Prozator, dramaturg, publicist, traducător, editor, protopop. Pseudonime: Sorin, Radu Roman, I.T.Murgu, Socol Banc.
S-a născut în 12/ 24 ianuarie 1881 la Gătaia, jud. Timiş. Aici și-a petrecut copilăria, perioadă pe care o va descrie în viitoarele sale scrieri. De asemenea, locul natal îl va descrie cu bune și rele, acest colț de țară fiindu-i adânc impregnat în suflet viitorului scriitor bănățean. A decedat la 27 noiembrie 1929 la Bocşa Montană, fiind înmormântat în cimitirul ortodox de aici.[1]
A urmat studii primare la Gătaia, gimnaziale și liceale la Timişoara (1892 – 1897), Becicherecul Mare (azi Zrenianin,Yugoslavia 1897 – 1898) şi Beiuş (1898-1900); Institutul Teologic din Caransebeş (1900 – 1903) şi Facultatea de Drept din Cernăuţi.
Mihail Gașpar a fost căsătorit cu Livia Blajovan şi au avut doi fii: Titus, militar de carieră şi Ionel, avocat.
După ce opt ani a fost diacon la Lugoj, Mihail Gașpar vine la Bocșa. În 19 martie 1911 sinodul protopopesc al Bocșei Montana îl alege cu toate voturile (81) protoprosbiter tractual. Episcopul dr. Miron Cristea al Caransebeșului îl hirotonește preot la 23 aprilie 1911, iar la 26 iunie este hirotesit protopop. Instalarea în scaun i-a făcut-o secretarul consistorial Cornel Corneanu. La eveniment au luat cuvântul dr. Valeriu Braniște, Aurel Oprea și Ștefan Jianu.[2]
Mihail Gașpar nu a fost doar un preot, o faţă bisericească, ci a fost un mare patriot şi un activ om de cultură, scriitor şi publicist. Aici, la Bocșa, a fost vizitat de unii scriitori contemporani: Octavian Goga, Camil Petrescu, Em. Bucuța. Scriitorul Camil Petrescu, ajuns la Bocșa cu prilejul angrenării în alegerile parlamentare din cercul Oravița din aprilie 1921, face o scurtă caracterizare: „…Întrebăm pe „ober” care deodată a devenit extrem de prietenos, unde se întâlnesc intelectualii bocșeni și ne spune că alături este „cazina română”. Am vrea să întâlnim un prieten și colaborator al nostru, cunoscutul publicist bănățean, protopopul Mihail Gașpar. […] Dar iată pe protopop. Este unul dintre cei mai vioi intelectuali bănățeni, autor al mai multor romane și nuvele. E desigur cu mult mai bătrân decât arată…”[3]
O altă caracterizare ar fi cea a lui Lucian Costin „ Plin de sevă, cu o forță și perspicacitate vigilentă se ridică tocmai în acea epocă a luptelor noastre naționale, când Banatul avea absolută nevoie de cea mai puternică avantgardă de a salvgarda toate interesele în acele momente, când expansiunea imperialist a unei culture cotropitoare amenința Banatul.”[4]
Mihail Gașpar a debutat cu legenda Stâlpii lui Alexandru Basarab în “Drapelul” din Lugoj în 1902, sub pseudonimul Sorin. A devenit colaborator apropiat al ziarului „Drapelul”. În vara anului 1905, împreună cu alţi colegi de redacţie, tipăreşte articole de fond, de redeşteptare a conştiinţei naţionale. Diaconul Gaşpar este condamnat la închisoare pentru imprimarea a două articole: primul se intitulează Ne trebuiesc fapte şi este o istorie critică a poporului român în comparaţie cu gloria de odinioară a înaintaşilor; al doilea articol se numeşte Care era ţinta?, un comentariu asupra unui proiect de lege care îşi propunea maghiarizarea românilor prin limbă şi cultură. La proces Mihail Gaşpar îşi recunoaşte articolele, dar consideră că n-are nici o vină. Au mai fost condamnaţi: Cornel Jurca (8 luni) şi Ştefan Petrovici (6 luni). Mihail Gaşpar a primit 10 luni. [5]
Mihail Gaşpar a îndeplinit şi funcţia de secretar al „Reuniunii de cântări şi fond teatral” din Lugoj. A rămas un animator al mişcării teatrale din Banat, iar pe lângă traducerile importante din italiană, lasă în urmă o corespondenţă valoroasă: se păstrează corespondenţa purtată cu Zaharia Bârsan (1879 – 1948), scriitor şi actor român, director al Teatrului Naţional din Cluj (1919 – 1935), animator al mişcării teatrale din Transilvania[6] şi cu Nicolae Iorga (încă din 1904) ale cărui idei le propagă în Banat. Astfel, Mihail Gaşpar a devenit cel mai îndrăgit conferenţiar din Banat. La Lugoj era adesea invitatul seratelor literare ale tineretului, conferinţele sale alternând cu cele ale lui Valeriu Branişte.
Ca diacon, pentru înfăptuirea idealului naţional, foloseşte alături de redacţia „Drapelului” şi amvonul bisericii, profitând de aceasta ca tribună de educaţie naţională şi de apărare a intereselor poporului prin predici cu un conţinut patriotic.
citește aici articol întreg >>>>>>>
[1] Gheorghe Jurma şi Vasile Petrica. Istorie şi artă bisericească/. Reşiţa: Timpul, 2000, p. 173-174;
[2] Dr. Cornel Corneanu. Mihail Gașpar (1881 – 1929) în: Revista Banatului. Anul IX, Timișoara, nr. 7-9/ 1943, p. 1-20.
[3] Camil Petrescu. Trei primăveri. Ediție alcătuită de Simion Dima.- Timișoara: Facla, 1975, p. 152.
[4] Lucian Costin. Scriitorul bănățean Mihail Gașpar. Craiova: Tipografia „Speranța”, s.a. p. 5-6.
[5] dr. Aurel Cosma junior. Bănăţeni de altă dată… vol. I.: 42 de figuri bănăţene – biografii şi fotografii. Timişoara: Tipografia „Unirea Română”,1933. P. 87-89 și Mihail Gașpar. Cum am intrat în temniță. Amintiri din viața de gazetar în „Răsunetul”.București, 1918, nr. 5, p.3.
[6] Ioan Stratan. Dor de frați. Epistolar lugojan. Timișoara: Facla, 1977, p. 48.
UZPR CARAS SEVERIN 