Personalitate de netăgăduit a baletului la scară mondială Aurel Miloş este fară îndoială şi unul dintre mari oameni de seamă ai spaţiului banatic. în acelaşi timp viaţa şi opera sa este una mai puţin cunoscută dar şi controversată datorită faptului că în arta baletului a făcut multe inovări fi a introdus abstracţionismul expresionist.
Aurel Miloş cunoscut în lumea baletului ca şi Aurelio – Milioss, s-a născut la Uzdin în anul 1906 având ca şi tată pe Comei Miloş farmacist şi mamă pe Slavka Jakovljevic, originară din Ruma. A avut încă doi fraţi, dar doar dinspre tată, dat fiindcă mama sa a murit de tânără iar tatăl Comei s-a recăsătorit cu o unguroaică – pe Virgil (intrat în memoria uzdinenilor ca şi Ghiri Păticariu) şi pe Comei.
Tatăl lui Aurel, Comei Miloş, era originar din Făget (România) şi se trăgea dintr-o familie de nobili – Miholyi. Această familie era de origine greacă şi provenea de pe insula Miloss, însă trăind în mediu românesc Comei s-a simţit român şi a dorit ca şi fiii săi să fie la fel buni români.
A absolvit Facultatea de Farmacie la Budapesta iar din anul 1900 a fost numit farmacist le Uzdin. În munca sa de farmacist s-a dovedit a fi un mare profesionist. Medicamentele şi alifiile sale erau cunoscute şi apreciate în întreg Banatul de unde-i veneau zilnic oameni nevoiaşi. În popor era, datorită mărinimii sale şi ataşamentului faţă de ţărănime, deosebit de apreciat şi iubit.
Aurel Miloş era un băiat înalt, blond, slăbuţ cu ochii mari, albaştri. Vorbea rar şi puţin iar vocea-i suna blajin. Pasul lui era sigur dar parcă plutea prin aer, parcă dansa prin viaţă. Era predestinat baletului. Despre prima sa apariţie pe scenă a scris înv. Petru Mezin în „Tibiscus” nr. 8 (din aprilie, 1992):
„Îmi amintesc bine de timpurile când elevii, liceenii au dat o serbare la birtul lui Călămac (proprietatea lui Petru Toager). Pe o scenă improvizată făcută pe butoaiele de bere, acoperită cu scânduri groase împrumutate de la meşterii zidari, cu bina împodobită în chilimuri populare şi o cortină din cearşafuri albe. Sala era arhiplină. În programul cultural-muzical un punct aparte a fost acordat şi lui Aurel Miloş conţinând improvizări de balet. Era îmbrăcat într-un tricou lipit de corp şi cu faţa fardată. Înainte de a ieşi pe bină luminile din sală s-au stins. Numai scena era obscur luminată. Unii dintre noi, cei mai mici, eram angajaţi sa stăm cu lumânările aprinse după bină şi să ridicăm câte-o parte de chilim ca să cadă zarea pe dansator şi astfel să producă un efect deosebit ştiut numai de el. Ieşit pe bină, Aurel se frângea, făcea salturi, mişcări graţioase de balet. Lumea din sală a amuţit, nu mai văzuse aşa ceva! Însă, repede s-a trezit! Şi fiindcă era pregătită pentru râs (că de aceea a venit la serbare) a izbucnit în râs şi unii au început să strige: ‘Iaca comegiantu lupăticaru’. Dar Aurel nu s-a descurajat ci şi-a continuat dansul…„
După ce a crescut în ani, Aurel Miloş a studiat dansurile clasice şi filosofia la Budapesta şi Roma. Primele lecţii în arta baletului şi le-a însuşit la Academia „Nicola Guera” din Budapesta iar apoi a învăţat la mari maeştrii Elena Poliacova la Belgrad şi Anton Romanovsky la Bucureşti. Tehnica baletului şi-a perfecţionat-o la cunoscuţii maeştri Olga Preohrajenaca (Paris), Victor Gsovsky (Berlin) şi Enrico Cecchetti (Milano). Pentru completarea studiilor în domeniul dansului liber a frecventat cursurile şi la Rudolf de Laban de la Berlin. Acelaşi Rudolf de Laban împreună cu alţi mari maeştrii ai baletului cunoscuţi şi apreciaţi în întreaga lume precum Fritz Bohme, Kurt Sachs şi Oscar Bie l-a determinat definitiv pe tânărul Aurel Miloş să îmbrăţişeze în arta baletului o viziune universalizată, liberă, non-convenţională care definitiv l-a afirmat ca şi interpret dar şi drept creator – coregraf.
