Părintele Protopop Pavel Boldea (1861-1920)

A studiat primele clase primare în satul natal, cu tatãl sãu, apoi a urmat Şcoala trivialã, Şcoala germanã din Borloveni, metropola Ţãrii Almãjului, instituţie şcolarã cu tradiţie, fondatã în 1777, a doua în     Banatul istoric, dupã Şcoala trivialã din Mehadia anului 1774. Ne găsim în Veacul Luminii, cu irizãri spirituale, iluministe, benefice, venite de la Curtea Imperialã vienezã, fapt cultural cunoscut şi receptat de luminatul dascãl şi pãrinte Pavel     Boldea.
Dupã trei ani de germanisticã, tânãrul Pavel Boldea frecventeazã Şcoala Civilã din Oraviţa, de aici trece la Gimnaziul Superior din     Biserica Albã, ca în final, sfãtuit de tatãl sãu, urmeazã şi absolvã în chip strãlucit Institutul Teologic-Pedagogic din Caransebeş, institut supranumit „Cuib de vulturi”, locaş de învãţãmânt românesc binecuvântat, unde creşteau şi se formau luminãtorii satelor bãnãţene, candele pe cãrãrile devenirii conştiinţei de neam şi limbã întru reîntregirea pãmântului românesc.
Dupã absolvirea institutului, Pavel Boldea se cãsãtoreşte cu Silvia Ivãnescu, fiica preotului Gheorghe Ivãnescu din Marga, a fost hirotonit şi numit preot în Borlovenii-Vechi, anul 1883.
La 1 septembrie 1884, i se naşte unicul fiu, Romulus, bucuria vieţii şi lumina sufletului sãu, n-a mai avut şansa altor copii deoarece preoteasa Silvia, în plinã tinereţe, în anul 1887, a trecut la cele veşnice, rãpusã de-o boalã necruţãtoare în acea vreme.
Anul 1888 marcheazã destinul tânãrului preot Pavel Boldea. Este propus şi susţinut preot militar în parohia româneascã din Budapesta, propus, susþinut şi încurajat de cãtre generalul în retragere Traian Doda, preşedintele fondator al Comunitãþii de Avere din Caransebeş. Este imperios necesar sã facem o digresiune cu privire la aceastã intervenţie din partea generalului Traian Doda, personalitate marcantã a spiritualitãţii româneşti, din Banatul istoric.
Cu un an mai devreme, respectiv în anul 1887, generalul Traian Doda, în plinã sesiune parlamentarã budapestanã, în calitate de deputat al Cercului electoral Severin a prezentat preşedintelui maghiar al   Dietei un memoriu-protest prin care declara cã se retrage de la lucrãrile parlamentului, fãrã a renunţa la mandatul de deputat, pe considerentul cã românii, pe care-i reprezintã în parlament nu se bucurã de drepturi politice şi civile, aşa cum se bucurã maghiarii, saşii şi secuii. Preedintele maghiar al Dietei s-a simţit ofensat, iar pe general l-a considerat un agitator împotriva statului maghiar, Traian Doda a fost dat în judecatã, amendat şi condamnat de Tribunalul din Arad la 2 ani închisoare.
Cu atitudinea naţionalã a generalului Taian Doda s-a solidarizat scriitorul Ioan Slavici, care a publicat un articol în „Tribuna” de la Sibiu. Pentru aceeaşi motivaţie de substanţã naţionalã şi rãzvrãtire împotriva statului maghiar, scriitorul Ioan Slavici a fost judecat, amendat şi el şi condamnat la un an închisoare pe care l-a executat în închisoarea de la Vaţ, un oraş pe malul stâng al Dunãrii, pe aproape de Budapesta. Generalul Traian Doda n-a fãcut puşcãrie, fusese graţiat de împãratul de la Viena. Generalul Traian Doda a fost şi a rãmas un naţionalist român luminat, unul care milita pentru reîntregirea neamului românesc, un adept al sloganului lansat de Ioan Slavici prin „Tribuna” de la Sibiu, în martie 1884, în primul numãr al publicaţiei al cãrei director era: „Soarele pentru români de la Bucureşti rãsare”.
La Budapesta exista o puternicã mişcare româneascã, o colonie a românilor constituitã din: bãnţeni, ardeleni, regãţeni, bucovineni şi basarabeni, puterea economicã deţinând-o aromânii (negustori, angrosişti, comercianţi, cu ateliere de manufacturã etc.). În aceastã colonie trebuia sã fie un pãstor de suflete româneşti, unul care sã le pãstreze conştiinţa nealteratã, conştiinţa de neam, sã le îndrume paşii întru unitate de spirit şi faptã româneascã. Acest pãstor de suflete fusese desemnat şi ales în persoana preotului Pavel Boldea, în care generalul  Traian Doda investise întreaga sa încredere, desigur cã generalul, cu obârşia în Prilipeţ, pe aproape de Borlovenii-Vechi îl ştiuse pe preotul Boldea încã de pe bãncile Institutului Teologic din Caransebeş, apoi Traian Doda se ştia tot aşa de bine cu bãtrânul dascãl Pavel Boldea, pe câteştrei îi legau sentimentele patriotice de almãjeni, dar îi lega mai presus sentimentul naţional, conştiinţa de buni români, de militanţi pentru ideea naionalã.
