Mi s-a făcut, de curând, un dar de mare preţ: o carte. Dar ce carte! Se intitulează Istoria Bisericilor ortodoxe din Almăj, ediția a doua, revăzută și adăugită. S-a publicat, în anul 2019, la Editura Hoffman, din Caracal, și însumează, text și iconografie, 561 de pagini.
Autorul acestei mirabile lucrări, al acestui filocalic tom, este binecunoscutul profesor și om de cultură Gheorghe Rancu-Bodrog, al cărui sumar, dar sugestiv portret îl găsim în Cuvântul înainte, semnat de Dr. Doru Sinaci, Directorul Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad: „Dascăl școlit pe băncile Preparandiei arădene, fondată de către Dimitrie Țichindeal încă de la 1812, apoi profesor asociat la Universitatea „Dacia Hercules” din Băile Herculane, inspector – metodist pentru învățământul primar în județul Caraș-Severin, colecționar și ctitor de muzee, autor de monografii și lucrări științifice de excepție, membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Caransebeșului, realizator de expoziții inedite în țară și peste hotare, profesorul Gheorghe Rancu-Bodrog a mai găsit timp să se ocupe, cu maximă competență, și de românii din Voivodina sau de cei de pe Valea Timocului”.
Pe de altă parte, Domnul profesor Gheorghe Rancu-Bodrog se încadrează, perfect, în definiția pe care am dat-o eu, cândva Persoanei umane (entitate diferită, axiologic, de Individ uman, care este o noțiune statistică), definiție pe care am aplicat-o, apoi, la câteva cazuri determinate: G. I. Tohăneanu, Iulian Chivu, Aurel Gheorghe Ardeleanu etc.
Anume: Persoană umană este acel Individ uman, purtător de excelență, care trăiește pentru un Ideal, care are nu doar sentimentul, ci și cultul valorilor și care are necesități spirituale conștientizate.
Domnul Gheorghe Rancu-Bodrog umple, până la margini, cadrul și concavitatea enunțului acestuia. Cartea pe care ne încumentăm a o comenta este încă un argument peremptoriu.
Istoria Bisericilor ortodoxe din Almăj se deschide cu pomenitul Cuvânt înainte și se continuă cu Binecuvântarea PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, din care reproducem o secvență: „Ostenitor în descoperirea trecutului și frumuseților de pe Valea Almăjului s-a arătat cu cinste Domnul profesor Gheorghe Rancu, împământenit din tinerețe pe meleagurile almăjene. Preocupările istoriografice ale Domniei Sale nu au putut lăsa la o parte istoricul Almăj. După multe și minuțiose cercetări, după o temeinică documentare, ce a durat ani buni, Domnul profesor ne atrage atenția cu volumul său intitulat Istoria Bisericilor ortodoxe din Almăj”.
Urmează desfășurarea propriu-zisă a studiului, în toată amploarea și profunzimea lui. Mai întâi, cronotopul, situarea spațio-temporală a zonei cercetate și evocate: Almăjul în hotarele Banatului de Severin. Considerații de geografie istorică. În prelungire, după logica strictă a evoluției și maturizării fenomenului religios, o secțiune dedicată genezelor: Răspândirea și organizarea creștinismului de început în Banatul de Sud.
Autorul inventariază și descrie, minuțios, obiecte și locuri, precum și mărturii ale istoriei orale, doveditoare, toate, și absolut necesare și utile în dezvoltarea argumentată a temelor și tezelor sale: „Descoperirile arheologice, concretizate prin obiecte de uz casnic și podoabe, unele dintre ele chiar parțiale, dovedesc cu prisosință existența cultului creștin în vecinătatea imediată a Almăjului, tăria credinței creștine printre locuitori, puterea de a se exprima prin însemnarea acestora cu elemente creștine, curajul de a le întrebuința zilnic și, dacă le purtau, cu siguranță că le cunoșteau și semnificația”. Sau: „Despre lăcașurile de cult menționate, istoria orală dă multe informații, care ne ajută atât la localizarea lor, cât și la însemnătatea lor pentru locuitorii Almăjului”.
Abia acum, după aceste docte preliminarii, prinde relief și consistență substanța densă a cărții, pornind de la neprețuitele surse ale memoriei și ale conștiinței obștești și abordând splendidul, emoționantul subiect al bisericilor de nuiele și de lemn: „Urmând tradiția locală, am încercat să identific și să descriu primele lăcașuri de cult, construite din nuiele sau lemn, care, în ciuda materialului perisabil din care erau construite, au rămas în istoria orală a acestor locuri”.
