PAMFIL ȘEICARU OMAGIAT DE U.Z.P.R. LA MĂNĂSTIREA SFÂNTA ANA DIN ORȘOVA

Joi 20 august 2020 membrii U.Z.P.R. au omagiat, în localitatea Orșova, personalitatea marelui gazetar român Pamfil Șeicaru, în cadrul unui mai amplu program de acțiuni periodice, inițiat cu timp în urmă, de către Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, având drept scop rememorarea acestei distinse personalități a jurnalismului din România.

Considerat unul dintre cei mai de seamă gazetari români, care și-a desfășurat activitatea între cele două războaie mondiale, Pamfil Șeicaru este și unul dintre fondatorii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, în urmă cu 101 ani, 11 ianuarie 1919 marcând data constituirii acestei organizații profesionale, ce avea ca prim deziderat ,, profesionalizarea prin creaţia publicistică de mare ţinută, la nivel occidental”.

Evenimentul s-a desfășurat la Mănăstirea Sf.Ana, din Orșova, acest locaș sfânt fiind ctitorit chiar de către marele jurnalist, Hramul ,,Sfânta Ana”, fiind inspirat de numele mamei sale. Alegerea și importanța locului este dată și de faptul că Mănăstirea Sf.Ana este și locul de veci al lui Pamfil Șeicaru, din anul 2005, când s-a reușit aducerea și reînhumarea trupului său, pentru veșnică odihnă, în pridvorul sfintei mănăstiri.

La eveniment au participat membrii ai U.Z.P.R. din București și județele apropiate: Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Timiș, în frunte cu președintele uniunii Doru Dinu Glăvan. Din partea filialei ,,Ștefan Naciu” – Caraș Severin, au participat: d-na Cecilia Vaipan, prof.dr. Ilie Cristescu și ing. Constantin Vlaicu.

Constantin VLAICU,

membru U.Z.P.R.–filiala ,,Ștefan Naciu” Caraș Severin

Un comentariu la „PAMFIL ȘEICARU OMAGIAT DE U.Z.P.R. LA MĂNĂSTIREA SFÂNTA ANA DIN ORȘOVA

  1. Pingback: Pamfil Șeicaru omagiat de UZPR la Mănăstirea Sfânta Ana din Orșova | Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.