Alexandru Liuba s-a născut în Maidan – azi Brădişorul de Jos din judeţul Caraş Severin la 10 septembrie 1875, ca fiu al renumitului învăţător şi scriitor folclorist Sofronie Liuba şi al mamei sale Rachila, născută Bura din Broşteni. Tânărul Alexandru a început studiile în satul natal, a urmat apoi la Oraviţa clasele a V-a şi a VI-a la şcoala primară germană ca elev al aceluiaşi învăţător Iosif Stara la care studiase şi tatăl său. După terminarea celor şase clase elementare a urmat apoi 4 clase la şcoala civilă din aceeaşi localitate. Aici, tânărul Alexandru a avut fericitul prilej al urmăririi unor cursuri de lucru de mână, ca prolog al gustului său artistic – sculptural. Tot aici a putut întreprinde şi cioplirea diferitelor lucrări din piatră „de Agadici” sub îndrumarea profesorului său, cu care prilej lucrările iscusitului tânăr Alexandru întrevedeau viitorul său artistic.
Deşi tatăl său îşi dorea să-l vadă pe fiul său învăţător, totuşi în sufletul tânărului creştea dorul de a se face sculptor. Aşa se explică că şi în timpul cât a studiat la Institutul Pedagogic din Caransebeş, Alexandru n-a încetat să se ocupe cu sculptura. Pentru această pasiune a sa, la insistenţele lui Vichentie Babeş, şi a dr. Alexandru Mocsony, dascălul Sofronie Liuba şi-a trimis talentatul său fiu, Alexandru, la Academia de arte frumoase din Munchen, la preparandie în 15 octombrie 1895. Este apoi repartizat, potrivit aptitudinilor sale, la Şcoala de profesiune artistică unde studiază până în 1897 desenul şi modelarea. În toţi anii de studiu rezultatele au fost mai mult decât meritorii: Sehr grosz (foarte mare la diliginţă), Sehr gut (foarte bun la progres) şi mai toate calculele sunt de nota primă, notele fiind până la scara 4
În 1897 în urma unui „testamoniu general” de calificare Alexandru Liuba „ arată progrese foarte vrednice de recunoştinţă şi pe lângă o asemenea însuşinţă, promite un rezultat foarte bun”.
Cu aceste rezultate Alexandru Liuba intră la Academia Regală Bavareză pentru artele de formaţiune – Academia de sculptură. A intrat în oct 1897 şi o termină în iulie 1903, stând la Munchen 9 ani.
Între timp o echipă de pietrari din zona Oraviţa Maidan este solicitată a ridica un monument în amintirea celei care a fost regina Elisabeta, Sisi, consoarta împăratului Franz Iosef. Este interesant de amintit aici că împărăteasa, suferind de plămâni, venea spre tratament la Băile Herculane. Era un prim popas deoarece dorea să ajungă în vestita cetate a aerului curat de la Marila. După asasinarea frumoasei prinţese locuitorii Oraviţei şi a împrejurimilor, care o iubeau foarte mult, s-au alăturat dorinţei autorităţilor de a ridica acest monumet închinat împărătesei. Prima dată a fost aşezat în apropierea Marilei (Cantonul Lup, de mai târziu) şi apoi a fost dusă la Oraviţa. Pe o piatră în formă de frunză a fost lipită o placă care amintea de prezenţa frumoasei Sisi în Zona noastră. Ideea soclului, lucrat în piatră, a fost a lui Alexandru Liuba care a participat direct la ridicarea monumentului. La început inscripţia era în maghiară apoi a fost transcrisă în română şi germană. Iată conţinutul: „În amintirea împărătesei Elisabeta (Sisi), pentru dragostea şi ataşamentul ei pentru aceste locuri. A fost ridicat monumentul la Marila în anul 1899 şi reaşezat la Oraviţa în 2004”.
