Conferențiar Florina-Maria Băcilă, Universitatea de Vest din Timişoara: „Scriu bine mulți tineri ancorați în diverse domenii; cred că ar trebui încurajați”

Doamna Florina-Maria Băcilă este – din 23 septembrie 2019 – conferențiar doctor la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Departamentul de studii româneşti, Colectivul de limba română. Dincolo de titlul academic, este o persoană deosebit de atașată de locurile natale, un neobosit căutător de comori ale spiritului românesc, pe care le conservă prin scris și le prezintă cu însuflețire celor interesați.

În cele ce urmează, vă propun să descoperiți personalitatea doamnei conferențiar universitar doctor într-un interviu care îngemănează experiența didactică cu predilecția pentru scris și cercetare culturală.

În ce cadru vă simțiți în largul dvs. – conferențiar universitar doctor, scriitor sau publicist?

– Ipostaza pe care o simt cel mai aproape de sufletul meu este aceea de dascăl. E adevărat că ascensiunea profesională în mediul universitar implică parcurgerea anumitor etape, în urma căreia se obțin gradele didactice, dar, dincolo de ele, rămâne profesorul – omul de la catedră care îi învață pe copii… să învețe: ce, cum și, mai ales, de ce. Pe de altă parte, nu mă consider scriitor în sensul restrâns al termenului, deși am „cochetat”, în mai multe rânduri, cu eseistica și chiar cu ideea de a scrie proză. Experiența de publicist îmi este de mare ajutor în activitatea de editare a textelor și în impunerea exigenței inclusiv atunci când vine vorba despre elaborarea propriilor studii și articole, în vederea publicării. De altfel, în pofida prejudecăților care îl asaltează astăzi din ce în ce mai puternic, se cuvine ca universitarul să fie, mai întâi, dascăl, apoi cercetător dedicat muncii fără astâmpăr și, simultan, om al comunității, unind fervoarea și sensibilitatea ei cu solemnitatea mediului academic. Tocmai de aceea mă bucur enorm ca, din când în când, să mă pot simți în largul meu de… om.

Implicarea dvs. deosebită în activitatea didactică se datorează moștenirii de familie?

– Cred că implicarea aceasta derivă, în primul rând, din buna rânduială pe care Făcătorul a toate ne-o așază pe firul vieții. Omenește vorbind, vă mărturisesc că refrenul care mi-a însoțit răspicat, fără ezitare, copilăria și adolescența a fost: „Când voi fi mare, vreau să mă fac profesoară de română și să scriu cărți!”. Visam să ajung cândva studentă la Litere, ca să fiu aidoma celor doi admirabili profesori ai mei de limba română din gimnaziu (Irina Frîncu) și din liceu (Iosif Băcilă), adică să am o profesie care presupune dăruire și sacrificiu de sine, să le ofer celorlalţi câte ceva din cunoştinţele, strădaniile şi trăirile proprii. Sigur, am preluat ce am socotit că mi se potriveşte de la mai mulţi dascăli din ciclurile şcolare pe care le-am urmat, am încercat să adaptez la trăsăturile personalităţii mele ceea ce mi s-a părut demn de reţinut şi de pus în practica didactică.

Citește articolul întreg:

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.