Supranumit „Cronicarul Banatului”, Nicolae Stoica de Hațeg s-a născut la 24 februarie 1751, în Mehadia (judeţul Caraş-Severin), fiind fiul Varvarei şi al lui Athanasie Stoica, preot din Haţeg, care – datorită persecuţiilor episcopului unit Petru Pavel Aron – s-a retras în anul 1749 în Banat, unde „unirea” nu pătrunsese decât pe alocuri. La vârsta de şase ani şi-a început şcoala în localitatea natală, aici „sloveneşte învaţă, că de rumânie încă nimica pre aicea nu se ştia” notează el, la vârsta senectuţii (Nicolae Stoica de Haţeg, Cronica Banatului, ediţia I, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1969, p. 190). Învăţătura în limba română – scris şi citit – îi va fi dat-o tatăl său (Damaschin Mioc, Introducere la Nicolae Stoica de Haţeg, Cronica Banatului¸ ediţia a II-a, Editura Facla, Timişoara, 1981, p. 6; în continuare vom folosi ediţia aceasta). Dorind să-şi facă fiul preot, tatăl său l-a trimis, în anul 1763, să înveţe la şcoala sârbească din Timişoara, iar după patru ani a urmat şcoala germană din acest oraş. Tot aici, câteva luni, va învăţa limba latină la şcoala iezuită. Tatăl său, temându-se că, la şcoala aceasta, fiul său va fi convertit la catolicism, l-a retras de aici, la sfârşitul anului 1769 sau la începutul anului următor. La Timişoara şi-a însuşit limbile sârbă, germană şi, cât de cât, latina, învăţând, totodată, să scrie curent în alfabetele chirilic, latin şi gotic. În anul 1768, plecând de la Timişoara împreună cu protodiaconul Ioan Ionetie din Râmnic, a făcut o primă vizită la Karlowitz, reşedinţa mitropolitană a ortodocşilor din Banat. Tot în acelaşi an a asistat la vizita împăratului Iosif al II-lea în Timişoara, reţinând, în această împrejurare, discuţia acestuia cu reprezentanţi ai coloniştilor şvabi şi cu cei ai românilor din acest oraş. S-a întors acasă, la Mehadia, aici ajutându-şi părinţii la muncile din gospodărie. În viaţa lui intervine o situaţie specială, aceea de a-i servi, ca interpret, colonelului Papilla, sosit în sudul Banatului, pentru a săvârşi militarizarea graniţei. În anul 1772, Papilla i-a cerut să-i fie caporal, însă părinţii lui Nicolae Stoica de Haţeg nu au fost de acord. În anul următor, în timpul unei vizite a lui Iosif al II-lea în Banat, Nicolae Stoica de Haţeg îi serveşte împăratului drept tălmaci şi îl conduce pe acesta în localitatea Mehadia şi în satele din zonă. În această împrejurare, împăratul i-a ordonat lui Papilla să-l facă ofiţer pe isteţul translator. Nici de data aceasta părinţii lui nu şi-au dat consimţământul. Ştiind că Papilla n-o să îngăduie să primească vreun post în zona de graniţă, Nicolae Stoica de Haţeg a plecat la Timişoara, unde a intrat în slujba episcopului Vichentie Vidac, fiindu-i acestuia un fel de serv (fecior de casă). Cu acesta va colinda întreg Banatul, episcopul activând, cu fidelitate în stringenta acţiune de militarizare austriacă a Banatului. În anul 1773, Theodor Iancovici de Mirievo l-a cerut de la episcopul Vidac, având nevoie de el să-l însoţească la Viena, unde trebuia să-şi ia în primire postul de director al şcolilor naţionale neunite, sârbeşti şi româneşti, din Banat. După câteva luni cei doi – Stoica şi Iancovici – s-au întors de la Viena în Banat. Episcopul Vidac l-a luat cu el la Karlowitz, unde, în luna mai 1774, a fost ales mitropolit. Aici, Nicolae Stoica de Haţeg a