliția din Oravița, încearcă să se ascundă la ,,Zabăl”, pe valea Minișului. Sunt descoperiți pe drum și arestați. La scurt timp este arestat și Doru Blaj la Anina, după care sunt arestați alți membri: preotul Pavel Bogoevici, Puia Alexandru, Craia Alexandru și Craia Petru. În octombrie 1948 este arestat Șchiopu Traian și condamnat lșa 4 ani închisoare, executând 5 ani. Părintele Bogoevici este condamnat la 1 an și jumătate și execută 2 ani. Bodrilă Alexe, Brebu Gheorghe, Căpățână Damaschin, speriați se retrag în Munții Almăjului în decembrie 1948, stând ascunși până în iarna lui 1949. Între timp, Căpățână Damaschin este ucis de miliție. În aceste împrejurări grele, populația Almăjului nu a trădat nici un transfug, ci i-a alimentat pe ascuns. ,,Oamenii erau de partea noastră, nu ne-au trădat. Credeam că se va termina repede cu acest regim, cu sprijinul Occidentului și al americanilor- care ne-au înșelat așteptările”./Traian Șchiopu/ Preotul Coriolan I. Buracu a fost arestat în casa părintească, la Prigor, în ziua de 14 octombrie 1948, ca și alți membri ai organizației despre care au aflat organele de securitate și miliție de la Oravița. A fost condamnat 1 an de zile de către Tribunalul din Timișoara. În anul 1951 a fost dus la canal încă un an. Pentru că au făcut parte din Frățiile de Cruce și Mănunchiul de Prieteni, organizații subversive legionare, care își propuneau a aduce tinerii în spiritul moralei creștinești anticomuniste, au fost arestați elevii: Mihai Buracu din Prigor și Băcilă Nicolae din Lăpușnicu Mare. Mihai Buracu, fiul cunoscutului luptător pentru limbă și neam, C.I. Buracu era elev la liceul Traian Doda Caransebeș. Este arestat în ultima zi de cursuri- 9 iunie 1949, condamnat la 2 ani închisoare și a făcut 5 ani. Băcilă Nicolae era elev la Școala Normală din Timișoara. De asemenea este arestat în ultima zi de cursuri- 9 iunie 1949. Condamnat la 2 ani închisoare pentru uneltire contra ordinii sociale, art. 209, execută 3 ani și apoi este deportat pentru doi ani la Nehoiu- Buzău, în Munții Vrancei. Din Lăpușnicul Mare au fost deportate patru familii în Bărăgan, pe motivul că erau rude cu marele anticomunist român, social-democratul Eftimie Gherman, care a reușit să fugă în Apus. În acele clipe grele pentru poporul român, locuitorii Almăjului și-au dovedit din plin atitudinea anticomunistă și antirusească, prin opoziția față de noile autorități sub diferite forme. Vestite sunt versurile cântecului, ce cu multă îndrăzneală era cântat de tinerii satelor:
,,Foaie verde lemnu’ mic
Am trăit în Semenic
Fără casă, făr’ nimic,
Cu capul pe rădăcină,
Cu carabina în mână.
Fără perină la cap,
Cu rucsac și automat,
Fără perină la spate,
Cu rucsac și cu grenade.
Automat, să nu mă minți!
Când trag, tu să te aprinzi!
Iată că lupta de partizani a intrat și în folclorul românesc. Cred că în încheiere se potrivesc cuvintele rostite cu mulți ani în urmă de către Protopopul Nicolae Tincu-Velea: ,,Până când să sufere românii batjocura, nedreptatea și împilarea? Până când să fie tot dânșii hiloții tuturor națiunilor și confesiunilor? Oare să nu le mai pese lor nici de aici înainte de stoarcerea sudoarei sale numai în interes străin și spre cultivarea celor ce îl urăsc pe el? Românii, astăzi în veacul luminii și al vieții lor, nu mai pot pieri”.
Prof. Pavel Panduru
UZPR CARAS SEVERIN 