Examenele de la Academie sunt notate cu rezultate de toată lauda: cu foarte mare diliginţă, cu foarte mare progres, cu purtarea foarte vrednică de laudă. Directorul Academiei de sculptură îi acordă lui Alexandru Liuba, prin Decretul 916 din 21 iulie 1903, o însemnată menţiune argumentând: „ cum că Alexandru Liuba din oct. 1897 până în ziua de azi iulie 1903, adică 12 semestre a studiat la Academia de Arte şi cum că el din parte a colegiului întru recunoaşterea lucrării sale Sisyphus (o figură în ghips), pentru teza de premiul academic pe anul 1900-1901 a fost distins prin amintire lăudătoare”. Dat fiind faptul că după statutul academic premiile se dădeau doar studenţilor bavarezi lui Alexandru Liuba i s-a dat doar amintire lăudătoare.
Având teren prielnic pentru dezvoltarea talentului înnăscut de sculptor, cu o bursă de 200 florini obţinută prin Vichentie Babeş de la dr. Alexandru Mocsony, la 15 iulie 1896, Alexandru obţine deja primul certificat cu menţiunea „foarte sârguincios şi stăruitor”. După ce a urmat secţia de sculptură de la „K. Kunstgeverbe Schule”, timp de trei ani a avut fericita ocazie de a se fi întâlnit cu însuşi suveranul Bavariei cu care s-a întreţinut în timpul modelării unui bust şi care, impresionat de talentul lui Alexandru, l-a luat sub protecţia sa şi l-a scutit şi de taxe şcolare şi de preţul materialelor de lucru şi în acest fel a putut să urmeze Academia Belle-arte din Munchen timp de şase ani când a avut ca profesor pe renumitul artist sculptor Ruhmann. Tot aici a mai beneficiat şi de anumite premii câştigate la concursurile sale din ultimii patru ani de studii pentru alte lucrări valoroase.
Despre întâlnirea lui Alexandru Liuba cu prinţul regent al Bavariei tatăl său îşi aminteşte: „Luitpold, prinţul moştenitor al Bavariei, mergea foarte des ca să cerceteze Academia şi să vadă progresele elevilor. Pentru asemenea vizite se expuneau dintre cele mai frumoase lucrări ale elevilor şi dacă regentului îi plăcea o oarecare lucrare, roagă pe profesor să-l cheme înaintea lui pe elevul respectiv. Cu astfel de ocazie a fost chemat Alexandru Liuba înaintea prinţului care, punându-i mai multe întrebări acesta îi răspunde că este din Maidan din Ungaria, că e fiul unui învăţător de şcoală poporală, că tatăl său, are pe an 300-400 fl. şi că el abia se poate întreţine”.
Alexandru Liuba a mai activat şi în cadrul „Clubului studenţimii române Patria” din Munchen, iar dintre prietenii săi mai apropiaţi amintim pe G. Russu şi pictorul Virgil Simonescu din Lugoj.
Întors în ţară cu alese cunoştinţe şi aptitudini artistice, Liuba a început să modeleze seria frumoaselor sale lucrări sculpturale. Amintim, în treacăt, primele sale opere: busturile Gen. Traian Doda din Caransebeş, Vichentie Babeş, Alexandru Mocsony, Victor Babeş precum şi bustul în marmură al unui profesor al său.
Impresionează şi atrag admiraţia tuturor, lucrările sculptorului bănăţean Alexandru Liuba: cei doi lei în mărime naturală care decorează mausoleul mitropolitului Andrei Şaguna din Răşinari[1] precum şi bustul acestui mare ierarh al bisericii străbune, păstrat la reşedinţa mitropolitană din Sibiu.
Alexandru Liuba a fost unicul sculptor român în toată monarhia austro – ungară care a avut prilejul să studieze 9 ani în teorie şi practică pentru a fi recunoscut ca artist în arta sculpturii. Mai desprindem din viaţa de familie că Alexandru Liuba mai avea două surori. Eugenia măritată cu Aureliu Jana, preot în Maidan şi Alexandrina măritată cu Nicolae Chicomban, teolog. Bunicul lui Alexandru Liuba a fost Dănilă Liuba, învăţător, culegător de folclor şi datini populare pe care şi le publica în presa vremii sau erau înmânate, spre a fi publicate, dr. Atanasie Marienescu din Oraviţa.