Debutul l-a avut în anul 1928 la Berlin, la Galeria de Arte „Der Sturm” la invitaţia directorului, fondator al acestei instituţii culturale Berlineze, Horwart Walden. În acest templu cultural german a susţinut un recital de compoziţii personale. Debutul a fost un succes deplin aşa că au început să-i sosească numeroase invitaţii de a evolua şi a-şi continua cariera la teatre de prestigiu ca şi cel din Berlin dar şi la altele.
Începând cu anul 1932 se dedică compoziţiei coregrafice personale. Primele experienţe le are în taberele de creaţie ale Teatrului municipal din Ausburg şi a celui din Dusseldorf cât şi la Opera din Budapesta şi în alte instituţii artistice din capitala Ungariei, precum este Teatrul Naţional „Magyar Caupajatetek’. Această perioada a creatorului baletului liber, cum a fost numit balerinul uzdinean Miloş se caracterizează prin reuşita desprinderii de influenţele acumulate de la diverşi mari maeştri şi esteticieni ai baletului cu care a lucrat. Anume Miloş a dezvoltat o latură a baletului pe care a numit-o balet poetic! Aici el a introdus şi perseverenţa umanistă precum şi valorile civilizaţiei greco-latine.
După aceasta perioadă decide să se mute în Italia, ţară unde-şi va maturiza definitiv toate proiectele sale. Primul contact cu baletul italian l-a avut în anul 1937 când a evoluat la Teatrul „San Carlo” din Neapole. Dar noul centru al activităţii sale devine Teatrul de Operă din capitala Italiei, Roma, unde între anii 1938 şi 1945 a devenit coregraf principal, şi după această perioadă a continuat colaborarea cu această prestigioasă instituţie culturală cu toate că drumurile vieţii şi ale baletului l-au plimbat pe la teatrele din Veneţia, Viena, Bolognia, Bratislava, Dresda, Berlin, Barcelona, Madrid.
Din anul 1960 îşi ia cetăţenia italiană.
Între anii 1942 şi 1977 colaborează cu prestigioasa „Scala” din Milano unde între anii 1966-1969 devine director de balet dar şi coregraf-oaspete. La „Scala” din Milano montează şi una din capodoperele sale – „Mandarinul ciudat” de Bela Bartok, un balet pantomimă, care pe atunci în Germania era – interzis!
Aurel Miloş, unul dintre reformatorii baletului italian şi-a prezentat proiectele sale în oraşe precum: Commo, Verona, Bolognia, Florenţa, Torino, Genova… în această perioadă a muncit ca şi maestru coregraf şi la teatrele din Palermo, Roma, Spoletto, Veneţia, Bolognia, Peruggia. În mod deosebit creaţiile sale au fost evidenţiate la Festivalul „Maiul muzical” de la Florenţa (este vorba de perioada 1939 – 1974).
Ca şi fiecare mare maestru al baletului, domnul Aurel Miloş a avut şi propria sa formaţie care a fost numită „Baletti di Milloss” Cu această formaţie, în perioada anilor 1945 – 1959 cât ea a fiinţat, a cutreierat multe centre de balet din Italia.
O întreagă pleiadă de muzicieni italieni precum Alfredo Casella, Giafrancesco Malipiaro, Roman Vlad (care avea originea română), Luigi Dallapicolla, Gofredo Petrasi, Nino Rotta, Valentino Buchi, Virgilio Mortari precum şi alţii au compus muzica pentru diversele creaţii coregrafice realizate printr-un repertoriu semnificativ al baletului modern de către A.Miloş. La fel şi mulţi renumiţi pictori şi sculptori italieni au realizat semnificative scenografii în baletele sale. Aşa îl amintim pe: Renato Guttuso, Bruno Caruso, Enrico Prampolini, Piero Sadun, Giorgio de Chirico, Filipo de Pisis, Gino Severini, Felice Casorati, Mario Mafai, Orfeo Tamburi, Mirko Leonor Fini, Toti Scialoja, Dario Cecehi, Fabrizio Clerici, Marcelo Mascherini… Pe atunci critica italiană precum şi cea internaţională susţinea pe drept că uzdineanul Miloş a renăscut baletul italian.