cunoscut o seamă de personalităţi importante ale vremii, între acestea fiind arhimandritul Iovan Rajič, primul istoric al popoarelor iugoslave, şi învăţatul ardelean (braşovean) Dimitrie Eustatievici, care l-a impresionat în mod deosebit. Nicolae Stoica de Haţeg a rămas în slujba mitropolitului până la sfâşitul anului 1775. În aceste împrejurări îşi va îmbogăţi cunoştinţele privind situaţia mănăstirilor ortodoxe dintr-o largă zonă, vizitând împreună cu mitropolitul şi cu o comisie guvernamentală mănăstirile din Srem, Slavonia şi Banat. Atunci, în vizita pe care a făcut-o la Mănăstirea Sf. Gheorghe, a fost cerut de la mitropolitul Vidac, de către Vichentie Popovici, episcopul Vârşeţului, pentru a-l face preot. După reîntoarcerea mitropolitului la Karlowitz, în decembrie 1775, Nicolae Stoica de Haţeg, iese din slujba acestuia. În drum spre Mehadia – unde dorea să-şi petreacă sfintele sărbători – s-a oprit la Vârşeţ, unde episcopul Vichentie i-a făcut o bună primire. La 31 ianuarie 1776 s-a căsătorit cu Natalia, în vârstă de 14 ani şi jumătate, fata protopopului Caransebeşului. Având rezolvată starea civilă, în tot cursul anului 1776 şi-a căutat un post de preot în vreun sat, dar n-a putut să ocupe niciunul, fiindcă se opunea colonelul Papilla, care era ofensat pentru că Nicolae Stoica nu s-a încadrat în armata imperială, neţinând seama nici de dorinţa împăratului care-l voia militar. Va întâmpina opoziţie din partea autorităţilor, în privinţa primirii unui post, şi pentru că era orotodox, aşa cum s-a întâmplat în octombrie 1776, când a solicitat să fi e numit învăţător la şcoala germană din Bozovici. Ca să-şi câştige existenţa, a muncit, alături de ţărani, la scoaterea buştenilor din pădurile Mehadiei. La îndemnul episcopului Vichentie Popovici, în vara anului 1776 şi 1777, a lucrat, împreună cu arhimandritul Feldvari de la Vârşeţ, la traducerea din sârbeşte în limba română a unei cărţi de pedagogie a lui Felbiger. Acestui manual Nicolae Stoica de Haţeg i-a dat titlul Cartea de mână a dascălilor. În fine, în primăvara anului 1777, Nicolae Stoica de Hațeg a fost numit învăţător în satul Corni (Cornea), iar la 11 noiembrie 1777, episcopul Vichentie l-a hirotonisit preot. În această calitate, în vara anului 1778, a efectuat o vizită (de prezentare) mitropolitului din Karlowitz. Aici a făcut cunoştinţă cu scriitorul sârb Dositei Obradovici, pentru care (cunoscându-i opera literară) nutrea o sinceră admirație. Tot cu această ocazie a avut posibilitatea să aibă o lungă discuţie cu arhimandritul Rajič. La Cornea – unde în anul 1778 şi-a construit o casă – activează deopotrivă ca preot şi ca învăţător. Liniştea şi activitatea de aici i-au fost tulburate, însă, curând, pentru că, în luna noiembrie a aceluiaşi an, a primit ordin să se prezinte la colonelul Papilla, urmând să însoţească batalionul românesc de grăniceri, în calitate de preot militar, într-o campanie împotriva Prusiei. A executat ordinul, însă ajungând cu regimentul la Salonta, aici a fost eliberat, fiind înlocuit cu un alt diacon. Se întoarce acasă, ajungând la Cornea în 2 februarie 1779. Apoi, pentru Nicolae Stoica de Haţeg a urmat o viaţă relativ liniştită, timp de aproape nouă ani, îngrijindu-se de familie – care devenea din ce în ce mai numeroasă, prin naşterea multor copii –, activând ca dascăl şi preot în Cornea şi participând