Pulsează, alături de filonul istoric, și multă poezie adevărată, latentă, de neînvins, în evocarea acestor prime biserici românești, din nuiele sau lemn, pe cât de modeste, pe atât de eterice. Pretutindeni și oricând, Dumnezeu Însuși își clădește Biserica, animând, prin Duhul Său, inima, gândul și brațul credincioșilor. Aici, în Almăj, și peste tot, pe teritoriul vechii Dacii, Duhul Domnului a hrănit și întărit inima, gândul și brațul țăranului român: „Din negura vremurilor, lăcașul de cult stă mărturie a forței nației noastre române, prin care aceasta și-a păstrat modul propriu de viață, credința, portul și limba străbunilor. Bisericile din nuiele sau lemn au constituit o dovadă vie a continuității credinței creștine pe aceste meleaguri, alături de alte dovezi ale permanenței noastre, cum ar fi: descoperirile arheologice, documentele istorice, datini și tradiții ale înaintașilor… Constructorul acestor biserici nu a fost nimeni altul decât țăranul român, acest anonim al timpului, care și-a exprimat gândul prin planimetria creatoare a acestor lăcașuri sfinte”.
Autorul a procedat cu mare pricepere în edificarea lucrării sale. După acest capitol al Genezei, în care Poezia (Emoția) însoțește Știința (Conceptul) și veghează asupra ei, se desfășoară alte două, în care, invers, Știința (Conceptul) însoțește Poezia (Emoția) și o domină cu putere și cu mare autoritate (dat fiind că, de data aceasta, lăcașurile sfinte și documentele adiacente există materialmente și sunt arhivate).
Reținem, astfel, pe de o parte, suita de micromonografii dedicate Bisericilor din zid și, pe de altă parte, Suita de profiluri consacrate slujitorilor – preoților, ce duc „lupta cea bună” (după spusa Apostolului Pavel), în vasta și nobila oștire a lui Hristos, Împăratul Slavei. Vom enumera câteva doar din Bisericile (și Mânăstirile) monografiate: Biserica de zid din Bănia, Biserica de zid din Bozovici, Biserica de zid din Dalboșeț, Biserica de zid din Șopotu Vechi, Biserica de zid din Șopotu Nou, Mânăstirea „Țara Almăjului”, Mânăstirea Almăj-Putna etc. De asemenea, reținem, oarecum aleatoriu, numele unora dintre fețele bisericești antologate de autor în capitolul Personalitățile marcante ale bisericii ortodoxe din Almăj : Dr. Iosif Traian Bădescu, Protopopul militar Pavel Boldea, Preot Iconom Stavrofor Iosif Coriolan Buracu, Protopop Gheorghe Țunea, Părintele Ilie Imbrescu, un promotor al României creștine, Preotul profesor Romulus Novacovici ș. a.
Iată ce scria Gala Galaction (ne informează autorul), după decesul Episcopului Dr. Iosif Traian Bădescu: „A murit la Caransebeș vlădica Traian Bădescu… Dumnezeu să-l primească în corturile drepților și să-i dăruiască desfătările raiului!… Trebuie să fi fost dacă nu un ierarh oțelit, un om tare cumsecade, fiindcă grozav a iubit discreția și anonimatul. Abia dacă știam noi – familia teologală – că există un vlădică numit Traian Bădescu cu reședința la Caransebeș… Testamentul acestui om al bisericii este pentru mine o revelație… a fost un suflet de adevărat creștin și de adevărat episcop…”
Istoria Bisericilor ortodoxe din Almăj se încheie cu un inspirat capitol de Anexe, capitol ce conține un bogat material iconografic, menit să întregească, vizual și imaginativ, ampla informație vehiculată de text.
Acestea ni se par a fi structura de adâncime a cărții și eșafondajul ei conceptual, aflate în armonios echilibru cu tectonica textului și cu fluiditatea frazării și argumentării. Întregul se rânduiește, firesc și foarte credibil, în primele rafturi ale Bibliotecii eclezial-istorice almăjene și naționale.
Istoria Bisericilor ortodoxe din Almăj este un studiu important, un studiu savant, conceput, însă, și realizat (precizare importantă) de un învățat creștin, altfel spus: un studiu întreprins, desăvârșit și împărtășit cu deplină știință, dar și – deopotrivă – cu credință, nădejde și dragoste.
Truditor discret, absorbit de truda sa, străduindu-se a desluși minunatul basm calofilic al istoriei, culturii și ființei noastre, în tărâmul binecuvântat și fericit al Almăjului, Gheorghe Rancu-Bodrog se dovedește, el însuși, prin slujirea sa de acum și dintotdeauna, un oștean credincios, jertfitor de sine, în trupele de elită ale lui Hristos – Împăratul Slavei.
Timișoara, 8 iunie 2020.
UZPR CARAS SEVERIN 