(interviu cu jurist Mariana SUCIU, solistă de muzică populară)
– Pe scurt, prezentați-ne câteva date biografice.
– M-am născut într-o frumoasă zi de primăvară, în luna lui mărțișor, în comuna Lunca Cernii de Jos, satul Lunca Cernii de Sus, județul Hunedoara, din cei mai minunați părinți, Petru și Ana Neidoni. Sunt născută într-o familie cu trei frați. Petru, fratele meu mai mare cu trei ani dacât mine, apoi eu, Mariana și sora mea mai mică, Lucia, venită pe lume șapte ani mai târziu.
Școala am absolvit-o în satul natal, am urmat Liceul Agroindustrial din Blaj, secția horticultură, apoi am absolvit cursurile Facultății de Drept „Simion Bărnuțiu” din Sibiu.
M-am căsătorit cu soțul meu, Suciu Ioan, profesor și avem împreună doi copii, Suciu Ionuț – astăzi doctor în filologie și Suciu Radu Alexandru, masterand în economie.
Am lucrat la Primăria comunei Lunca Cernii de Jos, după care m-am stabilit în municipiul Hunedoara și lucrez la Biroul Registrul Agricol, Cadastru, Aplicarea Legilor Fondului Funciar, unde sunt șefă de birou.
– Sunteți născută într-o frumoasă localitate de munte. Ce înseamnă pentru dvs. satul, locul unde ați văzut lumina zilei?
– Așa cum am spus, sunt născută în satul Lunca Cernii de Sus, „cel mai frumos loc de pe Pământ” sau mai bine spus „Raiul meu”! Aici mă întorc de fiecare dată, „îmi încarc bateriile și plec din nou la drum”, pentru că așa cum spune un cântec de-al meu „Luncană-s, Luncană mor!”
O am încă pe mama, la căsuța părintească, în vârstă de 82 de ani și mi-aș dori să trăiască o veșnicie!
Satul copilăriei mele – Lunca Cernii de Sus – este așezat la poalele Munților Poiana Ruscăi, mai precis, în zona pădurenilor, la interferența cu Banatul de munte și Țara Hațegului, un sat cu case înșiruite de-a lungul râului Cerna, care își revarsă ulițele ca niște izvoare de munte, cu case văruite cu alb sau albastru, care abia se zăresc printre florile de măr sau liliac.
De altfel, eu cred că fiecare dintre noi purtăm în suflet un sat, fie satul copilăriei sau satul bunicilor sau un sat de vacanță, satul este un loc în care ne-am întoarce iar și iar…
– De când ați început să cântați și cum a fost debutul?
– Cred că am cântat de când mă știu. Cântecul descoperindu-l singură, acasă la joacă, când mergeam cu vitele, apoi la școală. Îmi amintesc că eram mică și mergeam cu vitele și toți copiii, pe toate dealurile, ne întreceam în a cânta. Dar „debutul” meu, să-i zic așa, a început în clasa I, când la un concurs organizat între școlile din comună, intitulat „Cernă, pe marginea ta” am luat premiul I, ceea ce mi-a dat mare încredere în mine și m-a adus în atenția domnilor profesori și consătenilor mei, care așteptau serbările școlare să mă audă cântând.
Mai târziu am început să colind satele, pe la oameni cu inima plină de of și jale, prin cătune ascunse, de unde am cules multe cântece, bucurându-mă de tânără de prețuirea acestora.
La serbările școlare eram de neîntrecut, dar debutul meu pe marile scene din țară a apărut mai târziu, când la îndemnul domnului Rusalin IȘFĂNONI, am participat la diferite festivaluri de folclor, intrând în atenția specialiștilor, a oamenilor de folclor, de la care am învățat foarte multe. Afirmarea a fost rapidă fiind invitată atât în țară, cât și în străinătate la diverse spectacole.
– De ce cântecul popular?
– Pentru că sunt născută într-o familie care a iubit cântecul popular, a iubit tradiția și obiceiurile noastre populare. O familie ortodoxă, de români adevărați.
De la bunica mea, Neidoni Măriuca, o vestită cântăreață din sat, am învățat cele mai multe cântece care se regăsesc în repertoriul meu și cu care am câștigat multe concursuri. De exemplu, doina mea de suflet, „Inimă de putregai”, mi-a adus cel mai mare succes. Apoi Cântecul miresei, Cântecul mirelui, Cântatul țoalelor, Cântecul bradului, Balada de război, Balada soacrei etc.
Aduc în cântecele mele foșnetul pădurilor de brad, șipotul izvoarelor, hărnicia și dragostea oamenilor din zonă, lumea satului, lume din care vin și eu și sper că ajung cu ele la sufletul fiecăruia.
– Care v-au fost cărările pe drumul cântecului popular de la debut și până în prezent?
– În comună am făcut parte din Ansamblul „Păcurariul” al Căminului Cultural din Lunca Cernii, alături de care am pus în scenă obiceiul folcloric „Măsuratul oilor” cu care am luat diferite premii la întrecerile zonale și naționale. În anul 1978, la concursul de obiceiuri păstorești organizat la Novaci, am luat marele premiu, acolo am primit cuvinte de laudă de la inegalabila Lucreția CIOBANU.
Festivalul Național „Cântarea României” a fost o rampă de lansare pentru mulți artiști, dar și o posibilitate de a prezenta autenticul atât în cântec, cât și în costum popular.