Biografia lui Alexandru Liuba a fost amănunţit studiată de Aurel Cosma jr. care s-a ocupat de la primele clipe de viaţã (naşterea, data botezului). Anii de şcoalã de la Maidan, şcoala primarã germanã, iar mai apoi şcoala civilã din Oraviţa, Institutul pedagogic diecezan din Caransebeş, implicarea lui Vicenţiu Babeş în destinul viitorului artist, prin trimiterea sa la studii, la München, anii de studiu din capitala Bavariei (discuţia pe care a purtat-o tânãrul Liuba cu regele Bavariei referitor la caracterul şovin al ungurilor), întoarcerea în ţarã, primele sculpturi etc.
Tatăl lui Alexandru, Sofronie Liuba, purta o corespondenţă constantă cu A. Marienescu şi-l informa pe acesta că fiul său Alexandru a urmat primele clase la şcoala unde tatăl său era învăţător, în Maidan, apoi l-a dus la Oraviţa unde a urmat şcoala civilă contrar dorinţei tatălui său de a urma gimnaziul. A. Marienescu a continuat să poarte corespondenţă şi cu Alexandru Liuba. În 30 decembrie 1898 Alexandru îi scrie lui Marienescu:” faţă de toţi binevoitorii mei între cari magnificienţa ta eşti primul, de care a ascultat tatăl meu şi m-a trimis aici la Bellearte în Munchen mă simt îndatorat a-ţi mulţumi fără margini”.
În preocupările sale Alexandru Liuba dorea să reprezinte sculptural personaje mai rar întânite în operele altor artişti. Astfel se apleacă asupra bustului lui Paris, legendarul erou, frumosul june al antichităţii. În 1899 bustul a fost prezentat la concursul „Societatea de arte din ţară”, după care sculptura fiind ascunsă nu a putut fi expusă. Despre acest incident tatăl lui Alexandru îi mărturisea lui At. Marienescu „Alexandru a trimis la Pesta mai multe modele lucrate în ghips, între care pe Paris, pe Sisyphus, apoi un relief de femeie foarte frumos, Fata, ce a lucrat-o mai târziu în marmură (arătată la expoziţiunea de la Sibiu în 1905) a trimis-o în ghips, şi altele, cari au rămas prin Pesta. Nu ştiu unde se află bustul din ghips al lui Paris, dar fotografia ţi-am dat-o”
O altă lucrare la care se referă, în analiza sa, At. Marienescu, este Fata cu fluier la care tot Sofronie Liuba lămureşte situaţia „ Fata ce zice din fluier e făcută de Alexandru fiind în Munchen, la Academia de sculptură. E făcută numai din lut, pentru că n-a avut bani să o facă în marmură ori în alt material”. At. Marienesc mai precizează că n-a putut afla nicicând ce reprezintă.
Iar în scrisoarea din 16 martie 1901 scrie: „ Şi cu această ocazie, mulţumiri din inimă pentru binevoitoarea întrepunere pe lângă iubitul meu tată şi pentru sfatul ce i-aţi făcându-mi astfel posibil studierea sculpturei, pe lângă toată mizeria, cu care am avut şi am încă să mă lupt încontinuu”.
Sofronie Liuba îi scrie lui A. Marienescu în 16 decembrie 1902: „… te asigur că n-avem ruşine cu Alexandru. Şi eu sunt mândru şi fălos că D-zeu mi-a dăruit un fiu atât de brav şi înţelept. Nu are nicio patimă. E blând şi retras. Nu vorbeşte fie-ce şi nu ar minţi pentru toată lumea. Apoi e şi naţionalist bun.”
Tot din corespondenţa cu Atanasie Marienescu aflăm că Alexandru Liuba se stinge din viaţă fiind foarte tânăr, răpus de o dublă pneumonie căpătată în urma unei răceli „ Ieri, adică duminică 16 aprilie (1906) am înmormântat aici pe iubitul meu fiu Alexandru, care după un morb scurt de pneumonie dublă , a murit. Mângăierea şi speranţa bătrâneţilor mele s-au dus la D-zeu”.