la anumite evenimente, precum erau târnosirea unor biserici: Cornea (1779), Mehadia (1780), Dalboşeţ (1782) sau sfinţirea noilor steaguri ale regimentului grăniceresc româno-sârb (1784). În decembrie 1785 a primit ordin să plece la război, ca preot militar al regimentului românesc, în Ţările de Jos. Dar, spre norocul lui, nici de data aceasta n-a ajuns la război, pentru că, între timp, s-a încheiat pacea, veste pe care o află la Linz, de unde s-a întors acasă. În sfârşit – spre nenorocirea lui – a participat şi la război în perioada 1788-1791. Atunci, în războiul austro-turc, ca preot militar al regimentului româno-sârb, a luat parte la întreaga campanie din Banat şi din Craina Timocului, timp de aproape trei ani. O asemenea experienţă stă la baza hotărârii sale de a scrie Cronica Banatului, ca să nu lase uitării faptele de război ale grănicerilor bănăţeni, aşa cum însuşi mărturiseşte în scrierile sale. Damaschin Mioc menţionează că: „Îndeplinirea conştiincioasă a datoriei de preot militar şi comportarea sa cald umană, care îi atrag stima ostaşilor şi prietenia ofiţerilor, îl fac să urce în ierarhia socială a vremii” (Damaschin Mioc, op. cit., p. 11). Astfel, în mai 1772, a fost numit director al şcolilor naţionale neunite, române şi sârbe, de pe întreg teritoriul regimentului valaho-ilir, care cuprindea 110 localităţi. Atunci a fost numit şi administrator al protopopiatului Mehadiei, iar în luna octombrie, consistoriul din Vârşeţ l-a numit protopop de Mehadia. Prin aceste funcţii, Nicolae Stoica de Haţeg a ajuns la apogeul carierei sale în care s-a afirmat printr-o activitate energică, deosebit de rodnică, fiind stabilit, în Mehadia, din primăvara anului 1795. Aici s-a stins din viaţă, la o vârstă înaintată, în 6 ianuarie 1833. Din păcate majoritatea scrierilor sale au rămas în manuscris, aproape necunoscute până în ultimul sfert al secolului trecut. Opera (selectiv): Cronica Banatului (scrisă între anii 1826-1829), publicată, întâia oară de Damaschim Mioc, în 1969, la Bucureşti (Editura Academiei RSR), apoi la Editura Facla din Timişoara, ediţia a II-a, în anul 1981; Cronica Mehadiei şi a Băilor Herculane (scrisă în 1829, în germană, cu caractere gotice), publicată în limba germană (Editura Kriterion, Bucureşti, 1981) şi în limba română (Editura Facla, Timişoara, 1984); Poveşti moşăşti, şcolarilor rumâneşti (lucrare eterogenă, scrisă în 1830, pentru uzul elevilor), publicată parţial de Damaschin Mioc şi de Costin Feneşan, împreună cu lucrarea anterioară, în volumul Scrieri, Editura Facla, Timişoara, 1984. Referinţe: Patriciu Drăgălina, Din istoria Banatului de Severin, vol. III, Caransebeş 1902; Preot Coriolan I. Buracu, Muzeul general Nicolae Cena, în Băile Herculane şi Cronica Mehadiei, Turnu Severin, 1924; Nicolae Iorga, Observaţii şi probleme bănăţene, Bucureşti, 1940; Ioan Dimitrie Suciu, Literatura bănăţeană de la început până la Unire: 1582-1919, Editura Regionalei Bănăţene „Astra”, Timişoara, 1940; Aurel Bugariu, Descoperirea manuscrisului Istoria Banatului de Stoica de Haţeg, Colecţia „Universul”, Bucureşti, 1940; Damaschin Mioc, Studiu introductiv, glosar şi indice la Cronica Banatului (ediţia a II-a), Editura Facla, Timişoara, 1981; Victoria I. Bitte, Tiberiu Chiş, Nicolae Sârbu, Dicţionarul scriitorilor din Caraş-Severin, Editura Timpul, Reşiţa, 1998; Dicţionar al