Am fost laureată a tuturor edițiilor acestui festival, ca solist de muzică populară. În același timp, am alcătuit un grup vocal compus din 15 femei, alături de care am luat mai multe locuri I. Printre piese, cântece vechi, doine, cântece legate de diferite momente ale vieții, aveam în repertoriul nostru Cântecul bradului, cu o interpretare unicat, așa cum spuneau specialiștii, cu lungirea ultimei silabe din vers, unduirea liniei melodice…
Au urmat concursuri: „Voci tinere – Costești, „Festivalul Pădurenilor”, „Festivalul de la Lipova”, Festivalul „Maria Lătărețu” de la Târgu Jiu și altele, unde am luat diferite premii.
Am participat alături de „Ansamblul de la Feregi” la Zakopane – Polonia, la concursul de obiceiuri păstorești la care au participat mai multe țări din Europa și unde am luat locul doi. A fost și o secțiune de interpretare vocală, unde spre marea mea bucurie am luat Premiul I. A fost cea mai mare bucurie pentru că au fost mulți concurenți din Europa.
Am făcut parte din Ansamblul „Getusa” din Deva alături de care am participat la mai multe turnee în țară și străinătate.
Ca o apreciere a specialiștilor, am fost invitată la Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologice București unde am înregistrat un număr de 20 de piese vechi care au intrat în fondul de aur al institutului. Aceste cântece au fost predate ulterior și postului național de radio.
– O satisfacție inedită, o reușită care o simțiți și acum, ne puteți puncta?
– Am avut șansa să fiu invitată în mai multe țări din Europa, unde cântecul, costumul, podoabele originale și tolobonii au fost apreciate.
O satisfacție inedită… cred că a fost cu ocazia turneului organizat la Viena, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în anul 1982, prilej cu care am avut șansa să fiu cooptată ca membră în Organizația Internațională de Folclor (IOV) cu sediul în Viena și de a mă număra printre membrii fondatori ai Organizației Mondiale de Folclor IOV – filiala România, cu sediul la Deva.
– Cât despre o neîmplinire, vă amintiți?
– Nu iau nimic de la viață ca o neîmplinire! Consider că așa trebuia să se întâmple! Toate sunt părți din viața mea, pentru care îi mulțumesc lui DUMNEZEU. Material, nu sunt un om bogat, dar sufletește, mă consider cel mai bogat om de pe pământ, pentru că am cea mai frumoasă familie, am un soț deosebit, cei mai minunați copii din lume, două nurori pe care le numesc „fetele mele” și cât de curând, cea mai fericită bunică! Sunt sănătoasă, înconjurată de oameni minunați și cei ce-mi iubesc cântecul popular! Îmi trăiește mama și am la cine să mă întorc de fiecare dată – ACASĂ – care pentru mine înseamnă LUNCA CERNII!
De altfel, cam așa sună o parte din versurile unui cântec de-al meu: „Am plecat cândva de jos/ Dar n-am uitat cine-am fost!/ … Eu în lume am de toate/ Doamne, să-mi dai sănătate!/ Am copii, să îmi trăiască/ Și bărbat să mă iubească./ Am și soră, am și frate,/ Nimenea nu ne desparte,/ Am o vorbă cui o spune/ Și sunt fericită-n lume!…”
– Care vă este zona folclorică prezentă în cântecele pe care le interpretați și de ce?
– Zona care o reprezint este zona pădurenilor pentru că am crescut cu cântecele și oamenii de acolo, am participat la sărbătorile sau evenimentele din sat și este muzica care o simt la suflet. Aici se doinește foarte mult, iar mie îmi place să doinesc. Este „aparatul” meu preferat, dar abordez repertoriu și din alte zone, Banat în special, dar și Ardeal, pentru că așa cum am spus, vin dintr-o zonă de interferență: pădureni, Banatul de munte și Țara Hațegului. La petreceri cânt din toate zonele pentru că îmi place toată muzica populară.
Deși o perioadă nu am cântat, stând departe de scenă, pentru că am vrut să-mi cresc copiii așa cum mi-am dorit, sufletește nu am stat niciodată departe de scenă, am purtat cântecul în sufletul meu, acesta fiind pentru mine o alinare fără seamăn, m-a împăcat cu viața, mi-a înfrumusețat-o întotdeauna.
Actualmente fac parte din Ansamblul „Hațegana” al Casei de Cultură din Hunedoara, dar am prilejul să cânt la manifestările organizate atât în județ, cât și în afara județului, ca solist vocal și mă bucur de aprecierea oamenilor.
– Cum vă vedeți viitorul în continua interpretare a cântecului popular românesc?
– Cât Dumnezeu îmi va da sănătate și publicul mă dorește, vreau să merg mai departe, să nu las cântecul popular autentic să dispară.
Să-mi definitivez cele două CD-uri, la care lucrez, unul de pricesne și unul de muzică populară. Să fiu sănătoasă, să pot face față la toate provocările care mi le oferă viața.
Să fiu lângă familia mea dragă și de dragul ei, mi-aș dori să pot opri clipa sau aș vrea s-o pot ocroti și să n-o las atinsă de aripa timpului!
Ioan Vlad
Georgeta-Ileana Cizmaș
UZPR CARAS SEVERIN 