Acelaşi Sofronie Liuba în scrisoarea expediată lui Atanasie Maeienescu din 5 mai 1906 arată: ” Alexandru şi-a căpătat boala , din răceală. Noi, sâmbătă l-am găsit mort şi duminică l-am înmormântat în Cimitirul Bellu, în locul pentru săracii Bucureştilor, pe coasta despre răsărit, nu departe de un cireş, al 4-lea mormânt de către nord. Bietul Alexandru a fost foarte necăjit pe acei din România, pentru monumentul lui Mihai Viteazul. El a fost iubit de toţi, câţi l-au cunoscut, aceea ce văd din multele epistole de condoleanţe ce mi s-au trimis de către străini şi români”. În iunie 1906, într-o altă scrisoare tatăl lui Alexandru descrie efortul pe care l-a făcut la împrumutarea sumei de 4000 de coroane fiindu-i necesară la probele de modele cu care urma să participe la concursul dedicat monumentului de la Călugăreni pentru Mihai Viteazul.” D-l doctor Victor Babeş mi-a spus că ei au îmbălsămat pe fiul meu Alexandru. Acum vezi cât m-am jertfit pentru fiul meu … am împrumutat 40000 coroane pentru ca Alexandru să poată face modelele pentru statuia lui Mihai Viteazul şi să poată concura”.
Durerea pierderii fiului a fost pentru Sofronie Liuba un moment de grea cumpănă. În el şi-a pus toată speranţa bătrâneţii sale. A avut însă puterea să se achite cu cinste faţă de cei care i-au fost aproape: „După ce am înmormântat pe Alexandru, am fost la D-l dr. Victor Babeş şi am vrut să plătesc pentru înmormântare, dar el a zis, că a vorbit cu Vlădescu, ministru de culte, ca să cumpere un bust de marmură cioplit de fiul meu şi că din acel preţ va acoperi spesele de înmormântare, şi dacă va rămâne ceva îmi va trimite restul. De rezultat încă nu ştiu nimic”.
Luceafărul, nr. 7-8, pe 1935 pag.349 publică printre altele intenţia lui Aurel Cosma jr. referitoare la apariţia lucrării „Sculptorul bănăţean Alexandru Liuba” o caracterizare a societăţii româneşti în care a trăit Alexandru Liuba: „În lucrarea d-lui Cosma vor fi povestite cu toate amănuntele diferitele faze ale frământărilor sufleteşti şi grelelor lupte duse de un sculptor nenorocit împotriva mizeriei şi răutăţii omeneşti, va fi istorisită viaţa boemă a lui Alexandru Liuba care a avut-o la Bucureşti unde trăia împreună cu cel mai bun prieten al său, scriitorul Ilarie Chendi şi vor fi descrise toate clipele frumoase sau amărâte ale celui mai mare sculptor pe care l-au avut românii din Banat şi Transilvania înainte de primul război mondial”
Bibliografie:
- Colecţia Revistei Familia pe anul 1906
- Luceafărul, 7-8, 1935, pag. 345-350
- George Oprescu: Ştiri despre artele plastice în România între 1890 – 1909, în „Analecta”, vol. III, Bucureşti, 1946, pag. 145
- Ionel Bota, Împărăteasa Elisabeta de Wittelsbach – Sissi la Oravița
- Aurel Cosma jr, Sculptorul bănăţean Alexandru Liuba, Biblioteca „Luceafărul», nr. 4, Timişoara, 1936.
Dr. A. Marienescu, Paris şi Fata cu fluier din operele scupltorului Alexandru Liuba în Familia nr.39 din 3/16 decembrie, 1906, Oradea – mare, pag.3
[1] “La Răşinari, acolo testamentar Andrei Şaguna îşi alesese locul de veci, a fost construit un mausoleu străjuit de doi lei modelaţi de sculptorul bănăţean Alexandru Liuba”. Conf.. Virgiuliu Teodorescu: Simboluri ale cinstirii dedicate lui Andrei Şaguna. Mausoleul a fost construit în 1877 – 1878 de către Aron Romanul după testamentul mitropolitului.
Gheorghe Rancu Bodrog
UZPR CARAS SEVERIN 