Scriitorilor din Banat (concepţie, coordonare generală şi revizie: Alexandru Ruja), Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2005; Tiberiu Ciobanu, Nicolae Stoica de Haţeg, Cronicarul Banatului, în „Patrimonium Banaticum”, vol. II, Editura Mirton, Timişoara, 2003, p. 231-241; Idem, Nicolae Stoica de Haţeg-cronicarul Banatului, în „Oameni de seamă ai Banatului”, vol. VII, Editura „Tibiscus” (Uzdin, Serbia-Muntenegru), Tipografia S.C. Lumina S.A., Drobeta Turnu Severin, 2005, p. 69-73; Idem, Nicolae Stoica de Haţeg, în Istoriografia românească de la începutul secolului al XIX-lea până la Marea Unire privitoare la Evul Mediu bănăţean, Editura Eurostampa, Timişoara, 2008, p. 29-46, 270-275; Idem, Nicolae Stoica de Haţeg (1751-1833), în Cărturari români cu preocupări referitoare la istoria medievală a Banatului. Cuprinderi biobibliografice, Editura Eurostampa, Timişoara, 2010, p. 13-20; Idem, Nicolae Stoica de Haţeg, în Istoriografia românească din secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea referitoare la Banatul medieval, vol. I-II, Editura Eurostampa, Timişoara, 2010, p. 75-88 (în vol. I) şi p. 197-201 (în vol. II); Idem, Aniversare 260. Nicolae Stoica de Haţeg (1751-1833), în „Columna 2000”, Serie nouă, Anul XII, nr. 45-46 (ianuarie-iunie), Editura Eurostampa, Timişoara, 2011, p. 80-82; Idem, Istoria medievală a Banatului reflectată în opera lui Nicolae Stoica de Hațeg (1751-1833), în „Columna 2000”, Serie nouă, Anul XIV, nr. 53-54 (ianuarie-iunie), Editura Eurostampa, Timişoara, 2013, p. 53-61; Idem, Nicolae Stoica de Haţeg „Cronicarul Banatului”, în „Şcoală şi societate în Banat”, vol. X, Editura Eurostampa, Timişoara, 2013, p. 30-51; Idem, Comemorare 180. Nicolae Stoica de Haţeg (1751-1833), în „Lumina divină”, Editura Eurostampa, Timişoara, ianuarie-aprilie, 2013, p. 247-268; Idem, Istoria medievală a Banatului reflectată în opera lui Nicolae Stoica de Hațeg, în „Studii și cercetări istorice bănățene”, vol. II (2016), Editura Eurostampa, Timișoara, 2016, p. 5-26; Idem, Istoria Banatului medieval reflectată în opera lui Nicolae Stoica de Hațeg, în „Studii de istorie a Banatului”, vol. XXXV-XXXVI (2011-2012), Editura Universității de Vest, Timișoara, 2016, p. 109-121; Tiberiu Ciobanu, Mari personalități ale Banatului. Nicolae Stoica de Hațeg, în „Morisena”, Anul III, nr. 1/2018, Cenad, 2018, p. 14-16.
Conf. univ. dr. Tiberiu Ciobanu
Membru de onoare al Academiei Pontificale Internaționale Mariane de la Vatican, prorector al Universității „Ioan Slavici” Timișoara, director al Liceului Teoretic „Vlad Țepeș” Timișoara, vicepreședinte al Filialei Timiș „Mihai Pârvulescu” a Societății de Științe Istorice din România, vicepreședinte al Filialei Timișoara (Banat) a Ligii Scriitorilor Români, realizator și moderator al emisiunii „Convegențe” de la TV „Europa Nova” Timișoara, referent științific și coordonator de colecție („Bibliotheca Historia”) la Editura Eurostampa Timișoara, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, deținător al Ordinului „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer, conferit prin Decret Prezidenţial, în anul 2004, „pentru abnegaţia şi devotamentul puse în slujba învăţământului românesc, pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea şi promovarea cercetării ştiinţifice din ţara noastră”.
UZPR CARAS SEVERIN 