Din anul 1947 Aurel Miloş, acum denumit şi maestru coregraf a început colaborarea şi cu diverse instituţii de balet din întreaga lume. A muncit la Baletul Champe Elisees din Paris, la Teatrul „Colon” din Buenos Aires, la Opera Regală din Stokholm, la Teatrul Naţional „Palais de Chaillot” din Paris, la marele balet al marchizului Cuevas din Paris. A participat la o seamă de festivaluri de balet din Bruxelles, Royan, Paris, Balbeck, Rio de Janeiro… obţinând multe premii internaţionale.
O perioadă (1953-1954) a fost director de balet şi coregraf principal la „Balet IV Centenario” din Sao Paolo (Brazilia). între ani: 1960-63 îl găsim director la „Ballet der Buhnen der Stadt” din Köln (Germania). În perioada respectivă au rămas memorabile spectacolele prezentate pe scenele din Amsterdam, Rotterdam, L’Aia, Utrecht. Între anii 1963-66 şi ulterior între 1971-74, a lucrat la Baletul de la „Staatsoper” din Viena, cu care a prezentat spectacole de mare succes la Zurich, Londra, Florenţa, Washington, Cairo, Philadelphia, Chicago, San Francisco…
Opera coregrafică a lui Aurel Miloş (Aurellio Milloss) a fost caracterizată prin universalitatea interpretării şi concepţia poetică prin limbajul compoziţional şi libertatea exprimării. La lumină şi la iveală au fost scoase simţurile interioare, puterea tensiunilor lăuntrice cu tematici preponderent intime inspirate din trăirile concrete ale sufletului şi secretului său intim. Viziunile intime în creaţia artistică a lui Miloş au constituit şi un punct de plecare in toate căutările sale creative şi interpretative.
Miloş a fost o personalitate remarcabilă a baletului. Lui i s-a dedicat cu toată puterea sa creatoare şi în el a înfiripat ideile sale umaniste, culturale şi filosofice. Mesajele sale, cu toate că erau intime şi pur personale au ajuns să reprezinte exemple avansate şi semnificative a baletului mondial. A fost un reformator uriaş al baletului, dar nu numai italian ci se poate spune -universal! După Aurel Milos multe teme tabu în balet n-au mai avut suport sigur.
La viaţa sa a realizat 173 de coregrafii de balet, nenumărate spectacole de opere lirice, cinematografice şi recitaluri personale. A regizat şi 18 opere! A fost cel nai mare bibliofil din lume în materie de cărţi din domeniul baletului şi al artei coregrafice. În locuinţa sa din strada Monte Maria din Roma a adunat săli întregi de carte. A dăruit cărţi multora, printre ei fiind şi uzdineanul Silviu-Bata Miclea care a trăit la Timişoara precum și Petru Pilu Gugulanu, jocolog din Obreja care doi ani de zile a muncit ca şi coregraf la Ansamblul popular „Hora” din Uzdin. Domnul Pilu a şi fost între anii 1947-48 elevul lui A. Miloş când acesta a susţinut cursuri de învăţare a dansurilor moderne: tango, cia-cia-cia, valsuri, dansuri latino-americane…
Fără îndoială că Aurel Miloş a fost o importantă personalitate a lumii baletului universal.
Nu s-a căsătorit niciodată. Nu ţinea relaţii cu fraţii săi şi nici cu oamenii Uzdinului său natal. Trăia singur într-o locuinţă foarte spaţioasă. În anul 1981 a vizitat Uzdinul, dar coborând din tren s-a oprit doar la mormintele părinţilor (cimitirul la Uzdin e în imediata apropiere a gării de tren) şi imediat cu trenul următor a plecat din Uzdin. Nu s-a mai întâlnit cu nimeni…
A trecut la Domnul în anul 1988 la vârsta de 82 de ani fiind înmormântat la Roma.
P.S. S.L.A. „Tibiscus” a înaintat propunere oficială Consiliului local Uzdin ca atunci când va proceda la înschimbarea denumirilor străzilor, o stradă din satul nostru să poarte numele acestui mare balerin.
Propunerea însă niciodată nu a fost pusă în dezbatere la Consiliul Local Uzdin!?!?
VASILE BARBU Uzdin, Voivodina
UZPR CARAS SEVERIN 