Şi preotul Pavel Boldea fusese la înãlţimea aşteptãrilor generalului Traian Boldea, el fusese primul preot militar, dar şi primul preot în parohia româneascã din Budapesta, cum fusese cu un veac în urmã  Constantin Diaconovici Loga, primul cantor în Biserica Ortodoxã Românã din Budapesta şi întâiul învãţãtor român, care a introdus limba românã în parohia şi colonia româneascã budapestanã.
Ca sã-şi îndeplineascã misia cu care fusese trimis la Budapesta, lui Pavel Boldea nu i-a fost uşor, dimpotrivã, a dat piept cu fel de fel de greutãţi, stavile puse în calea sa de cãtre autoritatea maghiarã într-o vreme când ungurii îşi propuseserã, între altele, sã maghiarizeze tot ce era sfânt şi românesc. Pentru aceasta Dieta de la Budapesta prepara şi cocea în umbrã o lege de maghiarizare forţată, una a Contelui  Adalbert Appony, ce va ieşi la luminã la începutul veacului urmãtor (1907).
Preotul militar Pavel Boldea a fost paroh şi profesor de religie în câteva unitãţi şcolare – şi asta pânã în anul 1897, când din anumite raţionamente naţionale şi-a aranjat mutarea în colonia româneascã din Viena, pentru a fi mai aproape de Cancelaria Coroanei, în ideea de-a fi util cauzei românilor, în aceastã cancelarie se emiteau acte ce puteau sã ocroteascã, sã protejeze neamul românesc din Banatul istoric; el ştia cã, odinioarã, Banatul fusese dominion al Coroanei, protejat de influenţele nefaste de la Budapesta.
Preotul şi profesorul Pavel Boldea atât la Budapesta cât şi la Viena, din punct de vedere spiritual, a creat viaţa româneascã, a catalizat şi unit sufletele românilor întru ideea naţionalã, în colonia româneascã de la Budapesta şi în colonia româneascã de la Viena plutea duhul cucernic, reverbera glasul Marelui Preot pentru conservarea fiinţei neamului românesc.
Între anii 1908 – 1914, Pavel     Boldea a fost protopop militar, cu gradul de maior, în garnizoana Sibiu, iar între anii 1914 – 1918, în vremea Primului Rãzboi Mondial, a funcţionat ca şef al clerului militar de la Comandamentul trupelor de pe frontul italian, cu sediul în oraşul Laibach – Liubliana, din fosta          Jugoslavie.
Militant pentru reîntregirea neamului românesc, Pavel Boldea a fost şi pe frontul italian, o dovadã o constituie dezertarea in corpore a soldaţilor români din Regimentul 43 Infanterie la italieni, constituirea „Legione romene” (Legiunea românilor) în Italia, care va lupta pentru unitatea statului român, legiune din care a fãcut parte şi medicul Ioan Ţeicu, din Ilidia, cunoştinţã a familiei Boldea din Borlovenii-Vechi, prieten cu Romulus Boldea.
Dupã Unire, preotul militar Pavel Boldea s-a pensionat şi s-a retras în satul natal, unde la 1 decembrie 1920 a trecut la cele veşnice.
Închei acest medalion rememorând imaginea apostolicã a lui Romulus Boldea, odrasla Marelui Preot. A urmat studii militare, ajungând locotenent colonel în armata imperialã, apoi colonel în armata românã, a fost prefect de Severin şi deputat în Parlamentul României Mari, membru fondator al Partidului Naţional Creştin, partid constituit din fuzionarea Partidului Agrar al lui Octavian Goga şi a Ligii Apãrãrii Naţional-Creştine a profesorului A.C.Cuza.
În 1940, colonelul Romulus     Boldea fusese ales preşedintele Ligii Antirevizioniste din Judeţul Severin, a militat pentru respectarea celor stabilite prin Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920. Revizioniştii maghiari de atunci, ca şi astãzi, nu au fost şi nu sunt de acord cu aceste prevederi, ei viseazã o nouã rãpire a Ardealului de Nord, în care scop bat pe la porţile Occidentului. Revizioniştii maghiari interni şi externi din nou fac ceea ce au fãcut în perioada interbelicã, între altele promoveazã ideea autonomiei unor judeţe în   Ardeal, cã de la autonomie la ruperea Ardealului de la patria mumã nu-i decât un pas.
Astãzi, mai mult decât oricând, e nevoie stringentã de un nou Colonel Romulus Boldea, în contextul apãrãrii şi ocrotirii pãmântului românesc, udat cu lacrimile strãmoşilor noştri, între strãmoşi zãresc prin ceaţa diafanã siluetele apostolice ale celor doi Boldea, tatãl şi fiul, şi animat de cele vãzute grãiesc metaforic: „Din stejar, stejar rãsare” şi aceasta se întâmplã adesea în Ţara Almãjului.

NICOLAE   DANCIU  PETNICEANU – Mehadia,  1 noiembrie 2007

Anunțuri